Există o veche zicală care spune
că neiertarea cuiva e ca și cum ai bea tu
otravă și ai aștepta ca celălalt să moară.
Fiecare avem niște schelete în dulapul
vieții, pe care le ținem acolo ascunse.
Cărăm în viața noastră anumite greutăți,
pe care pur și simplu nu le lăsăm să
rămână acolo unde sunt, în trecut. Iertarea
înseamnă să renunți la trecutul tău ca să
poți merge înainte în viață.
Când nu ne debarasăm de
vechile răni și dușmani, în esență noi
alegem să păstrăm o rană care ne
împiedică să fim pe deplin sănătoși.
Acceptând furie, resentimente,
amărăciune, nu vom fi niciodată în stare să
ne vindecăm cu adevărat de răni.
Iertarea înseamnă să renunți la
nevoia de a te răzbuna. În spatele gândului
„nu pot să-l iert” stă nevoia ta de a te
răzbuna. Tu crezi că așa îl pedepsești, că te
răzbuni pe el! Dar nu e așa. Ție îți faci rău.
Pe tine te biciuiești. În timp ce persoana
care ți-a greșit poate a și uitat, tu păstrezi
resentimentele. Neiertând te mutilezi
singur. Tu pe tine însuți. Și durerea cea mai
mare e că tu crezi că lama e la celălalt. Nu!
Lama e la tine în mână.
Noi nu suntem în măsură să
judecăm greșelile altora și nu suntem
responsabili de comportamentul celorlalți.
Tu nu poți schimba cealaltă persoană, nu
o poți face să gândească și să acționeze
altfel. Tu ești responsabil de modul cum
reacționezi tu, dacă te lași afectat de
faptele lui, de vorbele lui, sau pur și simplu
alegi prin gândurile tale să nu te afecteze.
Când spui iertare, trebuie înțeles
un lucru fundamental: iertarea este un
câștig de care beneficiezi tu în primul
rând. De ce? Pentru că tu ești cel care își
eliberează sufletul de acea povară greu
de purtat. Iertarea o faci pentru tine, e
o afacere între tine și tine, e un cadou
pe care ți-l faci ție. „A ierta înseamnă să
eliberezi un prizonier și să descoperi că
prizonierul erai chiar tu”, spunea Lewis
B. Smedes. A alege să ierți nu este a da
drumul celeilalte persoane dintr-un cârlig.
A alege să ierți este despre a te alege pe
tine să te eliberezi din cârlig, a alege pacea
minții, pacea sufletului tău.
Când iertăm, se întâmplă cu
adevărat ceva extraordinar cu noi, nu
cu cel iertat. Iertarea pe noi ne vindecă,
nouă ne dă pacea, nouă ne dă puterea
să ne rugăm pentru celălalt, lăsând loc
ca vindecarea să se producă.
Este necesar să îl iertăm pe
cel ce ne-a rănit, oricât de gravă ni
s-ar părea greșeala în mintea noastră.
Atenție! Ni s-ar părea în mintea noastră.
Uneori nici nu e așa grav precum
vedem noi situația. Trebuie să iertăm
chiar dacă nu merită să fie iertat, dacă
nu de dragul lui, măcar de dragul nostru,
pentru a nu mai suferi de fiecare dată
când ne amintim cele întâmplate.
Doar alegând să iertăm
putem începe procesul de vindecare.
Poate sună ca un clișeu, dar iertarea
este medicamentul sufletului – un
medicament de care avem cu toții
nevoie dacă vrem să trăim viața din plin,
atât aici pe pământ, cât și în veșnicie. O
viață în care ierți e o viață liberă.
Iertarea este o alegere.

 

Dumitrița Lavu