Drumul supunerii
„Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul” (Mat. 5:5)

Dicționarul traduce cuvântul blând ca: bun, blajin, pașnic, domol, liniștit, plăcut. Fericirea aceasta nu are de-a face cu cel ce din natură este introvertit și pare mai liniștit, moale sau pașnic, după cum e vorba: „poți tăia lemne pe el”, sau oameni care prin disciplină pot să-și stăpânească reacțiile și acțiunile. Blândețea la care face referire Cuvântul se referă la îmblânzire și supunere față de Domnul.
Voința omului, din pricina căderii lui, adesea nu este în armonie cu voința divină. Ucenicul crede că ceea ce dorește Dumnezeu este mult mai bun decât ceea ce vrea el și decide de bună voie, chiar dacă lucrul acesta nu e ușor, să asculte.
Procură-ți o inimă supusă Cuvântului. Această „îngenunchiere” a dorințelor și voinței personale față de Voia lui Dumnezeu prezentată în Cuvântul Său, este blândețea care ne oferă această minunată promisiune. După cum spunea apostolul Iacov, 1:21 „… lepădați orice necurăție și orice revărsare de răutate și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele”.
Ia jugul lui pe umeri, învață că nu tu ești cârmaciul. Domnul spunea: „Luați Jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun…” (Matei 11:29,30).
Omul în natura lui seamănă cu un cal sălbatic, care după ce a fost îmblânzit poate fi folositor. Dacă acceptăm ca El să ne conducă unde vrea El și noi ne supunem la cea dintâi poruncă, viața sub acest jug al supunerii poate fi foarte frumoasă. Să învățăm de la El, că a zis: „Mâncarea Mea e să fac Voia
Celui ce M-a trimis …” (Ioan 4:34).
Voia Sa trebuie să aibă prioritate. Adesea observ în mine cum voința mea dorește să-L oblige pe Dumnezeu să facă ce vreau eu. Și mă rog, postesc, strig și caut să câștig …, dar în sanctuarul sufletului, simt că trebuie să zic ca Domnul meu, „totuși Doamne, facă-se voia Ta nu voia mea” (Luca 22:42).
Sărbătorim de obicei lunar cina Domnului, și ne aducem aminte de frângerea lui Hristos pentru noi. El a zis Tatălui Său: „… vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Evrei 10:7b). Ajută-mă Doamne să zic și eu din adâncul ființei mele, facă-se voia Ta!
Întoarce-te în ascultare. Mă trezesc luptând în tainele sufletului, împotriva voii Sale. Duhul Sfânt îmi arată ce vrea Domnul de la mine, și eu mă trezesc ca Iona fugind „departe de fața Domnului”. Și dacă continui în nebunia mea, sfârșesc și eu ca Iona, la strâmtorare și pocăință, până la ceasul izbăvirii.
Acceptă să fii rob. În viața aceasta ni se fac multe nedreptăți. Cel blând le ia pe toate ca din mâna Domnului. Cel ce luptă pentru drepturile lui aici, va pierde, dar cel ce acceptă să fie rob fără drepturi aici, „va moșteni pământul.” Domnul Isus s-a făcut rob fără niciun drept la oameni; s-a născut în iesle, a fost batjocorit, nedreptățit, jignit, apoi chinuit și omorât, pentru că a acceptat să fie „blând și smerit”. Dar prin supunerea Lui a primit cel mai mare Nume și ca moștenire a primit Totul.
Doamne, „deschide-mi urechea să ascult cum ascultă un ucenic.” (Isaia 50:4-5). Să ajung și eu să mă bucur cu sfinții pe Noul Pământ.
Nelu Zlibuț

Lasă un răspuns