Am cunoscut pe cineva care îngrijește copii într-o casă din orfelinatul Felix Oradea: nouă copii și cu cei doi a lor, unsprezece. Ei au luat o serie de copii mici și s-au instalat în casă imediat după ce au plecat copiii mari, care deja ajunseseră la optsprezece ani și sistemul nu le mai permitea să-i țină în locul respectiv.

 

NEVOILE ALTORA
După plecarea lor, au rămas în căsuță doar lucruri vechi, foarte uzate: saltele vechi și rupte, aspirator și mașină de spălat defecte, la aragaz funcționau doar două ochiuri – condiții în care era greu de crescut copii. Peste toate astea, instalația electrică a microbuzului a luat foc în timpul mersului, așa că n-a mai putut fi folosit. Fratele a trebuit să transporte copiii cu o mașină mică de cinci locuri, făcând câteva drumuri cu ei, împărțindu-i la școli și grădinițe, după care tot așa îi aducea acasă.
Noi am vorbit cu câțiva prieteni și cunoștințe despre cum putem să-i ajutăm cu cele necesare. Așa că am început să adunăm ceva bani pentru cumpărături.

UN LUCRU FRUMOS
O soră a venit și ne-a spus că ea are ceva bani pentru cei săraci de la un frate din Irlanda și că poate să ne ajute la cumpărături. Am mers împreună la magazinul IKEA și am cumpărat: lenjerie de pat, perne, plapume, pahare, farfurii și multe altele, pentru toți cei unsprezece copii. Așa că s-a adunat la noi în sufragerie o grămadă mare de saci cu haine și toate celelalte cumpărături. Am primit chiar și un aspirator și o mașină de spălat.
Nu știam cum să le duc pe toate la Oradea. Cu mașina mea trebuia să fac vreo patru drumuri. Miercuri seara, după biserică, a venit la noi un frate și când a văzut mulțimea de lucruri din sufragerie s-a mirat și m-a întrebat cum am de gând să le duc.

“Nu știu” i-am răspuns „N-am nicio idee.“
La un moment dat, îmi spune: „Uite, eu sunt cu microbuzul meu. Dacă dăm scaunele jos poate ar încăpea totul într-un singur transport.“ Așa că m-am dus la microbuz să-l văd și m-am bucurat mult pentru inima lui bună. Dar la plecare mi-a spus: „Am un microbuz de vânzare pe internet, l-am pus cu 7.000 €, dar nu m-a sunat nimeni de trei zile. Eu dau microbuzul ăsta în Numele Domnului, fratelui de la orfelinat, dar după ce ajung acasă și vorbesc cu soția. Dacă va fi și ea de acord, o să mergi cu microbuzul ăla. Aproape de ora unsprezece noaptea m-a sunat, și mi-a spus că de mâine pot merge în România cu microbuzul pe care voia să îl vândă și că la ora șapte dimineața e la mine cu el.

LACRIMI DE BUCURIE
Am fost tare mișcați și n-am mai putut dormi mult timp după telefonul acesta. Soția plângea întruna. Dimineața, am încărcat și am plecat spre Oradea. Când am ajuns, i-am spus fratelui că totul este a lui și aș fi vrut să începem să descărcăm. Dar el se tot plimba pe lângă microbuz și zicea: ”Uite, un microbuz din ăsta ar fi bun aici. Astea sunt foarte bune și rezistente. O, unul din ăsta ar fi perfect pentru noi.” Eram toți emoționați și așteptam un moment oportun să-i spun că de fapt și microbuzul e al lui. A sosit momentul și i-am spus că și mașina a dat-o cineva în Numele Domnului pentru ei. Bietul om a început să plângă de bucurie și nu înceta să spună: “Nu pot să cred, nu pot să cred!”
A plecat și i-a strigat pe copii să vină afară. Au venit, și fratele i-a întrebat: “Copii, spuneți voi pentru ce ne rugăm noi în fiecare seară?” Iar copiii fără să știe ceva, au spus toți în cor: “Pentru microbuz!” “Ce culoare am cerut de la Domnul să aibă microbuzul, că semn că e de la El?” “Argintiu sau roșu!” au răspuns copii. Microbusul nostru era argintiu. Slavă Domnului! Copiii au început să fugă în jurul mașinii, puneau mânuțele pe el și spuneau: “Ne-a trimis Domnul buz! Domnul ne-a ascultat!” A fost totul foate emoționant, am plâns cu toții și i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru purtarea de grijă ce o are pentru noi până la cele mai mici detalii.
Altă dată a trebuit să le facem rost de o mașină de uscat rufe. Era iarnă și nu aveau unde usca hainele. Primise încă doi copii în camera care până atunci era pentru uscat rufe.
Am vorbit cu un nepot din Kapfenberg să caute

la ei, că poate acolo erau mai ieftine decât în Viena. M-a sunat și mi-a spus că a găsit una bună și costă 600 €. “O, e scumpă, eu acum plec la Oradea cu ceva ajutoare și nu avem atâția bani pentru ea.” “Ok, spune el, mai încerc.” După un timp mă sună din nou și zice: “Uite, am vorbit cu omul și i-am spus pentru cine îmi trebuie mașină de uscat și el a spus că dacă e așa nu-i trebuie decât 250€.” “Ok, ia-o repede” am spus. “Am luat-o deja, nu te costă nimic, și sunt în drum spre tine. Fă-ți loc să o duci chiar acum!” Am dus-o și s-au bucurat mult de ea. Copiii aveau hainele uscate la timp. Domnul face toate lucrurile posibile, atunci când e voia Lui!

Domnul face toate
lucrurile posibile, atunci când e voia Lui!

Dinuț Hada