Eliberat de iad, dar şi de păcat

În următoarele rânduri vreau să descriu două din cele mai importante momente din viaţa mea spirituală şi din umblarea mea cu Isus. Locuiesc în Viena, sunt căsătorit și am doi copii. Imediat după absolvirea studiilor Universității Politehnice din București m-am mutat în Austria, unde locuiesc deja de şase ani. Pentru a crea cadrul acestor evenimente va trebuie să merg cu doisprezece ani în urmă în clasa a-XI-a în liceu, când după terminarea orelor mă îndreptam spre staţia de autobuz şi am fost pe cale să fiu lovit de o maşină. Această întâmplare m-a motivat să iau câteva hotărâri radicale vis-a-vis de frământările pe care le aveam în suflet, hotărâri care mi-au dictat începutul relaţiei cu Dumnezeu.

Am fost crescut de mic în Biserică şi am auzit despre Dumnezeu încă din primii ani ai vieţii. Până la vârsta de nouă ani am mers cu familia la o biserică de Creştini după Evanghelie, dar după acea vârstă, aşa a fost situaţia, că a trebuit să ne mutăm în alt oraş şi totodată am început să frecventăm Biserica Baptistă Sfânta Treime din Brăila. Acesta a fost locul în care am început să cunosc cine este Dumnezeu şi de ce am fost creat. Am înţeles că Dumnezeu este atotputernic şi că mă iubeşte, veghind zi de zi asupra mea. Am mai priceput și că la sfârşitul vieţii voi fi judecat şi că tot ce fac pe pământ are un ecou în eternitate. Toate aceste lucruri le înţelegeam raţional, dar nu aveam niciun fel de experienţă, de fapt Adevărul încă nu-mi fusese revelat.

Crescând, îmi puneam tot felul de întrebări despre existenţa lui Dumnezeu şi manifestarea Lui. Din momentul în care am înţeles ce înseamnă păcatul şi că el mă desparte de Dumnezeu, am căutat să evit cât puteam de mult să mai păcătuiesc. În momentul în care eram doborât de un păcat aveam remuşcări adânci, dar nu reuşeam să am o victorie asupra lui şi mă găseam deseori doborât şi descurajat. Deşi îmi predasem viaţa Domnului de câteva ori (îmi amintesc că prima dată a fost cu ocazia predicii fratelui Paul Washer în biserica noastră) încă nu luasem o decizie să mă botez. În acei ani viaţa spirituală a fost plină de lupte, de frământări şi întrebări. Deşi nu reușeam să găsesc aplicabilitatea lucrurilor asimilate în biserică în viaţa cotidiană, nu am renunțat să lupt căutând răspunsuri. Poate datorită firii mele ambiţioase şi pragmatice, mereu m-am ferit de letargia spirituală. Ştiam că viaţa spirituală trebuie să fie marcată de experienţe şi adevăruri profunde revelate la nivelul duhului, dar cum?

În una din întâlnirile de tineret, un păstor invitat ne-a motivat să-I cerem lui Dumnezeu să facă ceva în viaţa noastră în mod concret, şi anume să ne vindece dacă aveam vreo suferinţă trupească. Eu am sesizat oportunitatea de a testa existenţa şi puterea Creatorului. Ştiu că aveam o mică problemă de sănătate care îmi crea un mic disconfort. Eu m-am rugat spunându-I lui Dumnezeu că dacă chiar există să mă vindece de acea problemă. Îmi amintesc că m-am rugat o perioadă de şase luni, dar nu am primit răspuns la rugăciune. Exact în acea perioadă a avut loc evenimentul când am fost aproape să fiu lovit de o maşină: „Inima îmi pompa sânge în vene cu un debit mai mare ca al Dunării, simţeam că levitez. Adrenalina îmi crescuse la niveluri nemaiîntâlnite. Aveam un tumult de sentimente de bucurie, mulţumire, recunoaştere și eliberare.” Deşi un coleg de clasă m-a tras înapoi, maşina a trecut milimetric pe lângă mine. Drumul spre casă mi-a oferit un răgaz să meditez asupra a tot ce s-a întâmplat în ultimul an. În seara aceleiaşi zile avusesem timp de părtăşie personală cu Domnul şi dintr-o dată toate întrebările şi luptele din mintea mea, tot haosul s-a aliniat și Dumnezeu mi-a deschis mintea şi a aşezat totul în ordine. Ce moment minunat!
Am înţeles cu adevărat dragostea Lui, nu mi-a dat ce I-am cerut. Mi-a arătat cât sunt de ipocrit pentru că mă rugam să primesc un lucru, dar nu vedeam restul binecuvântărilor. Eram supărat că nu-mi răspunde, dar nu vedeam că m-a ţinut în braţele Lui de Tată de când am venit pe lume şi mi-a călăuzit fiecare pas. Faptul că m-a ferit de acel accident şi am fost conştient de realitatea pericolului a fost o mică atenţionare ca eu să realizez că El este în control şi că poate ar mai fi fost milioane de situaţii prin care să fiu rănit, şi El m-a protejat fără ca eu să realizez. Am înţeles dragostea pe care o are pentru mine zi de zi şi că mă ţine în mâna Lui.

În acea perioadă am hotărât să mă botez, de fapt am fost încurajat şi am știut că nu trebuie să fiu perfect şi sfânt pentru a fi vrednic de botez. A fost cea mai importantă decizie din viaţa mea când am hotărât să-L urmez pe Cel ce m-a mântuit, până la moarte şi dincolo în veşnicie. Pentru mine cel mai important lucru este botezul prin moartea şi învierea Domnului Isus, devenind astfel ucenicul Lui. Duhul Sfânt ne va da tot ce ne trebuie pentru a fi urmaşii Lui şi aşteaptă cu nerăbdare să-I dăm voie să se manifeste în/şi prin noi.

Acesta a fost momentul convertirii mele, când conștientizând existența lui Dumnezeu mi-am pus toată credinţa în El şi în Fiul Lui, că El este neprihănirea mea şi că mă va învia din morţi în ziua de apoi.

Al doilea moment deosebit din viaţa mea spirituală a fost biruinţa şi ruperea puterii păcatului, lucruri care au fost înfăptuite prin mila Duhului Sfânt. Lupta cu păcatul a continuat după botez ca şi înainte. Am ştiut că Dumnezeu ne vrea sfinţi şi maturi spiritual, dar cum puteam obține așa ceva când mă găseam deseori doborât de aceleaşi păcate? Realizam că erau în viaţa mea păcate pe care nu le puteam birui definitiv sau cel puţin să le ţin sub control. Căutam cu propriile puteri, cu voinţa şi disciplina mea să biruiesc. Eram în fiecare zi preocupat cum să mă feresc de păcat. Tot postul şi rugăciunea erau preocupate de a birui acele păcate dar şi de regretul săvârşirii lor.

Anii au trecut şi căram povara unei vieţi înfrânte şi descurajate, pentru că nu puteam trăi din plin bucuria unei vieți pline de Isus! Acest ţel devenise un ideal utopic imposibil de ajuns dar nu am renunţat! Această luptă a continuat până în anii facultății. Eram doborât de mândrie, care îmi distrugea relaţiile cu cei din jur, de eul meu, de aroganţă, de pornografie, etc. Ştiam că Dumnezeu ne poate elibera de orice păcat, dar cum? Nu ştiam ce să fac, îmi lipsea un ingredient din reţetă. Căram mereu cu mine un bagaj greu, similar cu personajul din „Călătoria Creştinului”. În acea perioadă am avut momente când m-am îndepărtat de credință, dar dragostea Lui nu m-a abandonat şi m-a adus din nou lângă El.

În seara unei zile, în anul doi de facultate, am concluzionat că ceva îmi lipsea din viaţa spirituală, deşi mă rugam, posteam şi mergeam regulat la biserică şi studii biblice. Am demarat căutările despre cum să ai o viață spirituală statornică, matură şi plină de pace. Aveam siguranţa mântuirii, dar nu aveam satisfacţia şi bucuria unei vieţi biruitoare pline de Duhul Sfânt. În timp ce căutam informaţii am găsit un păstor pe nume Zac Poonen, care avea în acea predică ca text de bază Matei 11:28-30 „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru trupurile voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară”. Ştim că Evanghelia după Matei este scrisă evreilor deja convertiţi, care-L urmează pe Isus. M-am regăsit în acea descriere a creştinului trudit şi împovărat de propriile eşecuri. Am înţeles în sfârşit că poverile, luptele şi grijile mele trebuie să le las în mâna lui Isus, El se va ocupa de ele, nu mai trebuie să lupt singur. Preocuparea mea centrală trebuie să fie cunoaşterea lui Isus. Când te apropii de lumină, automat întunericul din jurul tău dispare. Zac Poonen mai spunea că singuri niciodată nu vom reuşi să câştigăm lupta oricât ne-am strădui. Recomandarea lui a fost să renunţ la a mai lupta singur şi să pun totul în grija lui Isus şi să cer în rugăciune ca Duhul Sfânt să-mi dea putere în tot ce fac zi de zi și ca El să-mi călăuzească viața. Mi se părea un pic ciudat, pentru că eu deja frecventam biserici penticostale şi singurul scop pentru care mă rugam Duhului sfânt era să primesc daruri supranaturale. Am urmat sfaturile lui Zac Poonen şi la scurt timp am fost eliberat de poverile pe care le purtam, prin Duhul Sfânt am fost biruitor asupra păcatului şi în sfârşit s-a rupt puterea lui în viaţa mea. Am fost pe deplin liber! De atunci și până astăzi relația mea cu Isus s-a maturizat treptat şi procesul sfinţirii funcţionează minunat.

Motivul pentru care am scris aceste rânduri este pentru a da slavă Domnului și pentru a-i motiva pe cei care citesc. Dacă te afli la primul pas în care eşti preocupat de existenţa lui Dumnezeu te rog nu renunţa şi cere-I să-ţi răspundă, pune-L la încercare şi dacă-L cauţi din toată inima El sigur ţi se va descoperi. Dar dacă L-ai acceptat în viaţa ta şi de ani de zile te lupţi cu păcate şi încă puterea păcatului nu a fost ruptă în viaţa ta, nu renunţa la luptă şi caută prezenţa Duhului Sfânt pentru că te va elibera. Slăvit să fie Domnul!
Daniel Coman

S-ar putea să-ți placă și...