În anul 2001 L-am primit pe Domnul Isus Hristos în inima mea la conferința de la St. Pölten, Austria. La câteva zile am plecat în România la părinții mei. Le-am spus vestea cea mare. Mare mi-a fost însă surpriza să aud următoarele cuvinte: „Nouă nu ne trebuie copii sectanți! Poți să-ți faci bagajul și să pleci înapoi în Austria!” După ce s-au mai sfătuit un timp, au acceptat totuși să rămân, spunând: „bine că te-ai pocăit și nu ai făcut alte lucruri mai rele.”
Bazat pe Cuvântul Scripturii aș dori să spun doar trei lucruri despre prigonire:
1. Prigonirea este o stare în care poți ajunge mânat de bucuria de a-L fi cunoscut pe Hristos și de a vrea să-L prezinți și altora, să încerci să le împărtășești și lor din bucuria ta, iar ei să nu te înțeleagă.
2. Prigonirea este și mai grea dacă cei ce se întorc împotriva ta sunt chiar cei din casa ta. Matei 10:22.
Dacă acest mesaj al Evangheliei lui Hristos este făcut și printr-o viață neprihănită, într-o atitudine corespunzătoare, chiar dacă va fi urmat de prigonire, aduce cu el intrarea în împărăția cerurilor atât pentru propovăduitor cât și pentru cel care primește. Matei 10:40
3. Prigonirea, dacă vine peste cineva în aceste condiții, trebuie acceptată pe toate planurile vieții pentru că este una din condițiile mântuirii noastre…dar pentru Hristos merită! Marcu 10:29-30.

 

Mihai Bumb