Dragi cititori, doresc ca prin această mărturie, credința voastră în Dumnezeu să fie întărită. Mă numesc Andrei Mitric și sunt din Rădăuți. La vârsta de 16 ani, am decis să plec pentru o perioadă de 5 ani în Austria ca să continui studiile liceale. Ideea s-a născut din dorința de a învăța și lucruri practice, eu frecventând în acea perioadă un liceu teoretic. Menționez că nu stăpâneam limba germană suficient de bine pentru a mă putea integra într-un mediu în care aceasta este principala limbă de comunicare. Am comunicat cu sfială dorința aceasta părinților mei, neștiind ce reacție vor avea. Spre surprinderea mea, tata a acceptat ideea, dar mi-a zis că înainte de a căuta o școală, să caut o biserică unde să slujesc Domnului. Mama mi-a sugerat să termin liceul în România, deoarece este gratuit și după aceea să îmi continui studiile în străinătate.
Cu aceste gânduri, am pornit pe un drum necunoscut, dar cu încredere în Dumnezeu. În vacanța semestrială din România, în luna februarie, am decis să merg în Austria pentru a mă informa cu privire la condițiile de înscriere la o școală liceală. În acea vizită în Austria, am văzut că Dumnezeu se implică în fiecare amănunt din viața mea deschizându-mi ușile care mie mi se păreau a fi închise. Primul lucru pe care l-am experimentat a fost faptul că, tocmai în acel timp era perioada în care se făceau înscrierile pentru următorul an. Un alt semn că Dumnezeu îi vorbea mamei mele, ca să fie de acord și ea cu plecarea mea, era acela că școala era gratuită. Am înțeles în acel moment că acel gând pe care l-am avut a fost de la Dumnezeu, însă nu știam ce plan avea El cu mine pe parcursul celor 5 ani de școală.
Am fost acceptat la școala HTL din Mödling, fără a da niciun examen, fără a plăti nicio taxă de școlarizare, doar cu foaia matricolă a claselor I-IX din România. Acesta a fost din nou un mare semn pentru mine. Dacă la început totul a plecat de la un gând, ulterior am început să mă îngrijorez întrebându-mă ce voi face, cum mă voi descurca, cum mă vor accepta noii colegi și temerile au început să mă cuprindă.
Dumnezeu m-a ajutat și am găsit oameni deosebiți care pe tot parcursul acestor 5 ani mi-au fost alături, unii luându-și responsabilitatea de tutore, alții oferindu-mi un loc de cazare, iar cei mai mulți frați m-au invitat duminică de duminică la părtășie în familiile lor. Am văzut mâna Domnului în fiecare zi la școală, păzindu-mă de accidente, de oameni răi și anturaje negative, dându-mi trecere în fața profesorilor care m-au încurajat și nu am simțit niciodată acel sentiment de „Ausländer”.
Am încheiat acești 5 ani cu medii foarte bune, totdeauna fiind apreciat de profesori și de colegi. Adevărat este Cuvântul Domnului care spune: „Domnul te va face să fii cap, nu coadă; întotdeauna vei fi sus, și niciodată nu vei fi jos, dacă vei asculta poruncile Domnului Dumnezeului tău pe care ți le dau astăzi, dacă le vei păzi și le vei împlini.” Nu vă scriu ca unul care am păzit și împlinit toate poruncile așa cum le cere Dumnezeu, dar am văzut mila și harul Său în viața mea. În ultimul an de școală stresul s-a amplificat deoarece urma examenul maturității.
Am început să învăț materia pentru cele trei obiecte de examinare dar nici rugăciunea și postul nu le-am lăsat pe ultimul loc, cerându-i lui Dumnezeu să îmi dea înțelepciune și călăuzire în ceea ce aveam de învățat. Cu fiecare rugăciune, simțeam cum primesc mai multă credință și am îndrăznit să îi cer DOMNULUI să mă ajute la acest examen și să mă inspire să învăț subiectele preferate mie și cele pe care credeam că le voi primi. Am ajuns la starea în care credința mea era de 100% că Dumnezeu mă va ajuta și îmi va răspunde rugăciunii mele. În perioada examenului făceam lucrarea de diplomă cu un coleg de al meu numit Matthias, căruia i-am spus încredințarea pe care o aveam și că eu cred că Dumnezeu mă va asculta și voi primi tema pe care am învățat-o cel mai bine. El mi-a zis că și el se roagă lui Dumnezeu și cu puțin noroc va avea și el succes la acel examen. Atunci Duhul lui Dumnezeu m-a călăuzit și i-am spus cu toată încredințarea că eu nu am nevoie de noroc, că mă încred în Dumnezeu și îmi este de ajuns.
După ce am rostit aceste vorbe, a venit vrășmașul cu îndoială, încercând să clatine credința mea. În acel moment, am cerut din nou ajutorul Domnului și L-am rugat să îmi mărească credința, făcând o juruință că dacă voi trece acest examen foarte bine, inima mea va fi veselă și Îi voi aduce laudă și mulțumire printr-o cântare în biserică, iar dacă nota vă fi mai mică mulțumirea mea tot către El va fi, doar că inima mea nu va avea acea bucurie de a Îl lăuda cum scrie în Iacov 5:13b „… Este vreunul cu inima bună? Să cânte cântări de laudă!”.
Vă mărturisesc că în ziua examenului, când am tras subiectul și am văzut că rugăciunea mi-a fost ascultată, fața mi-a radiat de bucurie, iar colegul meu care era în sală mi-a mărturisit, mai apoi, că până în acel moment mai avea îndoieli cu privire la existența lui Dumnezeu, dar acum crede cu adevărat că El există.
Dau slavă Domnului pentru acest lucru, căci numai El m-a ajutat și am adus și juruința la îndeplinire având inima plină de bucurie. Vă încurajez pe fiecare să veniți cu încredere și credință înaintea Lui indiferent de cauză  și dorința pe care o aveți, iar dacă acestea vor fi după voia Lui atunci El le va îndeplini.

„Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, te va chema Dumnezeu la judecată.“

Andrei Mitric