„Ferice de cei împăciuitori căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu.”

Domnul Isus în predica de pe munte din Matei cap. 5 ne învață forme de a trăi, a răbda, a suferi, și a lucra pentru Dumnezeu, care au ca urmare fericirea și o mare răsplătire în Împărăția cerurilor.
În Matei 5:9 Isus spune: „Ferice de cei împăciuitori căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu.” Asupra slujbei de împăciuire doresc să medităm împreună. Dumnezeu să ne dea lumina ca în mod practic să fim adevărați făcători de pace.
Împăciuirea este o soluționare pe cale pașnică a conflictelor. Când apar conflicte, nu mai este pace. În zilele noastre certurile, zavistiile, dezbinările sunt tot mai frecvente în familii, în biserici, la sfaturile frățești ale bisericii și în societate. Tot mai puțini sunt cei ce acceptă a fi împlinitori ai Cuvântului Lui Dumnezeu în smerenie și ascultare. Ori trăirea după îndemnurile firii face cale liberă stărilor de tulburare din partea diavolului și atrage mânia lui Dumnezeu. Și asta pentru că El nu se lasă batjocorit.
În astfel de condiții este nevoie mare de oameni călăuziți de Dumnezeu care să facă pace.
Întâlnim două forme de împăciuire:
1. Împăciuirea firească întrebuințată de oamenii lumii de afară folosind psihologie sau o vorbire cu viclenie, fățărnicie sau alte feluri de vorbire prin care ei consideră că fac pace. Însă rezultatul este doar o manipulare a minții omului în scopul intereselor celor ce îi împăciuiesc.
2. Împăciuirea duhovnicească, făcută de oameni ai lui Dumnezeu, este altfel. Lucrând pentru Dumnezeu, Care cunoaște omul, și împreună cu El privim problema împăciuirii conform Sfintelor Scripturi, dincolo de faptele rușinoase care tulbură pacea. Și anume trebuie cercetată starea inimii omului în relația sa cu Dumnezeu. Ieremia 17:9 „Inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? Eu Domnul cercetez inima și rărunchii și răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.” Prin urmare un împăciuitor fără o relație bună cu Dumnezeu nu va avea roade bune în lucrare. Să învățăm dar de la Avram, Moise și de la Învățătorul și mântuitorul nostru Isus Hristos.
Există împăciuire pentru a nu fi oprite binecuvântările pământești. Geneza cap 13. Prosperitatea pământească a iscat ceartă între slugile lui Avram și ale lui Lot. Avram ia inițiativa pentru pace și spune: „Te rog să nu fie ceartă între mine și tine, între păzitorii mei și păzitorii tăi, căci suntem frați.” Aș spune că este unica situație în care poate avea loc despărțirea cu un scop de pace și aceasta are ca urmare binecuvântare de la Dumnezeu. Dacă nu se făcea pace, urmau pierderi materiale rezultate din conflicte.
Există de asemenea împăciuire pentru a nu fi batjocorit sau vorbit de rău Numele lui Dumnezeu. Exod cap. 32. Neascultarea și păcatul lui Israel Îl întărâta pe Dumnezeu la mânie. Dar Moise intervine prin cuvinte de împăciuire către Dumnezeu. Scopul era Numele lui Dumnezeu și frumusețea măreției și a minunilor Lui care urmau să fie privite mai apoi altfel de către egipteni (Exod 32:12: «Pentru ce să zică Egiptenii: „Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munți…”»). De drept ei meritau pedeapsă și moarte de la Dumnezeu, dar rugăciunea de iertare și împăciuire către Dumnezeu aduce o schimbare de situație.
Există și o împăciuire din dragoste, pentru slava lui Dumnezeu și din iubire pentru aproapele meu. Isus Hristos a făcut aceasta spunând: „Tată iartă-i căci nu știu ce fac!” (Luca 23:34). Venise să ne împace cu Dumnezeu Tatăl, dar omul certat cu Dumnezeu face rău celui ce îi aduce pacea și aceasta pe nedrept. Este cea mai deprimantă situație în lucrarea de împăciuire, când vrei să faci bine și totul se întoarce împotriva ta pe nedrept. Ca împăciuitor trebuie să rabzi și să mergi mai departe. Nu putem fi numiți fii de Dumnezeu dacă nu facem și nu răbdăm ca Isus, Fiul lui Dumnezeu.
Și mai învățăm de la Isus un model de a fi împăciuitori cu toții și în toate privințele și domeniile: prin a împlini ce scrie în Matei 22:37-39 și anume iubind pe Dumnezeu cu toată inima și pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Astfel vine pacea și binecuvântarea pe care ne-o dorim cu toții.
Nădăjduiesc că Dumnezeu a deschis mintea fiecăruia dintre noi spre a face pace, și cu privire la importanța de a trăi în pace unii cu alții, primind beneficii, binecuvântări de la El. Și în tot ce a fost dat de Duhul Sfânt să înțelegem mai mult decât cele scrise, să punem în practică. Se poate face împăciuire prin a scoate din inimă ce este rău față de Dumnezeu și față de aproapele nostru, prin mărturisire, ascultând de sfaturi care aduc pace, fiind împlinitori ai Cuvântului biblic. Dacă cel năpădit de probleme totuși va ține ascunsă adevărata realitate a situației, diavolul are putere să distrugă în continuare și nu se va face pace. Este foarte important ca împăciuitorul să fie botezat cu Duhul Sfânt, să aibă daruri ale Duhului Sfânt și să lucreze fără părtinire, mână în mână cu Dumnezeu. Când o lucrare de împăciuire nu o putem duce la bun sfârșit, o încredințăm în mâna lui Dumnezeu și, dacă El vrea să apere pricina slujirii tale pentru Dumnezeu ca împăciuitor, va interveni chiar cu pedeapsă pentru cei care îi necinstesc Numele prin certuri, neascultare sau nesupunere.

„Inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? Eu Domnul cercetez inima și rărunchii și răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.”

Samuel-Vlad Pantiş