Învierea Domnului Isus și Cincizecimea, chiar dacă sunt
două sărbători pe care creștinii le comemorează separat, la o
distanță fixă una de cealaltă, și anume, 50 de zile, ele sunt interdependente.
Dacă Domnul Înviat ar fi rămas printre noi nu
ne-ar fi fost de mare folos. El a spus “vă este de folos să Mă duc;
căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi”. Învierea
Domnului Hristos este adevărul central al creștinismului, piatra
de temelie pe care este zidită Biserica, dar fără prezența și
puterea Duhului Sfânt nașterea ei nu ar fi putut avea loc.
Domnul Isus ”li S-a înfățișat (ucenicilor) viu, prin multe dovezi,
arătându-li-Se deseori, timp de patruzeci de zile” (Fapte
1:3). În alt loc (Luca 24:48;49) Domnul a spus ucenicilor: ”Voi
sunteți martori ai acestor lucruri. Și iată că voi trimite peste voi
făgăduința Tatălui Meu; dar rămâneți în cetate până veți fi îmbrăcați
cu putere de sus.” Dovada ascultării ucenicilor de Hristosul
Înviat o vedem abundent descrisă în cea de-a doua carte
a doctorului Luca, Faptele Apostolilor. Mai întâi, ucenicii și alți
urmași ai Domnului rămân în Ierusalim, așteptând Făgăduința:
revărsarea Duhului Sfânt. Apoi, cu multă îndrăzneală, înțelepciune,
cu semne și minuni ei au proclamat mesajul învierii din morți
a Fiului lui Dumnezeu (Fapte 1:8; 1:22; 2:32; 3:15; 4:20; 4:33; 5:32;
10:39; 13:32; 17:31; 22:15; 23:11; 24:15). În cuvinte simple putem
spune că, înainte de toate, ucenicii au înțeles care era ”treaba”
lor și care era ”treaba” Duhului Sfânt. Duhul Sfânt i-a umplut cu
prezența și puterea Lui, le-a dat înțelepciune în proclamarea
Evangheliei, a însoțit mesajul cu semne și minuni, i-a călăuzit,
dar ei și-au făcut datoria să afirme cu multă convingere faptul că
erau martori oculari ai Învierii.
În ceea ce privește mărturisirea Hristosului Înviat există patru
dimensiuni foarte importante pe care creștinul trebuie să le ia
în considerare pentru a fi eficient în proclamarea Evangheliei.
Apostolul Petru ne îndeamnă: ”Fiți totdeauna gata să răspundeți
oricui vă cere socoateală de nădejdea care este în voi” (1 Petru
3:15). În ceea ce privește mărturisirea Evangheliei există cel puțin
două categorii de creștini ignoranți: unii care nu mărturisesc
deloc și alții care își justifică ignoranța și nu vor să aprofundeze
mai mult despre mărturisirea Evangheliei pentru că, spun ei,
cine nu vrea să creadă nu crede, indiferent câte argumente ar
asculta. Dacă ar fi să acceptăm o astfel de mentalitate, atunci
am putea spune ca Domnul Isus (sau Avraam): ”Nu vor crede
nici chiar dacă ar învia cineva din morți” (Luca 16:31). Însă, ceea
ce trebuie subliniat din nou este porunca Domnului de a ști și
face ”treaba” noastră (Fapte 1:8). E treaba noastră să cunoaștem,
să proclamăm, să ne rugăm și să fim umpluți cu Duhul Sfânt –
lăsându-L pe Duhul Sfânt să-Și facă ”treaba” Lui, iar ascultătorul
Evangheliei e responsabil, de asemenea, de răspunsul lui față
de aceasta.
Aspecte istorice
Ucenicii au mărturisit faptul că erau martori oculari ai învierii.
Ei au început proclamarea Evangheliei chiar din Ierusalim, locul
unde Domnul a fost crucificat și a înviat. Oricând puteau arăta
spre mormântul gol. Afirmau cu multă convingere că ceea ce au
văzut era realitate pentru că Isus Hristos li se arătaseră timp de
multe zile, în multe locuri și mai multor ucenici. În ceea ce privește
implicațiile istorice ale mărturisirii învierii Mântuitorului,
efortul pe care trebuie să-l depunem este mult mai mare decât
cel al ucenicilor, având în vedere prăpastia de timp de aproape
2000 de ani dintre Înviere și timpul în care trăim. Există suficiente
dovezi istorice, în așa fel încât putem afirma că nu există evenimente
în antichitate mai bine documentate decât moartea și
învierea Domnului Isus. Nu există nici o operă din antichitate cu
atât de multe manuscrise precum Noul Testament (peste 5800
manuscrise grecești). Între evenimentele întâmplate și consemnarea
lor scrisă a fost o distanță foarte scurtă (15-20 de ani). De
asemenea, pentru nici un eveniment din antichitate nu avem
consemnări istorice amănunțite ale unor martori oculari, cum
avem pentru Învierea Domnului Hristos. Toate datele istorice pe
care le avem la dispoziție au creat un fundament atât de puternic
încât nici un critic al Învierii nu a fost în stare să-l dărâme. Cu
alte cuvinte, nici o altă teorie alternativă nu a oferit argumente
credibile, plauzibile precum cea în favoarea învierii din morți a
Domnului Isus.
Învierea Domnului Isus și Cincizecimea
Aspectul filosofic
A filosofa înseamnă a raționa, a gândi, a reflecta. Apostolul
Pavel afirmă că ”lumea, cu înțelepciunea ei, n-a cunoscut pe
Dumnezeu în înțelepciunea lui Dumnezeu” și ”…nebunia lui
Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii” (1 Cor. 1:21,25).
Dar asta nu înseamnă că nu există și argumente raționale, când
vorbim despre învierea Domnului din morți. Ba mai mult, gândirea
lumii nu a oferit argumente convingătoare pentru respingerea
minunilor. În Atena, la Areopag, apostolul Pavel nu doar a
proclamat învierea Domnului din morți, ci a oferit și argumente
raționale, logice. Filosofii greci, asemenea interlocutorilor din
vremea noastră, știau că, în mod natural, orice om care moare
nu vine din nou la viață. Cum a răspuns apostolul criticilor lor?
El a afirmat că Cel Care L-a înviat pe Isus Hristos din morți e Creatorul
cerului și al pământului (Fapte 17:24,31), așadar, dacă cea
mai mare minune din Univers, și anume, crearea lui din nimic,
s-a întâmplat, minunea Învierii a fost posibilă și este credibilă.
Unii au crezut, iar alții nu (Fapte 17:32-34), dar apostolul și-a făcut
”treaba” cu credincioșie.

Aspectul teologic
Chiar în prima predică din ziua Cincizecimii, apostolul Petru
proclamă învierea Domnului din morți indicând spre profețiile
vechi testamentare care își găsiseră împlinirea în Domnul Isus
și învierea Lui din morți. Timp de 40 de zile Domnul li s-a arătat.
Însă, abia după revărsarea Duhului Sfânt aceste profeții rostite
de veacuri, cuvintele Domnului Isus, minunile și semnele înfăptuite
de Mântuitorul au sens pentru ei. Mai mult, apostolii îi cheamă
pe ascultători să-L accepte pe Isus Hristos ca Domn în viața
lor, afirmând o zi a judecății în care Judecător va fi chiar Hristosul
înviat (Fapte 2:36 și 17:31). De asemenea, prin Duhul Sfânt,
Hristosul Înviat trăiește în credincios, lucrează un caracter nou
și aprinde în el speranța învierii din morți (Ioan 14:15,16; Efeseni
1:13,14).
Aspectul empiric, vizibil
Mărturia ucenicilor a fost întregită prin semne, minuni, bucurie
și pace. Vorbirea în alte limbi din camera de sus, din ziua
Cincizecimii, limbi de foc, vindecări, exorcizări, învieri din morți
și alte semne erau dovezi vizibile ale faptului că Același Hristos,
Care a lucrat cu putere printre oameni în timpul când a umblat
în trup fizic, lucra acum cu putere printre ei prin Duhul Sfânt.
Aceasta trebuie să fie motivația principală atunci când vrem să
vedem semne și minuni printre noi: ”…întinde-Ți mâna, ca să se
facă tămăduiri, minuni și semne prin Numele Robului Tău celui
sfânt, Isus” (Fapte 4:31).
Dragul meu cititor, dimensiunea unui articol este mult prea
redusă pentru o detaliere a unui astfel de subiect despre care
s-au scris mii de cărți de-a lungul veacurilor. Însă, în puține cuvinte,
am încercat măcar să trezesc interesul pentru cea mai
importantă temă a Bibliei, și anume, Învierea Domnului Isus din
morți. Existența lui Dumnezeu, veridicitatea Bibliei, viața duhovnicească
și eternitatea atârnă de evenimentul Învierii. Proclamarea
acestui mesaj este un imperativ, însă, într-o societate în
care Învierea lui Isus Hristos este respinsă ca legendă, irațională
și neștiințifică; din păcate, această mărturisire, fără a fi însoțită
și de dovezi istorice și raționale, poate fi ineficientă. Semnele și
minunile sunt ”treaba” Duhului Sfânt – și ne rugăm să le vedem
printre noi, însă, suntem chemați să facem și noi ceea ce depinde
de noi să facem.

Romică Ciocan