Este interesat Dumnezeu de fericirea omului? Cu siguranță DA.

„Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu!”   Matei 5:9

Când omul a fost creat de Dumnezeu a fost făcut cu dorința de a fi fericit. De multe ori noi oamenii avem o concepție greșită despre fericire… ne dorim anumite lucruri și aspirăm la ele, depunem multe eforturi și consumăm multă energie pentru a le obține, crezând că obținându-le vom ajunge fericiți, dar de cele mai multe ori ne înșelăm. Din învățătura Domnului Isus, fericirea omului nu constă în „ceea ce deține sau posedă cineva” ci în „ceea ce este cineva.”

Ferice de cei împăciuitori altfel spus: Ferice de cei care fac pace, cei care poartă pacea, sau manifestă pacea. Ce înseamnă aceasta? Pacea este mai mult decât absența conflictului.
Înțeleg o capacitate de a face, de a întreține, de a mă purta cu pace între mine și familia mea, biserica din care fac parte și societatea în care trăiesc. Disensiunile dintre oameni au rădăcini din vremuri străvechi. Se vorbește tot mai mult de pace și totuși oamenii se înarmează tot mai mult.
Pacea este asociată cu neprihănirea, pentru pace trebuie luptat. Cuvântul Domnului spune: „Cei răi n-au pace, zice Domnul.” Isaia 48:22, Păcatul are drept rodire invidie, amărăciune, dorința de răzbunare, conflict, etc. Oamenii sunt tentați să se revolte. Pentru pace trebuie plătit un preț, pacea nu vine la întâmplare și se stabilește între oameni, în familii sau biserică. De-a lungul istoriei oamenii au obișnuit să facă diferite jurăminte sau legăminte prin anumite persoane care se obligau să trăiască în pace cu celelalte persoane sau ținuturi, și în baza jurământului sau legământului acel popor sau persoană ținea pacea respectându-și demnitatea de om sau popor. Numeri 25:12 „De aceea să spui că închei cu el un legământ de pace.” David cu Ionatan 1 Sam. 20:42.

Exemplul suprem îl avem tocmai de la Dumnezeu: „Pot să se mute munții, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, și legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.” (Isaia 54:10). Și noi, în calitate de copii ai Lui am intrat în legământ cu Domnul promițându-i ascultare, renunțare la modul deseori neplăcut pe care îl avem față de El, mai multă slujire și altele … dar în nenumărate rânduri nu am respectat ceea ce am promis. Sau la necaz și încercare, cerând ajutor, am zis: „Doamne, dacă mă izbăvești voi fi mai bun credincios”, apoi am eșuat. Putea spune destul! Dreptatea Lui era provocată prin toate acestea dar, Dumnezeu își ține legământul de pace și nu renunță la el niciodată!

Galateni 5 Roada Duhului este pacea.

Pacea nu este întotdeauna rezultatul eforturilor omenești, ci este ceva mult mai profund. Omul poate avea pace până la anumite limite apoi cedează. Resursele omului fără umplerea cu Duhul Sfânt sunt limitate și aproape în orice situație critică va falimenta. Însă pentru un om cu o autentică relație cu Dumnezeu Tatăl prin Domnul Isus, Mântuitorul nostru, Prințul Păcii, condus fiind de Duhul Sfânt având o minte schimbată, resursele sunt mult mai mari. Deoarece potrivit cu Galateni 5, Duhul Sfânt rodește printre altele un caracter controlat, pașnic plin de pace.

Așadar rezultatul împăcării cu Dumnezeu prin Isus Hristos este neprihănirea, iar neprihănirea are ca efect pacea. „Împrietenește-te, dar, cu Dumnezeu și vei avea pace; te vei bucura astfel iarăși de fericire” Iov 22:21.

Datoria noastră ca și creștini este: (Romani 14:19) „Așadar, să urmărim lucrurile care duc la pacea și zidirea noastră”, să lupți, să iubești în ciuda motivelor de a avea ură, să ai fericire în ciuda motivelor de a invidia, să rămâi calm în ciuda motivelor de a dușmăni, să rămâi fidel Domnului chiar dacă ești hulit, să asculți în liniște de îndemnurile Duhului atunci când ești împins la răzbunare!

Vasile Doci