Familia – un legământ sfânt (partea a-II-a)

Dragostea divină – natura legământuluiÎn familie, atât soţul cât şi soţia, tre-buie să se dăruiască în dragoste necon-diţionată. Aceasta este diferenţa funda-mentală dintre un legământ, în concept biblic şi orice alt contract sau înţelegere socială sau economică interumană. „Băr-baţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt…. Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii neveste-le, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte ne-vasta, se iubeşte pe sine însuşi” (Efeseni 5:25-28). Iubirea familială este imperativă şi pentru femei, care trebuie „să-şi iubea-scă bărbaţii şi copiii” (Tit 2:4). Un exemplu de ofertă unilaterală a dragostei, spre deosebire de un contract, care are clau-ze reciproce, rezultă din angajamentul lui Rut, care pentru ea nu a cerut nimic, dar a fost gata să ofere totul pentru soacra ei: „Rut a răspuns: «Nu sta de mine să te las şi să mă întorc de la tine! Încotro vei mer-ge tu voi merge şi eu, unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu; unde vei muri tu, voi muri şi eu şi voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărţi de tine decât moartea!»” (Rut 1:16-17). Ionatan, care a „a făcut legământ cu David, pent-ru că-l iubea ca pe sufletul lui” (1 Samuel 18:1-4 este un alt exemplu de dragoste care se oferă, el oferindu-i prietenului său, nu doar obiectele ce le avea la îndemână ci şi tronul al cărui moştenitor, de drept, era el. Legământul are putere chiar când o parte nu-şi respectă în totul condiţiile, căci dragostea acţionează în favoarea ce-luilalt (1 Petru 3:1-2; Coloseni 3:13-14), pe când contractul este pentru o perioadă determinată şi este valabil doar în condiţii de reciprocitate, altfel poate fi reziliat. „În concept şi stare nou-testamentală, iubi-rea conjugală este un nou legământ în Hristos; soţia sau soţul, cu toate valorile, dar şi slăbiciunile lui, merită fidelitatea.

Destinul irevocabil al unirii în iubire este datorat originii şi naturii legământului cu Dumnezeu, la care sunt părtaşi soţii creştini. În aceste condiţii, indiferent de starea şi atitudinea vreunuia dintre ei, iubirea rămâne deschisă, oferindu-se în permanenţă şi total, până la sacrificiu, până la moarte. De aici decurge convin-gerea teoretică, fermitatea practică în a nu accepta divorţul, nici dacă cei doi soţi ar invoca cele mai raţionale motive. Dacă Dumnezeu i-a unit, nici la cererea lor, nu mai există posibilitatea ruperii legăturii conjugale.” 1Natura (mediul) propice familiei este dragostea – o dăruire reciprocă a soţilor şi împreună pentru copii. Ea este opusul primei legi a naturii păcătoase – egoismul. Astfel dragostea (soţului, soţiei) este / trebuie să fie: îndelung răbdătoare – până la moarte; plină de bunătate – nu se epuizează toată viaţa; nu pizmuieşte – nu acceptă ura; nu se laudă – pe sine, ci pe partener; nu se umflă de mândrie –admiră şi apreciază pe celălalt; nu se poartă necuviincios – este manierată; nu caută folosul său – este interesată de binele celuilalt; nu se mânie – tra-tează totul cu blândeţea înţelepciunii; nu se gândeşte la rău – nu este geloasă; „Domnul Dumnezeu a zis: «Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el»”(Geneza 2:18)Specificul impliării şi împlinirii soţilor prin legământul căsătoriei nu se bucură de nelegiuire – suferă când apare răul (păcatul); se bucură de adevăr – îl iubeşte; acoperă totul – iartă şi uită; crede totul – are un optimism real; nădăjduieşte totul – nu abando-nează niciodată; suferă totul – moare pentru celălalt. (1 Corinteni 13:1-7)Naşterea copiilor marchează pentru toată viaţa familia. Ea este o lucrare natu-rală sub asistenţa divină (Geneza 1:22;28). Practicile anticoncepţionale sunt un act egoist şi lipsit de perspectiva eternă a vieţii. Educaţia este o continuitate a con-ceptualizării genetice şi de mediu familial şi trebuie să se facă potrivit cu vârsta, pen-tru că, în primii ani, copiii trebuie instruiţi prin informare şi constrângere formativă (Proverbe 4:3-4; 22:6;15), iar apoi mai mult prin modele şi mediu de viaţă (Efe-seni 6:1-4). Principiile biblice care asigură o educaţie spirituală şi intelectual – profe-sională reuşită sunt: învaţă (Deuteronom 6:6-9), porunceşte (Geneza 18:19), mustră (1 Samuel 2:23-24), sfătuieşte (Proverbe 31:1-9), posteşte şi roagă-te (Iov 1:5; Ma-tei 9:18), fii un bun exemplu (Lois, Eunice, Pavel – Timotei).Comunicarea (a vorbi şi a asculta) este un element fundamental (sângele vieţii) al reuşitei unei familii: „Din rodul gurii lui îşi satură omul trupul, din venitul buzelor lui se satură.

Moartea şi viaţa sunt în pu-terea limbii; oricine o iubeşte, îi va mânca roadele” (Proverbe 18:20-21). Ea este o exprimare a întregii fiinţe, este declaraţia de dragoste completată cu o vorbire înţe-leaptă: „Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are” (Proverbe 16:22) şi „dulce”: „Cuvintele prietenoase sunt ca un fagur de miere, dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase” (Proverbe 16:24) Căsătoria, a cărei vreme prielnică, cea mai naturală este tinereţea, trebuie să maturizeze emoţia iubirii prin făgăduinţa şi angajamentul volitiv, căci iubirea este o muncă şi o îndatorire „cu orice preţ”. Pentru aceasta, este necesară o cunoaştere personală şi permanentă a lui Dumnezeu – posibilă prin Duhul Sfânt care se sălăş-luieşte în fiinţa credinciosului, chiar în tru-pul lui ce devine templu sfânt – care face ca toate gândurile, vorbele şi acţiunile să fie o conlucrare între om şi divinitate în care se ţine cont de dimensiunea umană, dar în care călăuzirea Duhului găseşte în-totdeauna varianta optimă, în acord cu adevărul revelat, care devine normă de viaţă, în toate împrejurările (Efeseni 5:19; Coloseni 4:5-6; 1 Timotei 5:13; 1 Petru 3:7).Împlinirea reciprocă a nevoilor şi do-rinţelor bărbatului şi ale femeii este o componentă ce rezultă din înţelegerea planului divin pentru familie, căci Dum-nezeu i-a motivat şi-i răsplăteşte pentru fiecare slujbă. În familie, soţul şi soţia au idei proprii şi dorinţe specifice. Un soţ trebuie să fie şi poate fi „îndrăgostit ne-curmat de dragostea ei (soţiei lui)” (Pro-verbe 5:19), iar o soţie trebuie să găsească „odihnă… în casa soţului ei” (Rut 1:9)Soţul trebuie şi poate fi împlinit prin soţie în domeniile dorinţelor legitime masculine, între care următoarele sunt primordiale:

1. Fidelitate şi disponibilitate – o soţie a lui şi numai a lui: „Cine poate găsi o femeie cins-tită? Ea este mai de preţ decât mărgăritarele. Inima bărbatului se încrede în ea şi nu duce lipsă de venituri” (Proverbe 31:10-11).

2. Asistenţă şi implicare – o soţie de aju-tor în toate planurile personale şi familiale: „Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor pot-rivit pentru el” (Geneza 2:18).

3. Asigurarea serviciilor casnice – o soţie gospodină este o adevărată carte de vizită a oricărei femei (Proverbe 31:11-28); „să aibă copii, să fie gospodine la casa lor…” (1 Timo-tei 5:14); „…să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor, ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu” (Tit 2:5).

4. Admiraţie şi respect – o soţie supusă, potrivit hotărârii divine rostite Evei şi prin aceasta tuturor femeilor: „dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine” (Geneza 3:16); „…nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri… sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu şi erau supuse bărbaţilor lor; ca Sara, care asculta pe Avraam şi-l nu-mea „domnul ei.” (1 Petru 3:1-6)Soţia trebuie şi poate fi împlinită prin soţ în toate dorinţele ei feminine, între care următoarele sunt absolut necesare:

1. Afectivitate – un soţ aproape de ea, aşa cum îşi dorea Lea, când a zis: „Domnul a vă-zut mâhnirea mea şi acum bărbatul meu are să mă iubească negreşit… De data aceasta, bărbatul meu se va alipi de mine…” (Genesa 29:32-34). Este o dorinţă legitimă: „Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău…” (Cântarea Cântărilor 8:6).

2. Conversaţie în sinceritate – un soţ ce o înţelege: „Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedicate rugă-ciunile voastre” (1 Petru 3:7). Cuvintele rostite de Elcana către soţia lui, Ana, în momente-le ei de întristare, explică rolul bărbatului în conversaţiile necesare feminităţii (1 Samuel 1:7-8).

3. Asigurarea finanţelor – un soţ ce mun-ceşte şi îngrijeşte de familie: „Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui.” (Efeseni 5:25-30) Iacov era responsabil ca soţ şi tată când a zis: „Acum, când am să munce-sc şi pentru casa mea?” (Gen. 30:30)

4. Dedicare pentru copii – un soţ tată, aşa cum explica apostolul Pavel: „ca un tată cu copiii lui vă sfătuiam, vă mângâiam şi vă adeveream” (1 Tesaloniceni 2:11) şi Solomon în cartea Proverbele. Un alt exemplu este Iosif, soţul Mariei; lui i s-a cerut să aibă grijă de deplasările ce trebuiau făcute cu Pruncul Isus (Matei 2:13, 20) 1Antonio M. Sicari, Cateheză despre căsătorie, Editura Galaxia Gutenberg, 2004

În vederea îndeplinirii rolurilor specifice în familie, de soţ şi soţie, care sunt indispensabil complementare, în familia concepută de Dumnezeu, cu structură heterosexuală, înţelegerea de către soţ a dorinţelor feminine, este o ofertă ce îşi găseşte resursele în natura divină, iar subordonarea soţiei în raport cu scopul familiei este o înzestrare de natură hristică, după modelul jertfei de sânge, din care naşte viaţa. Astfel. soţul are chemarea (datoria) iubirii cu scopul mântuirii şi al oferirii condiţiilor celor mai bune de viaţă pentru soţie. Este ceea ce cred că ar fi trebuit să dorească Adam pentru Eva: revenirea în rai şi oferirea unor condiţii cât mai uşoare în afara grădinii. (Efeseni 5:25-30) La fel, soţia este chemată (e datoare) să se supună (să răspundă cu respect şi ascultare) soţului. Aşa a fost normal să do-rească Eva pentru Adam: să redevină soţul ei cum a fost înainte de cădere şi să fie din nou împreună în Eden, dar aceasta nu se poate decât prin ascultare de Dumnezeu – Isus Hristos – bărbat. Astfel orice femeie va fi un bun exemplu pentru copii. (Efeseni 5:22-24; 1 Timotei 2:11-15)

Iosif Anca