Apostolul Pavel vorbește în capitolul zece din Romani despre ”responsabilitatea Israelului”1 , despre dorința și rugăciunea lui pentru mântuirea lui Israel și despre împietrirea lor, care a fost, este și va rămâne o șansă de mântuire pentru neamuri, până când tot Israelul va fi mântuit: „Fraților, dorința inimii mele și rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliţi este să fie mântuiţi.” (Romani 10:1) și „Fraților, pentru ca să nu vă socotiți singuri înțelepți, nu vreau să nu știți taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ține până va intra numărul deplin al Neamurilor. Și atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: «Izbăvitorul va veni din Sion și va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi șterge păcatele.» În ce privește Evanghelia, ei sunt vrăjmași, și aceasta spre binele vostru; dar în ce privește alegerea, sunt iubiți, din pricina părinților lor.” (Romani 11:25-28).
Acum lumea este nemulțumită, chiar și Israelul este nemulțumit și așteaptă încă promisiunea venirii lui Mesia, creștinii așteaptă și ei ceva, cei mai mulți încă nu știu ce așteaptă! Dar Dumnezeu în suveranitatea Lui spune: „…El are milă de cine vrea, și împietrește pe cine vrea. […] «Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voii Lui?» […] cine ești tu, omule (ce te tragi din Adam), ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: «Pentru ce m-ai făcut așa? »” (Romani 9:18-20).
Nu este olarul stăpân pe lutul lui (ex: adamu = a face, a fi făcut, Adam = adamah = ogor, lut, pământ, roșiatic), ca din aceeași frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuințare de cinste, și un alt vas pentru o întrebuințare de ocară? În v. 22 Pavel scrie: „… Dumnezeu, […] a suferit cu multă răbdare niște vase ale mâniei, făcute pentru piere; și să-Și arate bogăția slavei Lui față de niște vase ale îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)? Astfel, El a chemat nu numai pe iudei, ci și dintre Neamuri, după cum zice în Osea: „Voi numi „popor al Meu“ pe cel ce nu era poporul Meu și „preaiubită“ pe cea care nu era preaiubită.”
Indiferent care a fost atitudinea evreilor atunci și care este atitudinea noastră acum, Dumnezeu ne-a creat ca vase pentru că are un scop și vrea să facă ceva în noi și cu noi. Biserica lui Hristos de azi, și noi, suntem vase ale îndurării, El ne numește popor al Lui, promisiunea mântuirii pentru neamuri fiind făcută deja de Osea în Vechiul Testament.
În Romani 9:30 scrie: „Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea, și anume, neprihănirea care se capătă prin credință; pe când Israel, care umbla după o Lege care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta.” În v. 32 este dată explicația: “Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credință, ci prin fapte. Ei s-au lovit de Piatra de poticnire, după cum este scris: „Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire și o Stâncă de cădere: și cine crede în El (Isus) nu va fi dat de rușine.“
În mânia Lui de o clipă Dumnezeu i-a lăsat pe evrei în împietrire, dar Harul Său este veșnic: “Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste. Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă fața de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veșnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău.”(Isaia 54:7-8). Israel a fost și este plin de râvnă pentru Lege și Dumnezeu, dar fără pricepere: ei vor să se mântuie singuri, dar lucrul acesta îl poate face singur Dumnezeu prin Isus Hristos, care a venit El la noi. Nu pot ajunge la Tatăl prin faptele lor și nici noi prin ale noastre.
Ei au fost chemați de multe ori în vechime, iar în Isaia 52 scrie: „De aceea poporul Meu va cunoaște Numele Meu; de aceea va ști în ziua aceea că Eu vorbesc și zic: «Iată-Mă!» Ce frumoase sunt pe munți picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește pacea, picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește mântuirea, picioarele celui ce zice Sionului: «Dumnezeul tău împărățește!»
Cel ce a adus și este “Vestea Bună”, Isus, a venit, dar ei L-au răstignit și L-au respins! Acesta a fost prilejul folosit de Pavel de a propovădui Neamurilor, și al nostru acum, de a-L mărturisi pe Hristos, întâi iudeilor și pe urmă întregii lumi.
Versetul 13 pregătește introducerea unui nou paragraf și spune că ”salvarea este legată de chemarea Domnului și Pavel se întreabă dacă și cum este posibil să fie chemat Domnul, condițiile necesare fiind deja îndeplinite, în afară de una:
Evanghelia, cuvântul credinței (v. 8) a fost propovăduită (v. 14c, v. 15);
mesajul Evangheliei, cuvântul lui Hristos, a fost auzit (v. 18);
nu numai ca a fost făcută de cunoscut, dar Evanghelia a fost și înțeleasă într-o oarecare măsură (v.19-20), ceea ce lipsește
fiind credința.”
În versetele 14 și 15 găsim patru întrebări care ne explică procesul propovăduirii, de altfel pus în sens invers: mai întâi este alegerea, pe urmă este ungerea și împuternicirea, apoi este trimiterea și propovăduirea Cuvântului, care după ce este auzit duce la credința care mântuiește.
ACEȘTI PATRU PAȘI SUNT ȘI IDEILE IMPORTANTE DIN ACEST TEXT:
01 Cum vor propovădui dacă nu sunt trimiși?
Mai întâi, cei aleși, însărcinați și trimiși de Dumnezeu propovăduiesc Cuvântul: la fel ca Isaia care primește această sarcină în capito- lul 6 astfel: “Pe cine să trimit și cine va merge pentru noi?”,
Israelului i-au fost trimiși mulți propovăduitori și proroci, ba chiar pe Isus, care le-a vorbit, dar nu L-au băgat în seamă: „Ei vor striga către Domnul din pricina asupri torilor, și El le va trimite un mântuitor și un apărător care să-i izbăvească.“ (Isaia 19:20), „Fraților, fii ai neamului lui Avraam, și cei ce vă temeți de Dumnezeu, vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri.“ (Fapte 13:26).
02 Cum vor auzi de El fără propovăduitor?
Propovăduirea, predica și Cuvântul lui Dumnezeu, pe toate acestea, Israel le-a avut din belșug, Domnul le-a vorbit de multe ori, chiar Isus le-a spus: “Învățătura Mea nu este a Mea, ci a Celui care M-a trimis pe Mine” (Ioan 7:16),
Dumnezeu a făcut mari fapte și minuni în Israel, unde au fost mulți martori care au mărturisit despre Dumnezeu (Evrei 11),
În Israel a trăit Isus ca om și au putut să audă de la început dar nu a vrut, nu au cum să-și ascundă necredința.
03 Cum vor crede în Acela despre care n-au auzit?
Iar ucenicilor le-a zis: “Cine va ascultă pe voi, pe Mine mă ascultă” (Luca 10:16),
Israelul a auzit, dar nu a ascultat, auzit, dar nu a vrut să creadă!
Cuvântul a fost și va fi predicat până la mar ginile pământului, mesajul salvator s-a răspândit peste tot, Evanghelia a fost predicată și este predicată, vina este a lor și a noastră acum că nu ascultăm și nu trăim Evanghelia care dă viața (veșnică).
04 Cum vor chema pe Acela în care n-au crezut?
Isaia s-a plâns deja demult de ei zicând: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise?“ (Isaia 53:1), Dumnezeu le-a întins mâna prin Isus, și le mai întinde, dar ei nu vor să o apuce! El continuă să cheme, dar necredința lor îi ține încă la distanță, unde nu există ascultare nu poate fi nici credință, căci credința vine în urma auzirii Cuvântului,
Israelul L-a respins pe Isus și aceasta nu a fost soarta lor ci vina lor, ei sunt singurii vinovați de neascultare,
cuvintele lui Moise din Deuteronom 32:20-21 – “Îmi voi ascunde fața de ei, și voi vedea care le va fi sfârșitul, căci sunt un neam stricat, sunt niște copii necredincioși. Mi-au întărâtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu, M-au mâniat prin idolii lor deșerți; și Eu îi voi întărâta la gelozie printr-un popor care nu este un popor. Îi voi mânia printr-un neam fără pricepere.“ s-au împlinit în vremea lui Pavel și se mai împlinesc acum prin lucrarea de misiune printre neamuri, iar Israelul rămâne în continuare orb, și a rămas până în ziua de azi în întuneric.
Este bine de remarcat citarea la sfârșitul v. 15 a textului din Isaia 52:7, „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!” (în altă traducere în loc de frumoase este ”la timp”), care are două roluri: ”primul, ne dă confirmarea scripturală a necesității ca Evanghelia să fie propovăduită, iar al doilea este că, Dumnezeu a trimis la timp propovăduitori, la toată lumea în general și la poporul evreu în special”.
Și totuși, Dumnezeu în bunătatea-I mare, după promisiunea făcută lui Avraam, continuă să ofere mântuirea pentru Israel și pentru toate popoarele, încă mai este o vreme de Har!
CE ÎNVĂȚĂM ȘI CUM APLICĂM NOI ACUM ACEST MESAJ?
Cum este cu auzirea azi, în generația noastră și cum stăm noi cu credința acum?
Nu suntem cumva și noi în împietrire, puși deoparte nu pentru slujire ci pentru judecată?
De câte ori am auzit deja Cuvântul lui Dum nezeu și l-am ignorat? Nu ne mai putem scuza că nu am auzit, nici că nu am crezut, este vina noastră!
Auzim dar nu ascultăm: credința este și duce la ascultare față de Cuvântul lui Hristos,
Isus a venit la ai Săi dar nu L-au primit, iar neascultarea lor ne-a deschis nouă acum poarta harului, șansa și oportunitatea noastră astăzi este să-i ajutăm pe toți oamenii să audă și să asculte Cuvântul,
Noi avem Duhul Sfânt și Cuvântul care trebuie propovăduit, auzit, ascultat și trăit. Aceasta este misiunea noastră ACUM,
Dumnezeu nu a obosit, El continuă să cheme: El încă îi cheamă pe evrei la El și ne cheamă și pe noi,
Noi trebuie să mijlocim pentru evrei ca să se întoarcă la Hristos și să-L accepte ca Mântuitor, chiar dacă ei încă se încred în puterile lor, mâna Domnului este întinsă spre ei și spre noi,
Ce bine este că Dumnezeu nu ne răspunde cu respingere și lepădare pentru neascultarea noastră, ci continuă să ne arate dragostea Lui, prin Fiul Său Isus Hristos care așteaptă decizia noastră de a crede în El ca să fim mântuiți și să ajutăm și pe alții să ajungă la cunoștința adevărului prin Cuvânt, ca să fie mântuiți toți: evreii și neamurile.

Mihai Borze