Textul din Galateni 1 ne prezintă câteva realităţi ale vremii de atunci, care uşor pot fi recunoscute şi acum:
Galateni 1:4 ne învaţă că trăim într-un veac rău.Galateni 1:7 menţionează că sunt mulţi care predică o altă Evanghelie (care de fapt nu poate exista pentru că este o singură Evanghelie, o singură Veste Bună adusă şi dată de Domnul Isus Hristos).
Galateni 1:13 vorbeşte despre o „religiune” şi nu despre credinţă.
Galateni 1:14 spune despre religiunea bazată pe legi şi pe datini, care produce o râvnă pentru datini dar fără înţelepciune. Apostolul Pavel scria Colosenilor: „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru! Toate aceste lucruri care pier odată cu întrebuinţarea lor, şi sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti, au, în adevăr o înfăţişare de înţelepciune, într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de nici un preţ împotriva gâdilării firii pământeşti” (Col. 2:21-23).
Cine a fost Saul din Tars şi ce spune Scriptura despre el? „Eu sunt Iudeu, născut în Tarsul Ciliciei; dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învăţat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu de amănuntul Legea părinţilor noştri, şi am fost tot atât de plin de râvna pentru Dumnezeu, cum sunteţi şi voi toţi azi.” (Faptele Ap. 22:3) sau mai departe: „Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământeşti, eu şi mai mult; eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, Evreu din Evrei; în ce priveşte Legea, Fariseu, în ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.” (Filipeni 3:4-6).
Saul se vedea justificat şi îndreptăţit în toate lucrurile şi faptele pe care le făcea, pentru că se credea un om pregătit, instruit, disciplinat şi pregătit de un maestru veritabil, Gamaliel, unul din cei mai cunoscuţi învăţători ai Legii şi ai vremii din locurile acelea. Se pare că toată pregătirea lui, faptul că a avut un dascăl ilustru nu l-a ajutat cu nimic ca să poată să-i dea mântuirea mult aşteptată, pentru că religiunea dată de datini era şi este lumească, firească, nemântuitoare.
După întâlnirea de pe drumul Damascului, în viaţa lui Saul intervine o schimbare majoră, care duce chiar la schimbarea identităţii lui Saul în Pavel. Atunci şi acolo, în Damasc are loc înnoirea şi schimbarea lui Saul prigonitorul în Pavel propovăduitorul, cel ce a fost numit apostolul Neamurilor. Acolo are loc metamorfoza, metanoia, înnoirea minţii, iar religiunea avută până atunci, condusă şi marcată de datini se schimbă într-o credinţă puternică, după o învăţătură sfântă şi nouă, de origine dumnezeiască, descoperită Insuşi de Isus, pe care-L prigonise, după cum ne spune Pavel: „Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obârşie omenească; pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos” (Galateni 1:11-12).
Ce face datina?
Râvna pentru datini face cel puţin patru lucruri rele:
În primul rând, versetul 9 din Faptele Apostolilor 26 scrie: “..eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret, şi aşa am şi făcut..” Mă întreb pe mine, şi te întreb pe tine, câte lucruri nu am făcut noi împotriva lui Isus, cu bună ştiinţă, considerând probabil că-i faci voia Lui, şi de fapt era voia noastră, şi era împotriva voii Lui, lucruri pe care le-am făcut cu multă râvnă, şi probabil fără înţelepciune!?
În al doilea rând, în prima parte a versetului 10 spune: „Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am primit puterea aceasta de la preoţii cei mai de seamă..” Nu ştiu cum vă simţiţi dumneavoastră, dar eu mă cutremur la gândul că de multe ori am ispitit pe aproapele meu, (pocăit sau nepocăit, mântuit sau nemântuit), prin vorbirea mea, prin trăirea mea şi l-am provocat, fiind o pricină de poticnire, şi l-am aruncat în temniţa păcatului! Şi de parcă acest păcat nu ar fi fost destul, despre aceste greşeli ale mele poate că de multe ori au ştiut şi cei din jurul meu, şi nu au vegheat ca să mă corecteze, şi mai grav decât asta, poate că au ştiut şi liderii noştri spirituali şi nu au luat nici o măsură de corectare, îndreptare sau disciplinare.
Al treilea lucru pe care suntem tentaţi să îl facem este găsit în versetul 10 la sfârşit: „… şi când erau osândiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor” Râvna noastră pentru tradiţie, pentru datini este un teren fertil pentru prejudecăţi, pentru judecăţi, pentru acuzaţii, când foarte uşor suntem tentaţi să justificăm acţiunile noastre prin buna noastră credinţă, prin bunele noastre intenţii, dar să nu putem găsi nici măcar un motiv de clemenţă pentru păcatele şi greşelile altora! Nu-i aşa că ne este cunoscut faptul că suntem de cele mai multe ori îngăduitori cu noi, dar aspri cu alţii, folosind două feluri de măsură şi cântărire, unul pentru noi şi altul pentru ceilalţi (…), pedepsindu-i adesea şi aruncându-i imediat pe alţii în focul iadului şi poate admirându-i cum ard eroic!
Versetul 11 ne clarifică o a patra acţiune care suntem tentaţi să o facem, în marea noastră râvna firească şi lumească: „.. şi îmi dădeam toată silinţa ca să-i fac să hulească..” împotriva lui Isus. Sigur, Saul fiind contemporan cu Isus, îi făcea să hulească împotriva lui Isus, să se lepede de El, iar noi acum de multe ori facem acelaşi lucru, împotriva lui Isus, care stă la dreapta Tatălui, sau împotriva Duhului Sfânt, Mângâietorul care ne-a fost trimis şi dat ca să ne călăuzească în tot adevărul, şi să ne ferească de pornirile noastre nebune, pentru că orice hulă va putea fi iertată, în afară de hula împotriva Duhului Sfânt.
Vestea Bună este Evanghelia, şi mărturisirea credinţei în El, care ne-a fost dată odată pentru totdeauna şi prin care înţelegem că Dumnezeu este Cel ce a făcut şi face alegerea: „… te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor…” (începutul versetului 17 Fapte 26). El este Cel ce face chemarea, „… scoală-te şi stai în picioare căci M-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor, atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le.” (versetul 16) şi tot El este Cel ce face trimiterea, în lucrare şi în slujire a Neamurilor, „… la care te trimit ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu…” (versetul 17-18).
Când ne întâlnim cu adevărat cu Dumnezeu, când Duhul Sfânt locuieşte cu adevărat în noi, şi noi suntem templele Lui, atunci recunoaştem alegerea, înţelegem chemarea şi acceptăm trimiterea în slujire şi în lucrare şi facem aceasta „…prin credinţa în El, ca să primim iertare de păcate, (NA: noi şi cei la care le propovăduim Evanghelia), ca să fim cu toţi moştenitori împreună cu cei sfinţiţi.” (versetul 18).
Roada propovăduirii Evangheliei, după ce am fost aleşi, chemaţi şi trimişi, dă naştere şi dezvoltă în noi credinţă.
Ce face deci credinţa noastră în El, care ne dă dragostea Lui, care locuieşte în noi?
„Te-am ales… ca să le deschizi ochii…” (F. A. 26:18a). Atâta vreme cât lumea trăieşte în păcat, sunt cu ochii închişi şi nu au parte de mântuire. „Pleoapele” lumii sunt păcatele care pun un zid de despărţire între oameni şi Dumnezeu, iar noi suntem chemaţi să le deschidem ochii prin propovăduirea Evangheliei.
„…să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu…” (F.A. 26:18b). După ce li se deschid ochii oamenilor, aceştia îşi dau seama că trăiesc în întuneric şi sub puterea Satanei căruia i-a fost dată pentru o vreme stăpânirea lumii şi doresc să fie schimbaţi, metamorfozaţi (metanoia) ca să poată să se împace cu Dumnezeu. În acest proces de schimbare, fiecare creştin are rolul şi lucrarea lui, de care trebuie să se ţină fără să încerce să facă altă lucrare la care nu a fost chemat.
„…să primească, prin credinţă în Mine, iertare de păcate..” (F.A. 26:18c). Prin credinţă în Isus Hristos primim iertarea de păcate, şi nu în ultimul rând…
„… şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi” (F.A. 26:18d), adică mântuirea care este pentru noi şi pentru cei din jurul nostru.
Din păcate ne-am obişnuit să considerăm normal că mulţi din jurul nostru sunt nemântuiţi, când de fapt această stare este anormală, pentru că Dumnezeu a cuprins în planul său de mântuire pe toată lumea, de aceea l-a trimis pe Isus Hristos ca să mântuiască pe toţi cei pierduţi.
Aş dori să te provoc şi să mă provoc, să dăm răspuns la întrebarea: ce am eu, o religie sau credinţa? Am eu râvna pentru datini, sau „râvna pentru casa Ta Mă mănâncă pe mine“? (Ioan 2:17).
Scopul final al trăirii şi predicării noastre trebuie să fie cel amintit de Pavel în F.A 26:29, „Fie curând, fie târziu… să dea Dumnezeu că nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi (NA

: şi cei ce citesc aceste rânduri astăzi) să fiţi aşa cum sunt eu…“ (NA: adică mântuiţi)                            Mihai Borze