Când vorbim de pocăință nu putem face rabat de Sfânta
Scriptură, deoarece în ea găsim ”drumul” spre o pocăință autentică.
Așa cum în codul rutier sunt scrise toate legile circulației
în ce privește conducerea unui autoturism, tot așa în Sfânta
Scriptură găsim legile și poruncile lui Dumnezeu cu privire la
drumul sau calea care duce la pocăință.
Biblia vorbește în multe locuri cum Dumnezeu îi cheamă pe
oameni la pocăință (Ioel 2:13, Zaharia 1:3), chiar Fiul Său Isus
Hristos a spus următoarele cuvinte în Marcu 1:15 :„Pocăiți-vă
și credeți în Evanghelie”. Dar în cele ce urmează voi aminti doar
trei pași spre pocăință, însemnați în Cuvântul lui Dumnezeu.
1. Primul pas spre pocăință începe cu părerea
de rău, căința
Pocăința vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu. După
ce apostolul Petru a rostit acea cuvântare din Fapte 2, oamenii
care l-au ascultat au rămas străpunși în inimă și l-au întrebat atât
pe Petru cât și pe ceilalți apostoli: „Fraților, ce să facem? Pocăițivă
le-a zis Petru și fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui
Isus Hristos, spre iertarea păcatelor…”.
Cel care îl face constient pe om de starea lui păcătoasă este
Duhul Sfânt al lui Dumnzeu. Evanghelistul Ioan ne relatează
acest lucru: „Și când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce
privește păcatul…” (Ioan 16:8). În Noul Testament, cuvintele traduse
prin „a se pocăi” sunt „metanoeo” și „metamelomai” (lb.
greacă). În limba greacă, aceste două cuvinte însemnă în general
„a se răzgândi, a regreta, a-i părea rău”. Primul pas spre pocăință
trebuie să înceapă cu părere de rău pentru păcatele săvârșite, cu
o tristețe sinceră și profundă în sufletul omului. Apostolul Pavel
ne spune în 2 Corinteni 7:10 : „În adevăr, când întristarea este
după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mântuire
și de care cineva nu se căiește niciodată…”.
2. Al doilea pas este mărturisirea păcatelor
Găsim scris în Scriptură că păcatele noastre ne despart de
Dumnezeu: „ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărțire între
voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund fața Lui si-L
împiedică să v-asculte!” (Isaia 59:2). Prin mărturisirea păcatelor
putem dărâma acest zid, de altă parte păcatele nemărturisite
pot să agraveze viața omului, să aducă suferințe. David ne relatează
acest lucru în Psalmul 32:3-4 : „Câtă vreme am tăcut, mi
se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi si noapte
mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă
pământul de seceta verii”.
De aceea, al doilea pas spre pocăință este mărturisirea păcatelor.
Tot David ne spune în Psalmul 32:5 „Atunci Ți-am mărturisit
păcatul meu și nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: Îmi voi
mărturisi Domnului fărădelegile! Și Tu ai iertat vina păcatului
meu”.
Înțeleptul Solomon ne sfătuiește același lucru în Proverbe
28:13 „Cine isi ascunde fărădelegile nu propășește, dar cine le
mărturisește și se lasă de ele capătă îndurare.”
3. Întoarcere cu fața către Dumnezeu
Pe calea pocăinței nu este de ajuns să îmi pară rău de păcatul
săvârșit, nici să îl mărturisesc, ci mai trebuie să fac un lucru, și
anume: o întoarcere de 180 de grade, cu spatele către păcat și cu
fața către Dumnezeu. În Faptele Apostolilor 3:19 scrie: „Pocăițivă,
dar, și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă
păcatele…”.
Pe paginile Sfintei Scripturi găsim un om pe nume Iuda Iscarioteanul,
căruia în urma păcatului săvârșit îi pare rău, se mărturisește,
spune ce a făcut, dar nu se întoarce cu fața către Dumnezeu.
În Matei 27:3-4 scrie: „Atunci, Iuda vânzătorul, când a văzut
că Isus a fost osândit la moarte, s-a căit, a dus înapoi cei treizeci
de arginți, i-a dat preoților celor mai de seamă și bătrânilor și a
zis: Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat. Ce ne pasă
nouă?, i-au răspuns ei. Treaba ta”. Iuda a parcurs doar jumătate
din drumul spre pocăință, dar n-a fost de ajuns regretul și mărturisirea,
el s-a întors la oameni (preoți), dar nu la Dumnezeu.
Pe de altă parte, Cuvântul lui Dumnzeu ne mai vorbește
despre un alt om care urmează întocmai acești trei pași spre
pocăință. În Luca 15 ne este relatată pilda fiului risipitor, care
după ce risipește toată averea, ajunge argat la porci, își vine în
fire și ia hotărârea să se întoarcă acasă la tatăl său: „Mă voi scula,
mă voi duce la tatăl meu și-i voi zice: Tată am păcătuit împotriva
cerului și împotriva ta și nu sunt vrednic să mă chem fiul tău; fămă
ca pe unul din argații tăi. Și s-a sculat și a plecat la tatăl său…”
(Marcu 15: 18-20).
4. Beneficiile pocăinței
În urma pocăinței primim următoarele binecuvântări:
-iertarea păcatelor: Faptele Apostolilor 2:38 „Pocăiți-vă le-a
zis Petru și fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus
Hristos, spre iertarea păcatelor…”
-mântuirea sufletului: 2 Corinteni 7:10 „În adevăr, când întristarea
este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care
duce la mântuire…”
-viața veșnică: Faptele Apostolilor 11:18 „Dumnezeu a dat și
Nemurilor pocăința, ca să aibă viața.”
-cunoașterea adevărului: 2 Tim 2:25 „Dumnezeu le va da
pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului.”
-bucurie: Luca 15:10 „Tot așa, vă spun că este bucurie înaintea
îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se
pocăiește.”
Pocăința este calea către Dumnezeu. Urmând pașii spre
pocăință amintiți mai sus, vom împlini dorința lui Dumnezeu
scrisă în 2 Petru 3:9 :„Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței
Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi
și dorește ca nici unul să nu piară, ci toți să vină la pocăință.”

Moise Deacu