S-a spus adeseori că din punct de vedere informațional omul se naște precum o coală albă de hârtie care urmează a fi scrisă pe parcursul vieții. Totuși, simpla observație a modului în care copiii se dezvoltă infirmă această accepțiune.

DE UNDE VINE ÎNȚELEPCIUNEA UNUI COPIL?
Bebelușul este determinat de foame să scâncească, să plângă, să semnaleze nevoia. Dar nimeni nu-l învață tehnici de alăptare. Ele vin ca un dar încă de la naștere. Apoi, încă înainte să înceapă să vorbească, apucă obiecte, le duce la gură, le pipăie, pentru că așa învață despre forma și extensia lucrurilor. Tot înainte de a rosti primul cuvânt înțelege că un anumit gest poate însemna „nu” iar un altul „da”. Nimeni nu-l învață să gândească conform unor legi ale rațiunii, ci pur și simplu se naște cu o minte care funcționează rațional.
Mai târziu, când începe să vorbească, comunică într-un limbaj învățat de la părinți sau cei apropiați, dar nimeni nu-l învață diferența dintre lucrurile concrete, cum ar fi, masă, lingură, cuțit, jucărie și lucrurile abstracte, cum ar fi, numerele, cuvintele de legătură din propoziție, atitudinile, sentimentele, și altele. Învață, de asemenea, să distingă lucrurile în spațiu și timp. Toate acestea sunt aspecte pe care le învață, dar fără ansamblul informațional pe care Creatorul îl pune în om încă de la naștere, nu ar fi posibilă creșterea în cunoaștere.
NE-AM NĂSCUT PRIN SIMȚURI, RAȚIUNE ȘI EXPERIENȚĂ
Așadar, învățăm să cunoaștem realitatea în care ne-am născut prin simțuri, rațiune și experiență. Realitatea în care intrăm ne spune că există dragoste și că trebuie să iubim, dar în același timp vedem în noi tendințe egoiste. Ele apar încă din fragedă copilărie. Întâlnim oameni care ne fac rău, iar înclinația imediată este să întoarcem înapoi cu rău. Știm că zicala „cui pe cui se scoate” nu funcționează în relațiile interumane, dar nu știm și nici nu putem să acționăm altfel. De asemenea, vedem în noi tendințe de a-i domina pe alții și, de îndată ce ni se oferă putere, încercăm să ne protejăm poziția, uneori chiar prin mijloace greșite. Chiar înainte de zorii adolescenții conștientizăm că există o lege morală și dobândim cunoaștere despre bine și rău. Dar în tandem cu aceasta ne dăm seama că nu știm și nu putem împlini cerințele acestei legi morale. Observăm în noi un simț al dreptății și credem că cel bun merită să fie răsplătit iar cel rău trebuie pedepsit. Câtă frustrare și câtă dezamăgire cunoaște inima când nu există echitate! Dar noi înșine parcurgem momente când nu suntem recunoscători celor ce ne fac bine, devenim subiectivi în împărțirea dreptății și, mai mult, dacă suntem vrednici de pedeapsă, oferta iertării pare ideală. Dar nu știm și nu putem ierta oricând și pe oricine și, mai ales, nu putem restaura propriul trecut. Nu la mult timp după ce venim în lumea aceasta, realizăm că oamenii mor și,
prin analogie, concluzionăm că și noi
vom muri. Însă, în același timp vedem
în noi o sete de a trăi pentru totdeauna,
care este cel puțin la fel de puternică
precum sunt setea și foamea trupului.
Astfel, intrăm într-o realitate pe care
începem să o cunoaștem, realizăm că
nu e cum trebuie și știm că ar trebui
schimbată. În final, recunoaștem sau nu,
adevărul este că nu știm și nu putem să
schimbăm universul în care viețuim.
OAMENI AI ÎNȚELEPCIUNII
Avem puține descrieri în Noul
Testament despre Ioan Botezătorul.
Printre altele, ni se spune despre
alimentația și îmbrăcămintea lui. Acestea
erau oarecum ieșite din comun,
dar nu foarte neobișnuite. De-a lungul
istoriei mulți oameni au fost percepuți
ca fiind ciudați de către ceilalți. Ceea
ce i-a conferit unicitate a fost rolul lui
specific de a pregăti calea Domnului. El
a știut că „cel ce este de pe pământ este
pământesc și vorbește ca de pe pământ”
și că „El (Domnul Isus) mărturisește ce
a văzut și a auzit” (Ioan 3:31,32).
Evanghelistul Ioan își începe cartea
afirmând că Domnul Hristos, Cuvântul
Veșnic, Dumnezeu Însuși, S-a întrupat
și a locuit printre noi. Cu alte cuvinte,
realitatea de sus a venit să viețuiască
printre noi. Datorită Lui știm că
vrăjmașii trebuie iubiți nu pentru ceea
ce sunt, ci pentru ceea ce este Dumnezeul
lor (Matei 5:38-48). El a venit
să ne spună că orice tip de conducere
(familială, bisericească, politică ș.a.)
trebuie exercitată în spirit de smerenie
și de slujire (Matei 20:25-28). De asemenea,
a proclamat o împărăție a milei
și dreptății, oferind iertare și răsplătire
celui ce Îi acceptă harul, iar condamnare
și pedeapsă celui ce Îi respinge îndurarea
(Matei 25:31-46). A pretins că El
Însuși este viața și că îi va învia pentru
viață veșnică pe cei care Îl vor fi ascultat,
iar pentru separare veșnică pe cei care Îl
vor fi respins (Ioan 5:25-30).
URMĂRIȚI ÎNȚELEPCIUNEA DE
SUS!
Prin urmare, Logosul divin,
Înțelepciunea de sus, S-a întrupat ca să
ne arate cum să trăim și ne-a descoperit
lucrurile cerești. Dar nu ne este suficient
să știm ce ne-a poruncit să facem. E
nevoie să știm cum să aplicăm și să fim
în stare să punem în practică acum, în
viața pe care o trăim zi de zi. Pentru aceasta
El a promis că la scurt timp după
înălțarea Sa Îl va trimite pe Duhul Sfânt.
Astfel Duhul Adevărului a fost revărsat
ca să ne ajute să interpretăm și să
aplicăm cuvintele Mântuitorului aici și
acum (Ioan 16:13). În consecință, gândul
lui Dumnezeu, Dumnezeu Însuși,
a venit să-Și facă templu în noi (Ioan
14:23,24 și 1 Cor. 6:19). El a evidențiat
că, dacă noi care suntem răi, știm să
dăm daruri bune copiilor noștri, cu atât
mai mult Tatăl nostru Cel ceresc ne va
da pe Duhul Sfânt (Luca 11:13).
Biblia este singura carte din
istoria omenirii care, spre deosebire de
celelalte cărți de căpătâi ale religiilor
lumii, ne revelează o înțelepciune de sus.
Celelalte sunt doar produsul rațiunii și
al experienței umane. De aceea, dacă
vrem să ajungem sus, să urmărim
înțelepciunea care vine de sus.

Romică Ciocan