Cred că putem afirma fără să greșim că suntem cea mai favorizată generație în ceea ce privește oportunitățile de a sluji în mod liber Domnului nostru Isus Hristos, fără a fi împiedicați de autorități, legi de îngrădire a credinței, societate ostilă etc. De asemenea, era tehnologică în care trăim, posibilitatea de a călători pe distanțe mari într-un timp scurt, rețelele sociale și altele pot fi atuuri extraordinare care să ne ajute în a vesti Evanghelia cât mai multor oameni. Și totuși nu de puține ori trăiesc un sentiment de frustrare în ceea ce privește eficiența slujirii mele în comparație cu cea a înaintașilor noștri.

Cuvântul ne învață
Biblia ne îndeamnă să ne uităm cu băgare de seamă la cei ce ne-au vestit Cuvântul și să le urmăm credința: „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitați-vă cu băgare de seamă la sfârșitul felului lor de viețuire și urmați-le credința!” (Evrei 13:7). Motivat de acest verset aș dori ca împreună să analizăm slujirea unui om al lui Dumnezeu pe care îl găsim în Faptele Apostolilor capitolul 8. Textul face referire la Filip și cetatea Samariei, precum și la famenul etiopian. Filip era unul din cei șapte diaconi (Fapte 6:5). El era vorbit de bine, plin de Duhul Sfânt și înțelepciune și dispus să slujească altora (Fapte 6:3). Consider că aceste calități enumerate mai sus trebuie să se regăsească în orice creștin născut din nou.

De ce slujire neafectată de circumstanțe?
1. Propovăduiește pe Isus Hristos.

Conform Fapte 8:1, împotriva bisericii din Ierusalim s-a pornit o mare prigonire și toți în afară de apostoli s-au împrăștiat prin părțile Iudeii și Samariei, deci și Filip a făcut același lucru. În ciuda acestor împrejurări menite să inspire teamă și nesiguranță, Filip îl propovăduiește pe Hristos (Fapte 8:5). Dragul meu cititor, aș vrea să învățăm împreună de la acest slujitor al lui Dumnezeu că întotdeauna o slujire a unui om plin de Duhul Sfânt va avea ca prioritate propovăduirea lui Isus Hristos, și nu altceva. De altfel, prioritatea principală a Duhului Sfânt este să-L descopere pe Hristos (Ioan 16:14,15). Această atitudine o găsim și în 1 Corinteni 2:2.

2. Smerenia și înțelegerea limitelor în slujbă.

O altă latură a caracterului unui slujitor este smerenia și înțelegerea limitelor în slujba pe care e chemat să o facă. Observăm pe Filip care propovăduiește Cuvântul însoțit de semne și minuni (Fapte 8:6-8). În ciuda popularității crescânde printre samariteni, a faptului că mulți au crezut, au fost botezați, Filip își înțelege limitele și chemarea și acceptă ca Petru și Ioan să continue lucrarea începută prin el (Fapte 8:14- 17). Câte neînțelegeri și certuri ar fi evitate dacă am înțelege că trebuie să lucrăm împreună sub călăuzirea Duhului Sfânt? Câtă binecuvântare este în adunarea în care frații își înțeleg chemarea, precum și limitele ei și înțeleg să accepte și să respecte lucrarea celorlalți!
Disponibil Duhului Sfânt
Haideți să mai punctăm un aspect din Fapte 8:26, și anume: disponibilitatea de a te supune necondiționat Duhului Sfânt. Aș vrea să analizăm împreună situația lui Filip la momentul versetului 26. Prigonit în Ierusalim vine în Samaria, propovăduiește Cuvântul însoțit de semne și minuni, oamenii se întorc la Dumnezeu, sunt botezați în apă și cu Duhul Sfânt. Normal și logic era ca el să rămână în Samaria și să se ocupe de biserica nou creată la formarea căreia el a contribuit atât de mult (conform cu gândirea existentă astăzi în majoritatea adunărilor creștine). Dar Duhul Sfânt îi spune altceva: lasă Samaria și du-te pe un „drum pustiu“. În versetul 27 ni se spune că Filip s-a sculat și a plecat. Aș dori să ne oprim puțin și să ne întrebăm: suntem noi dispuși să lăsăm un loc unde suntem respectați, apreciați, primiți cu cinste, găzduiți în cele mai bune locuri, aproape tot timpul la amvon, și să plecăm pe un „drum pustiu“? Avem noi putere să nu lăsăm nici chiar circumstanțele favorabile să ne afecteze slujirea? O astfel de atitudine în slujire este posibilă doar atunci când înțelegem să capitulăm cu toată ființa noastră în fața Duhului Sfânt și să spunem ca Pavel în Galateni 2:20: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc…dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine…”. În versetul 29 Duhul a zis lui Filip „să ajungă carul acesta“. Și Filip a alergat. Pentru a avea o slujire eficientă, de multe ori trebuie să ne cheltuim pe noi și din ce este al nostru (2 Tes. 3:8,9). Când Filip a ajuns carul, famenul citea pe prorocul Isaia. Prima grijă a lui Filip a fost să-l întrebe: „Înțelegi tu ce citești?“ Dragul meu slujitor, mai ești tu interesat dacă cei cărora ești chemat să le slujești înțeleg ceva? Ne plângem de generația tânără, de copiii noștri, de oamenii care nu vor să vină la pocăință, dar oare nu ar trebui să alergăm și să-i întrebăm: Înțelegeți voi ce citiți? Nu cumva am fost prea ocupat, prea orgolios, prea plin de mine și dornic să am întotdeauna ultimul cuvânt, și nu mi-a păsat ce au citit copiii mei în viața mea, tinerii bisericii, colegii de muncă, noii convertiți, etc. ?
Un slujitor îl conduce pe om la Hristos
Prima categorie încredințată lui Petru de Domnul Isus au fost „mielușeii“ (Ioan 21:15). Domnul

Hristos mă cheamă să slujesc într-o asemenea manieră, încât un mielușel plăpând, vulnerabil și neajutorat să poată trăi în preajma mea, să se poată hrăni în urma slujirii mele și să crească la fel ca un miel sub supravegherea unui păstor. Dumnezeu să ne ajute! În versetul 35 vedem cum un slujitor care lucrează împreună cu Duhul Sfânt îl conduce pe famen la Hristos. Filip putea să înceapă o discuție despre Isaia, Templu, etc. Întotdeauna omul lui Dumnezeu îi va lua pe ceilalți de la stadiul în care ei se găsesc și îi va conduce spre Hristos. Dacă Filip ar fi vrut să evanghelizeze Etiopia, nu ar fi făcut-o la fel de bine precum vreau să cred că a făcut-o acest famen, care după întâlnirea cu Hristos și-a văzut de drum plin de bucurie. Chiar dacă Biblia nu relatează ce s-a întâmplat cu famenul mai departe, vreau să cred că el nu a putut să-și ascundă bucuria care vine din Duhul Sfânt. Dacă ne gândim puțin la poziția pe care o avea famenul, cercurile sociale din acea vreme pe care le frecventa, ușile care se deschideau înaintea lui, statutul de înalt demnitar care impunea respect și încredere, încercați să vă imaginați în ce locuri din Etiopia a pătruns Evanghelia datorită acestui famen și lui Filip, care a înțeles să slujească în ascultare de Duhul Sfânt și să meargă pe un „drum pustiu“.

Concluzie

Orice slujire care se face sub călăuzirea Duhului Sfânt, Îl va slăvi și Îl va descoperi pe Hristos indiferent de circumstanțele în care se află slujitorul. Întotdeauna Duhul Sfânt se va opune oricărei mișcări sau învățături care deviază pe oameni de la cinstirea lui Hristos în calitatea Sa de Cap al Bisericii. Pe de cealaltă parte, Hristos refuză să acorde autoritate oricărei slujiri sau mișcări care nu recunoaște poziția unică a Duhului Sfânt ca reprezentant al Său în Biserică. Slava lui Hristos și slujirea Duhului Sfânt sunt inseparabil legate una de cealaltă. Ca scop în slujirea noastră ar trebui să avem viziunea pe care poetul Costache Ioanid a avut-o în poezia „Nimic nu sunt“: „Nimic nu sunt! Nimic sub soare dar / Tu-ai dat tot pentru nimic / În veci să fii mereu mai mare / Iar eu în veci mereu mai mic.” Așa să ne ajute Dumnezeu!

Daniel Sava