Vrem să împărtășim cu voi ce mare minune a
făcut Dumnezeu în familia noastră cu copilul
nostru Philip. Când am aflat că vom deveni
părinți ne-am rugat Domnului să ne dea un
copil sănătos și să mențin sarcina până la termen.
După internări repetate, erori medicale,
complicații medicale grave în care era să ne
pierdem viața amândoi s-a decis cezariană de
urgență în noaptea de 19 decembrie 2014.

S-a născut prematur
Philip a venit pe lume la 6 luni cântărind 860 de grame
(scăzând până la 700 de grame) și 30 de centimetri. De la început
a fost dependent de oxigen. Primele 2 luni au decurs normal
pentru el ca la orice prematur deși noi vedeam că nu se face bine
și întrebam medicii. Nu primeam răspunsuri clare. La împlinirea
vârstei de 2 luni dintr-o eroare medicală (introducerea falsă a
sondei nazale pentru hrană) a făcut șoc respirator. Aparatele
s-au închis și a fost mort pentru circa 20 de minute. O mulțime
de medici și asistente mă puneau pe mine ca mamă să îl strig că
poate își va reveni. Dumnezeu a intervenit și Philip a revenit printre
noi. În acele momente am început să cerem răspunsuri clare.
Cu intervenția Domnului s-a decis transferul la un alt spital.
Trebuie operat!
Abia la noul spital am aflat o parte din adevăr. Philip avea
probleme grave cu plămânii, arterele, venele, presiunea sângelui
din corp etc. Doctorii din start au zis că vor urma niște operații
dar nu știau dacă îl vor ajuta. Prima operație (la 2500 grame) a
fost făcută de un medic chirurg pentru adulți, spitalul neavând
chirurg pentru copii cu asemenea probleme (i s-a cusut o venă).
După această operație Philip a obținut bacteria E. coli cu care
organismul s-a luptat 4 luni, această bacterie putea produce
pierderea vieții. Au urmat încă 2 operații: o intervenție la vena
principală a corpului și alta operație de introducere a unei canule/
aparat respirator în gât. Între aceste operații era adormit
artificial săptămâni întregi, ventilat mecanic, tensiunea corpului
scăzută la 1 etc. Între lunile 3 și 8 a fost ținut în viață de
Dumnezeu iar medical de 9 aparate, 6 branule și 15 perfuzii.
Philip a luptat dublu pentru viața lui din cauza problemelor cu
care s-a născut și din cauza bacteriei E. coli.
Medicii spun: ceva se întâmplă, dar nu știm ce
Cel mai mult ne-a surprins replica celor mai buni medici de
copii din Austria (iunie 2015): situația ne depășește, nu mai putem
facem nimic, ceva se întâmplă dar nu știm ce anume. Doctorii
au folosit câteva aparate scumpe care erau în depozitul spitalului
în premieră la Philip dar tot degeaba.
În aceste luni au fost zile când nu aveam voie să îl atingem,
săptămâni în care nu îl puteam lua în brațe. Cea mai mare durere
era când îl petreceam în sala de operație și nu aveam nici
o garanție medicală că îl vom mai revedea vreodată. În aceste
8 luni nu am avut voie să dorm nici o noapte în spital, doar ziua
stăteam cu el. Seara când ajungeam la hotel sau acasă și călcam
pe parchet aveam săgeți în picioare de la oboseală. Eu locuiam
la hotel iar soțul venea zilnic la noi. Tot în aceste 8 luni Philip nu
a fost scos niciodată afară (la transfer a fost ținut în incubator).
În luna a IX-a de viață s-a decis transferul (fără acordul nostru)
înapoi la primul spital unde am stat primele 2 luni, iar medicii
credeau că ne vor mai ține încă 3 luni ei crezând că în aceste
luni va muri. Dar noi l-am cerut acasă după 12 zile de la transfer.
După 279 de zile de spitalizare am plecat acasă desigur cu
el foarte grav: cu 6 aparate care îi erau vitale, cu febră zilnică de
38°-39,5° C (timp de 6 luni a avut febră), cu o mulțime de medicamente
foarte scumpe (pe lună costau în jur de 10000 €, plăteam
diferențe dar nu prețul în totalitate). În momentele când scăpam
o pastilă jos imediat calculam câte sute de euro arunc la gunoi
având restricții clare să lucrăm în mediul steril.
Dormitorul de acasă a devenit salon de terapie intensivă.
Dormitorul nostru a devenit salon de terapie intensivă (cum
s-a și scris în ziarul Kronen Zeitung). Casa noastră a fost umplută
imediat de: aparate, furtunuri, cabluri, seringi, pansamente, ace,
senzori, medicamente, mape, cărți medicale, soluții etc. Automat
eu și soțul meu am devenit asistenți medicali ai propriului
nostru copil. Eu ziua, soțul noaptea deși el ziua muncea la locul
lui de muncă oficial. Philip în primele luni de acasă dormea câte
2 ore în 24 de ore și nu puteam face față singură. De la oboseală
am avut nevoie de perfuzii, am fost aproape de paralizie.
Tot acasă s-a cerut binecuvântarea de la Dumnezeu peste
Philip la 10 luni de viață neștiind dacă vreodată vom putea merge
cu el la Biserică. În aceste luni, ieșeam cu el afară cu tot cu
aparate să inhaleze aerul de munte ca să îl ajute .
Primul an de viață Philip nu a avut voce. Din cauza intubărilor
repetate corzile vocale i-au fost desprinse.
Philip se simte bine la un an.
În decembrie 2015 la împlinirea unui an Philip a început să
se simtă mai bine după ce în biserică Dumnezeu ne-a vorbit
că îl va vindeca. Am mers după 4 luni de acasă la spital să i se
pună sondă gastrică pentru a-l hrăni deoarece sonda nazală
nu o mai ținea și îi producea răni pe obrăjori. Când l-au văzut
doctorii că am revenit cu el în viață s-au mirat enorm de mult și
abia atunci am aflat adevărul complet. Au avut curajul să ne zică
după un an de experimente că e unic cazul lui Philip în Austria
și foarte puține cazuri de acest fel sunt în Europa. Unele aparate
care le-am avut acasă au fost comandate din altă țară, medicii
văzându-le pentru prima dată. Bilanțul anului 2015: înțepăturile
de ace a fost de peste 200, am avut accidente de mașină și multe
încercări, dar nu avem loc să le scriem. Cel mai greu an din viața
noastră până la acel moment, un val cheamă alt val.
Pe 12 ianuarie 2016 i-am închis aparatele fără nici un acord
medical. Am vrut să îi surprindem. Am mers pentru prima dată
cu Philip la Biserică la 1 an și o lună unde era așteptat ,deși o
parte din frați și surori au venit acasă în vizită de cum am venit
din spital (ar fi trebuit acasă să avem mediu steril, vizite cu halate,
măști dar nu am vrut să ne creștem copilul într-un glob de
sticlă). Când l-au văzut fără aparate vă imaginați ce bucurie era.
Apoi am mers la spitalul unde l-am născut să le arătăm minunea.
Doctorii unde au avut loc operațiile nu îi credea pe cei unde
am născut și ne-au chemat personal să vadă minunea. A fost un
mare șoc, se uitau pe telefoanele lor unde aveau poze cu Philip
grav și se uitau la el cum era în realitate vindecat.
Credință, răbdare, post și rugăciune.
În aceste luni totul a decurs bine, a mai avut mici intervenții
dar s-au terminat cu bine.
Până în prezent micuțul are 7 anestezii totale. Orice gest care
îl face pentru noi contează, ca orice copil sănătos se joacă, râde,
vorbește câteva cuvinte. În această perioadă aproape merge în
picioare. Desigur că mergem la controale periodice și primim rezultate
excelente.
Noi ca părinți am cunoscut durerea la maximum. Erau zile
când stăteam pe holurile spitalului câte 4 ore să putem intra să
îl vedem 15 minute. Când așteptam pe holuri și auzeam alarma
de la pătuțul copilului și văzând doctorii alergând neștiind ce să
mai facă, timpul pentru noi se oprea în loc.
De multe ori am fost puși în situația să ne luăm rămas bun,
un gest care nu poate fi descris. Prin întâmplarea noastră vrem
să încurajăm pe alții, nu să ne victimizăm. Dumnezeu ne-a
întărit prin cântări și rugăciunile familiilor noastre, a Bisericii, a
prietenilor de pe întreg pământul. Prin credință, răbdare, post și
rugăciune am biruit în numele lui Isus.
Mulțumiți Domnului că aveți copii sănătoși.
Dacă aveți copii sănătoși, dacă voi sunteți sănătoși fiți mulțumitori.
Lucrurile pământești de care avem trebuință zi de zi sunt
fără importanță. În momentele când vă merge bine și tot sunteți
nemulțumiți, încercați să vizitați bolnavi. Cu siguranță că vă veți
schimba gândirea.

Philip, Daniel & Violeta Federenciuc
Philip, noiembrie 2017