Dorin Florea
Personal vin cu mare plăcere în fiecare an la conferința anuală a bisericii penticostale din Austria. Sunt membru în biserica Betania, Krems. Pentru mine este una din cele mai bune ocazii în care toți creștinii români, și nu doar, pot să se întâlnească, să se revadă și împreună să slujească Domnului. Personal, de fiecare dată, după conferință sunt mai întărit, mai încurajat și mai cercetat de Domnul.

nullRemus Oros
Sunt prezbiter în biserica Betel din Viena. Referitor la conferință, nu pot să spun decât lucruri bune, pentru că eu o văd ca pe o lucrare care zidește, care unește și care dă un imbold înainte către lucrarea spre cer. Ori de câte ori are loc conferința venim cu familia, cu biserica și participăm, pentru că vedem cum Dumnezeu a făcut lucrări minunate. Avem mărturii pe care Domnul le-a lăsat la conferințele din anii trecuți și credem că Dumnezeu va face și anul acesta minuni, suntem prezenți aici și ne bucurăm.

nullDavid Gagea
Slujesc în biserica Elim din Viena și la această conferință îi mulțumesc Domnului pentru că, după 25 de ani de Austria, încă mai avem harul să ne-ntâlnim în acest cadru minunat. Este un har din partea Domnului să auzim și anul acesta despre chemarea la pocăință. Dacă cineva are nevoie de pocăință, acela sunt eu și toți cei care au venit sau cei care vizitează online acum această conferință. Întâlnirile acestea sunt benefice pentru că ne adună ca Biserică, ca români, ca etnie română în Austria așa cum am auzit astăzi pe doamna consul Gabriela Folfă de la Ambasada română. Cu emoții a spus că „românii se strâng în jurul Evangheliei și în jurul Cuvântului lui Dumnezeu.” În concluzie, românii sunt o binecuvântare pentru Austria și Austria este o binecuvântare pentru noi.

nullDaniel Vițelar
Sunt pastor în biserica din Wels și mă bucur în fiecare an să fiu aici la conferință. Îmi place chiar și titlul acestei conferințe, Chemarea la Pocăință, lucru de care avem nevoie fiecare, în fiecare zi, și-n fiecare zi să fie proaspătă pentru noi. Totodată aici mă ocup de sectorul ordine publică și mă bucur că totuși oamenii sunt foarte ascultători și dau dovadă că într-adevăr sunt copiii lui Dumnezeu. Mă rog Domnului, ca El să se atingă de cât mai multe inimi, ca să se-ntoarcă la pocăință!

nullErich Schneider
Ich war über viele Jahre in Deutschland Pastor, war dann der Vorsteher der Gemeinde Gottes in Deutschland für 13 Jahre und bin nun Superintendent für Zentraleuropa West der Gemeinde Gottes. Diese Konferenz hier, sie begeistert mich. Es ist schön zu sehen wie viele Menschen hier einen Hunger nach Gottes Wort haben und wie sie auch danach suchen, eine Erfahrung mit Gott zu machen. Man findet es heutzutage eigentlich selten und hier ist die Gemeinde Gottes Österreich für ganz Europa eine rühmliche Ausnahme. Dieses Thema, Buße, ist ein zentrales Thema der Christen heute und ich denke eines der wichtigsten Themen auch unserer Zeit. Ohne Buße geht im christlichen Glauben überhaupt nichts. Gott verordnet uns Buße und gerade richtige Buße ist so enorm wichtig für das Volk Gottes auch in unserer Zeit.

nullAurel Ungureanu
Sunt prezbiter în biserica din Wr. Neustadt. În ce privește conferința din 2015, până în prezent mi-a făcut o impresie bună. Se poate și mai bine în ce privește organizarea, avem multe dificultăți dar se mai poate încă îmbunătăți. În ce privește partea spirituală, tema a fost foarte bună, cred eu, pentru cei pocăiți ca să se pocăiască. Și încă o idee aș avea pentru conferința de anul viitor, potrivit cu ceea ce spunea Domnul Isus în Matei, Capitolul 20, în pilda cu nunta fiului de împărat, am observat că pocăiții noștri nu prea participa la conferințele noastre, mai ales la ultimele conferințe, de aceea, poate că pentru următoarea conferință, ar fi binevenită tema aceasta; atunci când împăratul a venit să îi vadă pe cei chemați, a spus că cei chemați nu au vrut să fie prezenți la nuntă. Acuma ieșiți, spunea el robilor săi, la garduri, la intersecții și chemați, să mi se umple odaia că nunta trebuie să înceapă.

nullBeniamin Varadin
Sunt din biserica Maranatha din Wr. Neustadt. Impresia mea de la conferința este una foarte bună, în mod special pentru că sunt două zile de reîncărcare spirituală pentru fiecare membru al Organizației Gemeinde Gottes și totodată pentru cei care vin aici și ne vizitează să audă Cuvântul lui Dumnezeu.

nullRadu Chițan
Sunt prezbiter în biserica Metanoia din Krems. Cred că subiectul conferinței a fost un subiect actual, mesajul a fost un mesaj tranșant, oamenii au fost cercetați de acest mesaj. A fost o conferință reușită.

nullCornel Apetroaiei
Provin din biserica din Wolfsegg, Austria. De 24 de ani vin în fiecare an la conferință. La prima impresie, am fost plăcut surprins de modul cum s-a predicat Cuvântul, mai ales de tema conferinței, aceasta fiind foarte actuală, de mesajul care s-a prezentat, atât prin fratele Schneider cât și prin fratele Zăgrean, un cuvânt practic, actual care cred că a schimbat inimile multor frați și surori și a oamenilor care au venit să asculte Evanghelia. Mulțumesc tare mult.

nullDebora Păcurar
Vin de la biserica Betania din Krems. Am o impresie foarte bună.

nullNicolae Seni
Referitor la conferința din anul 2015, este o conferință binevenită pentru toți frații și surorile. De asemenea mă bucur de faptul că se vestește Evanghelia, mă bucur de tema conferinței, că ne readuce la realitate pentru ca trezirea spirituală să fie cât mai profundă și să fie cât mai actuală. Doresc să păstrăm în continuare legătura cu Dumnezeu, să trăim pentru a putea sluji Domnului cu bucurie.

nullPompei Mureșan
Slujesc în biserica Betania din Kapfenberg. Am o impresie foarte bună despre ceea ce se întâmplă aici, cel puțin anul acesta. Organizarea a fost deosebită, frații deosebiți, călăuziți de Duhul lui Dumnezeu. A fost un cuvânt extraordinar, hrană spirituală din belșug, iar pe partea pământească, organizarea este bună, este de folos. Dumnezeu să dea prosperitate în continuare și călăuzire sfântă tuturor fraților și conducerii Gemeinde Gottes. Domnul să vă binecuvânteze!

nullGheorghe Luca Ciprian
Sunt pastor în biserica Emanuel din București, slujesc prin harul lui Dumnezeu lângă fratele Nelu Bochean și cu ajutorul Domnului am avut și eu parte de părtășia frățească aici la conferință. Cred că este o conferință reușită. Astăzi de dimineață am fost de prima dată, dar Duhul lui Dumnezeu a lucrat, ne-a cercetat și am rămas cu o impresie foarte bună.

nullCollins Obiorah Offor
Es ist grundsätzlich eine sinnvolle Notwendigkeit, kulturelle Identitäten zu wahren. Kulturelle Identitäten sollen nicht verloren gehen, weil sie eine Bereicherung darstellen auch für Österreich, und gerade wenn man Wiener ist, weiß man das zu schätzen, weil wir in diesem Bereich eine Tradition haben als ein Sammelpunkt verschiedener Kulturen. Integration heißt nicht Selbstaufgabe und Selbstauflösung, sondern heißt eine gewisse Akzeptanz von Normen und Regeln unter Wahrung kultureller Identität.

nullGabi Stranici
Sunt din Oradea și mă bucur că prin harul lui Dumnezeu am avut ocazia să fiu prezent la această mare sărbătoare a fraților mei din Austria, a fraților neoprotestanți, în mod special a penticostalilor. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această oportunitate și vreau să vă spun că m-am simțit deosebit de onorat să fiu împreună cu dumneavoastră aici. O lucrare frumoasă, o lucrare care pe mine efectiv m-a încântat. Vreau să vă spun că merită să o faceți cât de des. Lucrarea pe care o faceți, nu numai că vă unește din punct de vedere fizic, dar și spiritual am văzut o unitate. Mi-au plăcut în mod special rugăciunile care s-au înălțat, totul a fost frumos, cântare, cuvânt. Tema pe care ați ales-o este o temă deosebită, valabilă pentru toată lumea și pentru cei care sunt deja încadrați în acest sistem de slavă a lui Dumnezeu, dacă îl pot numi așa, dar mai ales pentru cei care vor să se apropie de Domnul și apoi și pentru prietenii casei Domnului. Mă duc cu o impresie deosebită, față de ceea ce am văzut aici. M-am bucurat de organizarea care a fost aici, vă doresc succes și mă rog ca Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți.

nullVasile Creștin
Sunt de la biserica Betezda din St. Pölten și în fiecare an, de câte ori se ține conferința, sunt prezent aici. Mă bucur de legătura frățească de aici, de frați care sunt invitați la conferință și de faptul că anul acesta a fost o temă foarte interesantă, Chemare la Pocăință. Îndemnul a fost ca toți să ne apropiem de Dumnezeu, să ne sfințim și să avem acea bucurie cu Dumnezeu în fiecare zi până la venirea Domnului nostru Isus Hristos.

nullTudor Pețan
Noi de la Alfa & Omega am venit aici la această conferință ca parteneri să slujim prin înregistrarea conferinței, transmisia acesteia, streaming online și prin realizarea DVD-urilor pentru vizionarea ulterioară. Cred că tema a fost foarte potrivită, nu numai pentru cei ce au participat direct în sală ci și pentru cei care au văzut pe internet și cei care vor vedea, zic mii, zeci de mii, sute de mii prin televiziune ulterior, un mesaj mereu actual. Ceea ce cred că a fost în plus față de mesajele biblice obișnuite, a fost radicalitatea mesajului, poate chiar ultimativ pentru unii participanți. S-ar putea ca unii dintre noi să nu mai apucăm un mesaj asemănător și să avem șansa din nou să ne pocăim, să ne predăm viața Domnului. Cred că în vremurile în care trăim, care sunt așezate sub ochii noștri, în vremurile acestea mesajul pocăinței este de o importanță vitală pentru că Domnul își adună poporul și ne mai dă multora dintre noi o șansă să fim parte din poporul Lui înainte de derularea unor evenimente complicate. Ce aș mai putea să adaug este că noi la Alfa & Omega dorim să slujim mai departe, cred că este un timp și pentru noi ca să slujim mai mult, să ne implicăm mai mult în viață și în lucrarea fraților noștri din diaspora, indiferent dacă sunt între granițele Republicii Moldova sau în Austria sau America. Cred că este o chemare specială pentru poporul român; acest lucru este bun, dar vine și cu o responsabilitate suplimentară, pentru că Dumnezeu cui îi dă mult îi și cere mult. Cred că nouă ca națiune română, Dumnezeu ne-a dat foarte mult, ne-a dat putere de înțelegere, ne-a deschis ușa multora să slujim, să lucrăm în diverse țări, în diverse locuri. Ne-a dat potențial și teologic și relațional și, ceva cu totul special, ne-a dat chiar și mijloace mass-media deosebite cum n-au alte națiuni. Ne-a dat școli biblice, edituri cum poate nu-s în alte țări; și este vremea, cred eu, că Dumnezeu începe să ne întrebe ce facem cu ceea ce ne-a dat. Cred că foarte mulți credincioși din diverse țări, România, Austria, prind această chemare, această responsabilizare, acest îndemn al Domnului și cred că intră într-o altă dimensiune a slujirii creștine, într-un sezon care se derulează accelerat sub ochii noștri.