„Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său.“ Luca 10:2

 

Un slujitor în vârstă din Canada a fost întrebat odată: „Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiți pastor și totodată misionar?” La care el a răspuns: „mă ajută să fiu un pastor mai bun și să ies din rutina vieții mele pentru a avea o aventură zi de zi cu Dumnezeu”.

Viața de creștin înseamnă mai mult decât un program duminica la biserică, ea este o dedicare a vieții noastre în totalitate, în care dragostea și puterea Lui se descoperă zi de zi. Și în acest an, am avut prin harul Domnului ocazia să răspândim dragostea Lui și puterea Evangheliei în România la oamenii care au fost setoși după veșnicie. Cu un grup mai restrâns din Austria, care a fost format doar prin harul lui Dumnezeu, ne-am pornit la drum cu cea mai bună veste din lume, care spune că Isus Hristos mai mântuiește și caută oameni pentru a le oferi iertarea Sa.

Timp de-o săptămână am fost însoțiți și binecuvântați de ajutorul fratelui pastor din Slatina și a câtorva tineri din biserica locală care ne-au sprijinit în această lucrare. Ne-am bucurat să vizităm mai multe sate în care s-au organizat evanghelizări cu cântări creștine, marturii personale și mesaj evanghelic care i-au provocat pe săteni la o întoarcere profundă spre Isus Hristos.
Cu mare durere am întâlnit și biserici care se luptă la ora actuală cu dezamăgiri și descurajării din cauza răzvrătirii oamenilor din zonele respective care nu îl caută pe Dumnezeu, însă a fost pentru noi un har să fim alături de ei și să luptăm împreună pentru acele inimi pierdute care au o valoare mare înaintea lui Dumnezeu.

Mai sunt multe suflete care au nevoie de un Tată pe care l-au căutat toată viața și care este doar Isus. Nu este timp de pierdut, Dumnezeu ne cheamă pe toți pentru a lucra la lărgirea împărăției Lui, pentru că Lui îi pasă de chiar cel mai neînsemnat om și dorește mântuirea lui. Fii și tu parte la această bucurie și descoperă împlinirea cea mai mare de a fi părtaș cu Isus în lucrarea Lui. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Moise Căuneac