“Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie” – Marcu 1:15
“Pocăiți-vă dar și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele,
ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare” – Faptele Apostolilor 3:19.

 

Mărturisirea sinceră a păcatelor și stropirea lor cu lacrimi
fierbinți, aceasta este pocăința adevărată. Oricât de păcătos ai
fi, Tatăl ceresc te dorește și te așteaptă cu brațele deschise să
te întorci acasă la El din rătăcirea păcatului în care ești. Când
ai rupt-o cu lumea și te-ai întors cu fața spre Golgota, ești un
om schimbat. Semnul că cineva e intrat în harul pocăinței este
mărturisirea fără rușine a trecutului său și a păcatelor sale, și
renunțarea la ele. Păcatul te apasă și te tulbură atâta timp cât
taci. Spune Domnului păcatul care te apasă și te tulbură, și îndată
vei avea liniște, pace, bucurie și mântuire.
Toate tribunalele din lume dacă te-ar ierta pentru o greșeală,
nu-ți pot da pacea și liniștea sufletească ce ți-o dă căința
cea adevărată. Cele mai multe suflete nu se pierd fiindcă nu li
se vestește Evanghelia, ci pentru că nu ascultă glasul conștiinței
lor. O singură scăpare avem din ghearele păcatului: apropierea
de Mântuitorul, proșternerea la picioarele Lui. O, ce povară grea
este păcatul pentru cine-l simte! De-ai avea și ai da cuiva tot aurul
și toate bogățiile acestei lumi, nici atunci nu poate să-ți ia nimeni
nici pentru o clipă sarcina și greutatea păcatului de pe suflet,
și nu poți plăti datoria păcatului. Este însă cineva care îți ia
sarcina păcatelor din spate fără nicio plată și pentru totdeauna.
Acela este Mântuitorul, El a murit pentru păcatele tale, numai să
te apropii de El cu credință.
Prin recunoașterea stării noastre de păcat se pogoară
darul iertării și mântuirii peste noi. Doamne păzește-ne să nu
mai păcătuim, te lăudăm și ajută-ne a ne pocăi, căci totul este
în puterea Ta!

Iulian Spînu