„Deci apostolii, pe când erau strânși laolaltă, L-au întrebat: «Doamne, în vremea aceasta ai de gând să așezi din nou Împărăția lui Israel?» El le-a răspuns: «Nu este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.»” (Faptele Apostolilor 1:6-8)

Ideea centrală din acest text este implicarea Trinității în pregătirea apostolilor, pentru ca aceștia să fie trimiși să vestească Evanghelia, începând din Ierusalim și până la marginile pământului. În vremea de acum toți credem că poate am fi mai fericiți dacă am ști ce se va întâmpla în viitor. Așa credeau și ucenicii lui Isus, că ar fi mult mai bine dacă El le-ar confirma faptul că a venit să răstoarne Imperiul Roman și să restaureze Israelul ca împărăție. Isus le spune însă răspicat că nu este treaba lor să calculeze și să facă socoteli, ci să se pregătească, să fie echipați pentru slujire și lucrare, ca la venirea Lui să fie găsiți pregătiți. Așteptarea noastră trebuie să fie continuă, dar timpul pe care îl avem până la revenirea lui Isus trebuie folosit eficient, pentru că este un timp de har pentru propovăduirea Evangheliei.
Scena pe care se petrece acțiunea despre care vorbim este în Ierusalim, iar cei implicați sunt Trinitatea și apostolii:
1. DUMNEZEU TATĂL
(„Tatăl Meu lucrează până acum… ”, Ioan 5:17): El ține „sub stăpânirea Sa” toate lucrurile, El știe viitorul și tot El are făgăduința, anunțată deja în Ioel: „După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură … înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată.” (Ioel 2: 28-31);
2. FIUL, ISUS HRISTOS
(„Eu, de asemenea, lucrez.”, Ioan 5:17): El este Mântuitorul care a început să îi învețe pe oameni, să dea poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese, să vorbească despre Împărăția lui Dumnezeu și să transmită prin Duhul Sfânt făgăduința.
3. DUHUL SFÂNT – MÂNGÂIETORUL
(„prin Duhul Sfânt dăduse poruncile Sale …”, Fapte 1:1): Botezul în apă, anunțat și început de Ioan era bun, era necesar, dar nu suficient, deoarece pentru mântuire și lucrare este nevoie de lucrarea și puterea Duhului Sfânt. Făgăduința venită de la Tatăl, transmisă de Fiul, este aplicată de Duhul, care botează cu Duhul Sfânt.
4. APOSTOLII
Apostolii („pe când erau strânși laolaltă…”, Fapte 1:6): Aceștia ascultă porunca de a nu se îndepărta de Ierusalim perntru a aștepta făgăduința. Cu toate că au umblat cu Isus trei ani de zile și au văzut tot ce a făcut, nu-L cred pe deplin, ba se îndoiesc chiar și de învierea Lui: „Ba încă niște femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus dis-de-dimineață la mormânt, nu I-au găsit trupul și au venit și au spus că ar fi văzut și o vedenie de îngeri care ziceau că El este viu.“ (Luca 24:22-23). Deși Isus li se arată după Înviere de mai multe ori și le vorbește despre Împărăție, mulți nu Îl înțeleg, ci continuă să spere și să aștepte Împărăția lui Israel: „După patima Lui, li S-a înfățișat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile și vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu.“ (Fapte 1:3). În aceste condiții, Isus le spune ucenicilor de ce au ei nevoie cu adevărat ca să poată să ajungă în Împărăția Cerurilor și să fie de folos în lucrarea la care i-a chemat și la care îi va trimite. Ceea ce aveau ei nevoie nu era o împărăție, o putere, sau o cunoștință lumească și firească, ci era puterea Duhului Sfânt.
Pe lângă actorii implicați, cel puțin trei idei importante reies din acest pasaj biblic:
1. SEMNIFICAȚIA MĂRTURISIRII:
Cuvântul martor vine din grecescul martus (μάρτυς) (la fel e și în latină), iar în engleză este martyr, ceea ce ne spune că ucenicii sunt oamenii aleși de Isus ca să Îl mărturisească pe El, chiar cu riscul de a fi persecutați, martirizați (asta se va și întâmpla de fapt mai târziu). Martorii la un proces sunt încărcați cu o mare responsabilitate, deoarece sentința se dă pe baza mărturiei lor. Sentința finală la judecată va fi dată pe baza mărturiei noastre, în dreptul nostru și în dreptul celor ce au auzit mărturisirea noastră. Martorul trebuie să fie convins de ceea ce mărturisește, iar când este invitat la un proces nu se poate scuza, ci trebuie să participe și să depună mărturie. Tot așa, martorii lui Isus nu pot să spună că nu au timp și resurse, pentru că ei trebuie să-L mărturisească pe Isus.
2. LOCURILE
Locurile în care apostolii trebuiau să-L mărturisească pe Isus erau: În Ierusalim, care este centrul lumii iudaice și la casa lui Israel, în toată Iudeea la toți evreii, în Samaria la semi-păgânii care locuiau cu ei în Israel și până la marginile pământului, la păgânii (gr. barbarii) din toată lumea.
3. ULTIMELE PORUNCI
primite de către ucenici de la Învățătorul, pe când Acesta se înălța la cer, au fost să nu se depărteze, ci să aștepte să primească Puterea care li se oferea, și mai apoi să Îl mărturisească.
Cum aplicăm noi acest text la noi, cine și unde trebuie să-L mărturisească pe Isus în zilele de azi? Noi, ca urmași ai apostolilor, ca și creștini, am încheiat un legământ nou cu Isus în apa botezului, am fost botezați cu Duhul Sfânt și am primit puterea necesară ca să-L propovăduim și să-L mărturisim pe Isus Hristos cel înviat din morți la cei din familiile și casele noastre, la cei din familiile noastre extinse (prin căsătorie) și la românii de pretutindeni, dar și la națiunile din țara în care locuim, precum și la toate neamurile lumii la care am ajuns sau putem ajunge. Să ne pregătim și să Îl așteptăm, căci:
„Acest Isus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer.” (Faptele Apostolilor 1:11).
Mihai Borze