Dragi cititori, mulțumim lui Dumnezeu care veghează asupra Cuvântului Său pentru a-l duce la îndeplinire. Solomon spune în Eclesiastul cap. 3:1 că „toate își au vremea lor”. Noi ne aflăm în preajma uneia dintre cele mai importante sărbători, Sfintele Paști, pe care Biblia ne-o descrie ca unică în istoria omenirii deoarece evenimentele sărbătorite, adică suferințele și învierea Domnului fuseseră prevestite încă din Vechiul Testament.

Aș dori să revedem câteva referințe biblice care au prezis aceste evenimente cu exactitate în Psalmul 22 versetele 1, 8, 16 și 18, precum și împlinirea lor după aproximativ 1000 de ani în Matei cap. 27:35-43, însă și o altă referință foarte importantă din Isaia cap. 53:1-11, dar mai ales versetul 10, care ne arată semnificația acestei sărbători profețind că Robul Domnului, „după ce Își va da viața ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași, va trăi multe zile, și lucrarea Domnului va propăși în mâinele Lui” de unde înțelegem că prorocul Isaia vorbea despre Învierea Domnului Isus înainte cu aproximativ 600 de ani ca aceasta să aibă loc. Nu am putut trece peste aceste referințe biblice deoarece Vechiul Testament ne vorbește despre lucrarea Mântuitoare a Domnului Isus cu exactitate.

Ca unul care am făcut parte dintr-o familie ortodoxă până la vârsta de 18 ani jumătate, în preajma sărbătorilor ne pregăteam mai mult de dragul praznicului, decât de dragul Domnului Isus. Gândindu-ne la vremurile în care trăim, putem spune la fel? Am avut harul din partea lui Dumnezeu să citesc Biblia pe la vârsta de 14 ani, împrumutând-o de la un vecin, și în felul acesta am ajuns să mă duc la Biserica Ortodoxă regulat. În jurul vârstei de 16 ani am început să înțeleg ceea ce citeam în Biblie, marcându-mă versetul din Evanghelia lui Ioan 18:38, când Pilat L-a întrebat pe Domnul Isus: „ce este Adevărul?” De atuncea am început să mă rog lui Dumnezeu, să îmi descopere adevărul și mie. Rând pe rând am început să las în urma mea din lucrurile despre care Biblia îmi spunea că nu sunt bune. Nu mi-a fost ușor, după cum nici altora care doresc să-L urmeze pe Domnul Isus nu le va fi ușor, dar noi avem Biblia după care trebuie să ne ghidăm (Ioan 5:39).

Să ne întoarcem dar la ceea ce Biblia ne arată despre semnificația acestei sărbători, Paștele. Dumnezeu a vegheat să ducă la îndeplinire întreaga lucrare de mântuire a omenirii fiindcă prin Moartea și Învierea Domnului Isus noi am intrat într-o stare de neprihănire (Romani 4:25), dacă îl urmăm pe Dumnezeu după cum este scris în Biblie. Sunt multe referințe în Biblie cu privire la această sărbătoare, dar m-am limitat la aceste versete având în vedere că trăim o vreme în care, cu ajutorul lui Dumnezeu, putem citi Biblia și cunoaște mai îndeaproape voia lui Dumnezeu cu privire la noi. Această sărbătoare, Paștele, ne vorbește nouă că Dumnezeu dorește să privim dincolo de mormânt, și să fim conștienți că va veni o zi când cu toții vom învia și vom da socoteală de tot ceea ce am făcut pe acest pământ (Ioan 5:38-39). Chiar dacă unii nu cred că morții vor învia, aceasta ne-a dovedit-o Domnul Isus prin cele trei învieri făcute (Lazăr, fiica lui Iair și fiul văduvei). În zilele noastre unii spun că vor crede dacă va veni la ei cineva înviat din morți să le adeverească ce este dincolo. Aduceți-vă aminte că, la învierea lui Lazăr în Ioan 11:43-44, oameni din acea vreme nu s-au pocăit, luând o hotărâre să-L omoare pe Domnul Isus, dar și pe Lazăr (Ioan 12:10). Întocmai ca atunci căutăm și noi diferite pretexte să nu ne întoarcem la Dumnezeu pentru că ne plac lucrurile care sunt în lume (1 Petru 4:1-3). Totuși în marea Lui bunătate, Dumnezeu ne-a arătat că, pe când mergeau femeile la mormânt și se gândeau cine le va da piatra la o parte, au ajuns să constate că, spre surprinderea lor, piatra fusese deja dată la o parte (Marcu 16:2-3).

Noi ar trebui să înțelegem că femeile au parte nu de prezența Domnului Isus, ci de absența Lui deoarece piatra dată la o parte nu avea menirea de a da voie Celui înviat să iasă afară, ci de arăta că El numai era acolo. Un exemplu în acest sens avem atunci când Domnul Isus după Înviere se arată în mijlocul ucenicilor care stăteau cu ușile închise de frica iudeilor (Ioan 20:19).

Fie ca bunul Dumnezeu să ne ajute să înțelegem menirea acestei sărbători, și să fim conștienți că va veni o zi când fiecare ne vom prezenta înaintea lui Dumnezeu. Și ce vom zice când ne va spune că am avut la dispoziție o viață în care El ne-a arătat că Moartea și Învierea Domnului Isus au fost indicatorul spre o altă viață?

La încheiere aș dori ca acest Adevăr pe care l-ați auzit cel puțin de sfintele Paști, și anume că moartea este doar o punte spre o altă viață (Daniel 12:13) să fie o mângâiere pentru toți cei care cred din toată inima în Dumnezeu. Să înțelegem dar că în urmă este un mormânt gol, dar înainte privim spre beneficiul învieri ca parte din viața noastră, având un Hristos care poate fi pentru noi și viitorul nostru.

Un Domn și Mântuitor Faptele Ap. 5:30-31
O viață nouă Romani 6:4
O nădejde vie 1 Petru 1:3-4
Garanția învieri noastre 1 Cor. 15:20-23
Un loc în veșnicie Ioan 14:3

Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru tot ceea ce a făcut pentru noi până aici, Ioan 3:16 și doresc ca în continuare fiecare din noi să ne gândim în mod serios la ceea ce Domnul Isus a făcut pentru noi. Noi ce facem? Fiți binecuvântați.


Ghiță Dancea