Ochiul este lumina trupuluitău. Dacă ochiul tău este
sănătos, tot trupul tău este plinde lumină; dar dacă ochiul tău
este rău, trupul tău este plinde întuneric. Ia seama, dar, ca
lumina care este în tine să nufie întuneric.
Luca 11:34

Dintre toate afirmațiile pe care Domnul Isus le face în predica Sa de pe Munte, sunt câteva care șochează mai ales pe cei care le citesc sau le aud pentru
prima dată. Să considerăm exemplul următor din Matei 5:27;28 „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: «Să nu preacurveşti.» Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în ini- ma lui.” Niciun tribunal din lume, ar putea spune cineva, nu te
condamnă pentru o faptă pe care nu ai comis-o. Și așa este. Chiar legea mozaică, deși spunea să
îți iubești fratele, nu te putea condamna dacă îl urai ci doar dacă ura ta se concretiza în vreo
faptă vătămătoare comisă asupra lui. Domnul Isus însă, în afir- mația pe care o face, ne arată o cu
totul altă perspectivă: ne arată nu numai atitudinea Lui Dumnezeu cu privire la gânduri- le
noastre, ci scoate în evidență puterea extraordinară pe care imaginația umană o are. Sunt convins
că există un motiv înte- meiat pentru care Dumnezeu pune pe același nivel de gravitate păcatul
comis de cineva în faptă cu cel comis în inimă adică în imaginație. În cele ce urmează aș vrea să
tratez acest subiect al imaginației în trei aspecte: Puterea imaginației, sfințirea imagi- nației
și folosirea imaginației.

Puterea imaginației

Nu trebuie să facem ocolul Pământului pentru a ne da seama de puterea extraordinară pe care
imaginația umană o are. Tre- buie doar să privim în jur și să ne dăm seama că toate obiectele
pe care privirea noastră le întâlnește sunt produse ale imaginației cuiva. Revista pe care o ai acum în mână a fost concepută de cineva, cuprinsul ei, aranjarea în pagină, hârtia, cerneala, toate au fost la un moment dat o idee pe care cineva a avut-o. De la bluza pe care o porți până la mașina pe care o conduci, tot ceea ce mintea omului a născocit sunt dovezi ale puterii pe care imaginația o are. Și omul nu creează numai obiecte, ci și artă: cu
ce imaginație sclipitoare a înzestrat Dumnezeu pe poeți, compo- zitori, pictori, sculptori sau
arhitecți pentru a creea tablouri, sim- fonii, poeme sau catedrale care de secole încântă și
uimesc. În înțelepciunea Sa Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemăna- rea Sa chiar și în această
privință: să putem și noi oamenii să creem la rândul nostru, și în acest scop ne-a dat imaginația.
Dar puterea imaginației nu se limitează numai la ceea ce omul poate să creeze folosindu-se de ea,
ci cu ajutorul imagi- nației omul se poate modela pe sine însuși. Pentru a demonstra această idee
îndrăzneață, un cercetător a creat un experiment: a recrutat oameni care nu aveau nicio experiență
în a cânta la pian și i-a învățat pe toți o melodie simplă, alcătuită dintr-un șir de note. A
împărțit apoi pe participanți în două grupuri. Pe cei din primul grup i-a pus să exerseze melodia
pe o claviatură câte două ore ore pe zi, timp de cinci zile. Celor din al doilea grup le-a cerut să
stea în fața unei claviaturi tot atât timp, dar să-și imagineze numai că interpretează melodia fără
să atingă clapele. Înainte, în timpul și la sfârșitul experimentului le-a sca- nat creierii și a
descoperit că indivizii care doar și-au imaginat
că execută notele au prezentat aceleași schimbări în creierii lor ca
și aceia care apăsaseră efectiv pe clape. Creierii lor s-au modificat reacționând față de niște
acțiuni care avuseseră loc doar în pura lor imaginație – ca reacție față de gândurile lor.
Imaginația are deci pu- terea de a ne transforma într-un mod similar cu practicarea efectivă a
lucrului imaginat. În această lumină ceea ce Domnul Isus ne învață capătă un înțeles profund: nu
numai că păcatul înfăptuit în imagi- nație este echivalent cu fapta în sine dar la fel cum faptele
noastre lasă asupra caracterului nostru amprenta lor tot așa o face și ima- ginația noastră. Ceea
ce este însă mai periculos în păcatul comis în cuget este că poate să rămână ascuns mult timp și
efectul lui asupra caracterului să fie cu atât mai mare. Un ucigaș este judecat și pe- depsit, este
împiedicat să mai comită, având șansa recuperării, pe când unul care urăște este ca unul care ucide
în fiecare zi dar nu este prins și judecat de nimeni. Nimeni nu îl poate opri pentru că nu îi
cunoaște gândurile și chiar dacă i le-ar cunoaște, nu are putere asu- pra lor. Dacă nu se judecă pe
sine și nu se căiește este pierdut, dacă nu caută singur ajutor sau dacă nu îl acceptă. Când
Dumnezeu intră la judecată poate să fie prea târziu pentru pocăință. Și imaginația nu doarme când
noi dormim ci dimpotrivă, eliberată de rațiunea care este inactivă, lucrează mai departe măcinând
gândurile care ne-au preocupat în timpul zilei, crescând astfel efectele pe care imaginața le are
asupra noastră. Noi oamenii judecăm după fapte dar Dumne- zeu ne judecă gândurile și simțirile
pentru că El cunoaște puterea pe care ele o au asupra noastră.

Sfințirea imaginației

De aceea este necesar să ne păzim cugetul curat și să ne sanctificăm adică să ne sfințim
imaginația. Pentru a realiza acest lucru trebuie să înțelegem un lucru pe care tot Domnul Isus l-a
spus: „Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de
lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tru- pul tău este plin de întuneric. Ia seama, dar, ca lumina
care este în tine să nu fie întuneric.” (Luca 11:34). Aici Domnul Isus arată că un ochi sănătos va
alimenta tot trupul cu lumină; când atenția îți e ațintită spre lucrurile luminoase, plăcute, acestea îți vor lumina și mintea și inima
dar dacă ochiul este rău, alimentează min- tea și imaginația cu întuneric, pervertindu-le. De
aceea primul pas în sfințirea imaginației este păzirea ochilor, a urechilor de imagini sau vorbe
care pot naște gânduri rele. Dacă ochiul primește întune- ric, urechea se pleacă la vorbe de ocară
și bârfă atunci și gândurile și imaginația vor începe să prelucreze aceste imagini și se vor
întina:„Garbage in, garbage out” adică dacă întră gunoi, iese gunoi. Imaginația are o putere creatoare
extraordinară, dar dacă o alimentăm cu gunoi, gunoi va rezulta din eforturile ei.
Un alt pas în sfințirea imaginației este concentrarea ei asup- ra lucrurilor de folos. Poate părea
de prisos această afirmație dar cred că fiecare ne-am surprins de atâtea ori lăsând gândurile să
hoinărească fără vreun scop definit. Mai ales că trăim într-o vreme în care Diavolul este
specialist în trei lucruri: zgomot, grabă și aglo- merație; folosindu-se de ele încearcă să ne
risipească gândurile și să ne facă să devenim superficiali. Superficiali în relațiile noastre, în
sentimente, în cunoștință și în gândurile noastre. Astfel tot ceea ce facem sau spunem sau gândim
este lipsit de impact și de relevanță. De câte ori cântăm doar pentru că se cântă în comun sau
citim Bi- blia pentru că așa trebuie sau ne este greu să mai urmărim atenți un argument mai
complex? O pățesc de multe ori: când încerc să
construiesc un argument logic mai complex, interlocutorii încep să
obiecteze: „Iar ai început cu filosofii”, arătând superficialitatea și ig- noranța în care se
complac.
Pe noi Dumnezeu ne cheamă la o viață profundă, plină de sem- nificație, dar pentru aceasta este
nevoie de o concentrare a gându- rilor și a imaginației, o incursiune meditativă profundă și un
efort al voinței. Isaac ieșea seara să mediteze în taină, Isus se retrăgea singur în locuri
pustii și petrecea noaptea în prezența lui Dumne- zeu. Multora în zilele noastre, în care totul
este despre acțiune, despre rezultate, meditația profundă și consumatoare de timp li se pare o
pierdere. Să stai ore în tăcere rumegând câteva versete; să te oprești din continua alergare pentru
a medita asupra vieții este ceva neobișnuit și încep să înțeleg că mulți nici nu mai au curajul să
mediteze profund asupra a ceea ce sunt, pentru că se tem că liniș- tea gândurilor lor le va arăta
că au alergat după vânt, că sunt super- ficiali, săraci, orbi, goi. O imaginație sfințită ne ajută
să ne evaluăm corect, să ne înțelegem viața și să facem corectările necesare. De aceea este
important să căutăm să avem timpul nostru de liniște în care, singuri cu noi înșine și cu Dumnezeu
să ne organizăm gânduri- le și să le facem pe toate roabe ascultării de Hristos.

Folosirea imaginației

În ceea ce privește folosirea imaginației, Domnul Isus se foloseș- te de multe ori de imaginația
celor cărora le predica Evanghelia. Toate pildele pe care le găsim în Evanghelii fac apel la
imaginația noastră așa cum au făcut atunci când au fost spuse celor care ascul- tau predicile
Domnului. De multe ori le citim fără să încercăm să vedem cu ochii minții imaginile pe care Domnul Isus le descrie în pildele sale.
Rămâ- nem indiferenți la durerea tatălui fiului risipitor și nu simțim cu durerea lui Lazăr care
stă flămând la poartă. Bucuria păstorului care a găsit oaia pier- dută ne lasă reci; pentru unii
dintre noi sunt niște povești atât de vechi, le știm din copilărie și am crescut auzindu-le și nu
ne mai identificăm cu per- sonajele lor așa cum poate făceam în copilările, și pierdem astfel
esența frumuseții lor.

Imaginația sfințită ne ajută de asemenea să simțim cu cei care sunt în durere și necaz. Când suntem anunțați să ne rugăm pentru o mamă bolnavă,
să simțim ca și cum mama noastră este bolnavă. Când ni se spune că sunt frați de ai noștri care mor
pentru Domnul să nu ni se pară ceva îndepărtat, pe un alt cont- inent, în altă lume. Primii
creștini ne dau un exemplu în compasiune și putem învăța și noi să plângem cu cei ce plâng și să ne
bucurăm cu cei ce se bucură. Astfel conștiința apartenenței la trupul lui Hris- tos este prelucrată
de imaginația sfințită și îmbogățește experiența noastră în credință. Apostolul Pavel nu de puține
ori mărturisește că deși nu este prezent între credincioșii pe care îi păstorește, simte cu ei, îi
judecă, se bucură și este prezent în mijlocul lor prin duhul său.
Haideți să acordăm atenția meritată imaginației noastre. Să o hrănim cu lucruri valoroase
gândindu-ne la lucrurile din ceruri nu la cele de pe pământ. Să căutăm ca „tot ce este adevărat,
tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vred- nic de
iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să ne însufleţească.”
(Fil. 4:8) Să ne ancorăm mintea noastră de Cer ca să ne desprindem pe zi ce trece de pământ, ca să
putem să gustăm încă de pe acum bucuria noului Ierusalim. Ajută- ne Doamne pe toți să ajungem
acolo!

Emanuel Adelin Nemeș