Drumul suferinței „Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor”

Încă din zorii istoriei, de când păcatul a frânt
armonia din univers, cel rău a prigonit pe cel bun.
Cain, cel lumesc, cel rău, l-a ucis pe fratele său Abel,
cel neprihănit. Și în 1 Ioan 3:12-13 apostolul ne scrie
astfel: „… pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau
rele, iar ale fratelui său erau neprihănite. (De aceea,
continuă apostolul, n.a.) Nu vă mirați fraților dacă vă
urăște lumea.”.
1. LUMEA ȘI CEL FIRESC URĂSC PE
CEL NEPRIHĂNIT.
Acesta este primul lucru pe care trebuie să îl
înțelegem. Atunci când trăiești cum îi place lui Dumnezeu,
toată Împărăția întunericului se ridică împotriva
ta. Răutatea, invidia cuprinde inima celui rău, și
el ajunge să plănuiască lucruri rele împotriva ta. Sara
l-a văzut pe Ismael că râdea de fiul ei, Isaac. Prigoana
începe de aici: puțin dispreț, puțin râs, puțină invidie
sau răutate, exprimată în diferite feluri. Pavel,
apostolul, spune: „… cel ce se născuse în chip firesc
(adică Ismael) prigonea pe cel ce se născuse prin
Duhul (adică Isaac, n.a.) … ” (Gal. 4:29). Totdeauna
omul firesc va prigoni pe omul duhovnicesc. Pentru
că ei trăiesc sub influențe diferite. Aparțin unor
împărății rivale. De aceea este scris: „De altfel, toți
cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor
fi prigoniți.” (2 Tim. 3:12).
2. DUMNEZEU ÎNGĂDUIE PRIGOANA,
CA SĂ PREGĂTEASCĂ PE CEL
NEPRIHĂNIT.
Iosif era neprihănit și Domnul era cu el. El
nu lua parte la răutățile fraților săi, ci era mai aproape
de tatăl său, și îi spunea vorbele lor rele. Astfel,
Iosif a stârnit răutatea și ura fraților săi, care într-un
moment prielnic au scăpat de el, vânzându-l unor
ismaeliți. A ajuns în Egipt în casa lui Potifar. Și aici,
frica lui de Domnul, l-a dus la grea încercare. Ura,
răutatea și răzbunarea au condus această femeie
preacurvă la minciuni împotriva lui; astfel Iosif este
arestat, acuzat și închis în temniță (Gen. 37).
Dar planul acesta era al lui Dumnezeu, cum
scrie în Psalmul 105. Iosif trebuia să ajungă mare
în Egipt, ca în vremea de foamete să fie salvatorul
familiei lui. Iată cum omul neprihănit în prigoană
este pregătit pentru lucrări mari (Gen. 39).
Tot așa este scris și despre noi, în Fapte
14:22: „În Împărăția lui Dumnezeu trebuie să
intrăm prin multe necazuri”. Nu poți ajunge în
cer desăvârșit, fără suferința pentru neprihănire.
Acceptă drumul suferinței.
3. CEL NEPRIHĂNIT ACCEPTĂ PLANURILE
DOMNULUI PENTRU VIAȚA SA.
Era un betleemit „cu care era Domnul”
(1 Sam. 16:18). Și el era disprețuit de frații lui.
Îl biruiește pe Goliat și stârnește astfel teamă
împăratului Saul. Invidia și răutatea cucerește
inima lui Saul, astfel David ajunge prigonit zi și
noapte. David își demonstrează curăția inimii prin
circumstanțele în care Domnul îl dă pe Saul în mâinile
lui. David, în loc să-l omoare, cum era încurajat
de prietenii lui, taie colțul hainei lui Saul; inima îi
bătea cu putere și zice: „să mă ferească Domnul, să
fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului,
o așa faptă ca să pun mâna pe el! Căci el este
unsul Domnului” (1 Sam. 24:6). Cât de curată era
inima acestui om prigonit, încât doar pentru că a
tăiat colțul unei haine, se simțea vinovat? Să învățăm
să ne păstrăm inima curată, să nu fim cuprinși de
răzbunare și răutate, vorbind împotriva celor ce
ne fac rău. Dacă am acționa așa, am demonstra că
suntem ca ei. David a fost fugar până în ziua când
Domnul i-a făcut dreptate. Să oferim dreptul de
judecată și răzbunare lui Dumnezeu și să zicem ca
Ștefan, chiar dacă trebuie să plătim prețul suprem,
„… Doamne, nu le ține în seamă păcatul acesta! …”
(Fapte 7:60).
4. CEL NEPRIHĂNIT PROSLĂVEȘTE PE
DUMNEZEU ÎN ÎNCERCARE.
Nu te ascunde, rămâi neprihănit și în
strâmtorare! În imperiul persan, Daniel dovedește
prin credincioșia lui față de Dumnezeu excelență
în fața colegilor săi. Este recunoscut și promovat de
împărat, dar aceasta stârnește invidii și intrigă din
partea colegilor săi. Este pândit, se pregătesc planuri
împotriva lui și cade în cursă. Nici măcar împăratul
nu-l poate salva. Ajunge în groapa cu lei, dar Domnul
intervine, îl apără și leii nu-i fac niciun rău. În
schimb, dușmanii lui ajung să fie devorați. Dacă Daniel
ar fi renunțat 30 de zile să se roage după obiceiul
lui, dacă s-ar fi rugat în ascuns, ar fi greșit el oare?
De câte ori noi renunțăm la obiceiurile noastre
bune, de frică, de dragul „păcii”, a promovării sau
a bunăstării noastre. Domnul dorește să-L onorăm
chiar când toți se ridică împotriva noastră, noi să
rămânem tari. Eu cred că astăzi de multe ori Dumnezeu
ar fi vrut să-și arate slava, dar noi, de teamă,
sau ca să fim în pace cu toți, ne compromitem prin
tăcere, sau prin acceptare. Suntem chemați să nu
mințim când alții mint, să nu profităm de drepturi
câștigate prin înșelăciune, să nu acceptăm impunerea
psihologică a mulțimii (la școală sau la locul de
muncă) ca să participăm la lucrările neroditoare ale
întunericului (teatru, concerte, filme, dans, yoga,
halloween, feng schui) și orice practică lumească,
care calcă în picioare neprihănirea. Cei trei tineri
au ajuns în cuptorul de șapte ori încălzit, fiindcă
au hotărât să nu se aplece în fața chipului înălțat în
valea Dura.
Bătălia, și astăzi, este pentru închinare. În
fața cui te apleci? Astăzi, presiunea psihologică a
mulțimii îngenunchează pe mulți în neprihănirea
lor; fiindcă stigmatizarea, respingerea și disprețul
este plata celor care nu se supun majorității. „De
multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană,
dar Domnul îl scapă totdeauna din ea.” (Ps. 34:19).
„Căci este un lucru plăcut dacă cineva, pentru cugetul
lui față de Dumnezeu, sufere întristare și sufere pe nedrept.
În adevăr, ce fală este să suferiți cu răbdare să
fiți pălmuiți, când ați făcut rău? Dar, dacă suferiți cu
răbdare, când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este
plăcut lui Dumnezeu. Și la aceasta ați fost chemați,
fiindcă și Hristos a suferit pentru voi, și v-a lăsat o
pildă, ca să călcați pe urmele Lui…” (1 Petru 2.19-21).
Doamne, accept să fiu prigonit, ajută-mă să nu calc
pe drumul prigonitorilor mei.

Nelu Zlibuț