MULȚUMIREA ÎN SUFERINȚĂ CREEAZĂ O PUNTE SPRE BIRUINȚĂ!

Prin definiție suferința este o durere fizică
sau psihică, a fi în suferință înseamnă a duce lipsă
de ceva. Suferința poate fi reprezentată printr-un
chin, un zbucium, o patimă, o pedeapsă, o tortură,
etc. Biblia spune: „Căci, chiar dacă smochinul nu va
înflori, vița nu va da niciun rod, rodul măslinului va
lipsi și câmpiile nu vor da hrană […], eu tot mă voi
bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul
mântuirii mele!” (Habacuc 3-17,18).
LA EL NU EXISTĂ DRUMURI
ÎNFUNDATE
Ca și om cred că este cu neputință să nu fi
făcut cunoștință cu suferința, fie într-un fel, fie în
altul. Atunci când ne aflăm într-o încercare, cel mai
ușor este să cârtim, un lucru care nu-i place Tatălui
nostru. Chiar dacă în momentele vieții furtunoase
și pline de ceață, când toate ușile se închid, când valurile
parcă nu se mai opresc, atunci când focul din
cuptor este tot mai încins, este Unul care reglează
gradele, care potolește orice furtună, îndepărtează
orice val, stinge orice foc și desfundă toate drumurile.
În Exod 16:12 stă scris că atunci când
poporul a început să cârtească, Domnul a zis: „Am
auzit cârtirile copiilor lui Israel. Spune-le: «Între cele
două seri aveți să mâncați carne, și dimineața vă veți
sătura de pâine și veți ști că Eu sunt Domnul Dumnezeul
vostru»“. Ce minunat e Dumnezeul nostru, ne
vine în ajutor și nu ne lasă să cădem când suntem pe
marginea prăpastiei. Brațul Lui puternic ne sprijină,
și ne oferă siguranță și o pace pe care numai El o
poate da. Atunci când noi cârtim, cârtirea aceasta
se îndreaptă împotriva Domnului. În epoca noastră
modernă suntem mișcați de aceleași emoții, chinuiți
de aceleași probleme fundamentale ale vieții, strigând
în nevoi sau în închinare către același Dumnezeu
spre care se îndreptau iudeii din vechime.
NEMULȚUMIREA ADUCE SUFERINȚĂ
Mulțumirea este un tratament foarte bun
împotriva cârtirii, care nu trebuie administrat în
cantități mici, ci e bine să fie luat fără măsură. Nemulțumirea
este o boală grea, greu de prevenit sau
de tratat, care mai este și contagioasă. Atunci când
nu suntem mulțumiți cu anumite lucruri, situații
sau evenimente, avem reacții, pe care unii dintre noi
le ținem în interior, iar alții le exteriorizăm. Interiorizarea
continuă a emoțiilor negative poate avea
efecte grave asupra sănătății noastre. Nemulțumirea
în general poate distruge atât trupul, cât și psihicul
omului. Aceasta este o unealtă a celui rău, care
vrea să ne îndepărteze de Dumnezeu și să ne aducă
suferință. În Proverbe 14:30 ni se spune că „o inimă
liniștită este viața trupului, dar pizma este putrezirea
oaselor”, iar în Proverbe 15:13 aflăm că „o inimă
veselă înseninează fața: dar când inima este tristă,
duhul este mâhnit.”
DUMNEZEU NU GREȘEȘTE NICIODATĂ
Chiar dacă poate ne confruntăm cu lucruri
sau situații pe care nu le înțelegem, Dumnezeu nu
greșește niciodată. El e cu noi dacă noi ascultăm
de Cuvântul Lui și ne hrănim din EL în fiecare zi.
Cuvântul Lui este putere și mângâiere atunci când te
afli în necaz. Prin învățăturile drepte ale lui Dumnezeu,
devii învingător. Noi trebuie să fim loiali
față de Domnul, fără cârtire și nemulțumire. Nu
contează cât de puternice sunt forțele potrivnice, la
timpul potrivit, împreună cu Tatăl nostru, le vom
birui. „Domnul Dumnezeu este tăria mea: El îmi face
picioarele ca ale cerbilor și mă face să merg pe înălțimile
mele.”(Habacuc 3:19a). Domnul nostru vine!

Ioana-Octavia Răduțiu