Suferința este considerat subiectul cel mai
dificil de explicat al acestei perioade contemporane,
în special pentru cei care au experimentat sau
experimentează suferința la un nivel mai profund
prin faliment, boală, pierderea unei persoane dragi,
foamete, depresie, nedreptate etc… Iar să mai spui
că aduce binecuvântare este de neconceput pentru
unii.
Suferința, sau necazul θλίβω (thlipsin), așa
cum este tradus în Ioan 16:33, este ceva asupra căruia
nu avem control, iar noi considerăm de cele mai
multe ori că nu are cum să fie urmat de o binecuvântare.
Dar binecuvântarea o găsim uneori într-un
adânc disconfort, în care suferința nu ne definește
ci ne învață. Încercarea peste care trecem și pe care
o înfruntăm aduce rezistență și putere în caracterul
nostru.
Deși suferința este o realitate care am dori
să nu fi existat, ea este universală, nu te poți feri de
ea. Ea nu ține cont de statut social, culoare, vârstă
sau religie, și chiar unii au parte de mai multă și alții
de mai puțină. Suferința arată cum suntem în realitate
în interior (adevăratul caracter), fie reflectăm
frumusețea lui Hristos, fie aducem la lumină natura
noastră păcătoasă.
Creștinismul de vest vede acest subiect
(suferința) ca pe un obstacol care te împiedică să
ajungi la prosperitate și fericire, acea prosperitate
care este premiul existenței tale. Max F. Scheler a
spus următoarele: “Concepția că suferința în sine ne
apropie de Dumnezeu este mai mult greacă neoplatonică
decât creștină, și numai biserica ortodoxă
(grec-orientală) este cea care, începând din secolul
al III-lea până azi, a adus în creștinism această
concepție… Această deosebire devine și mai clară
atunci când înțelegem legătura intimă, esențială
dintre suferință și iubire, în învățătura creștină a suferinței.
Îndemnul de a suferi în comuniunea crucii
împreună cu Hristos și în Hristos își are rădăcina în
îndemnul central de a iubi asemeni lui Hristos întru
Hristos.
Noi credem ceea ce Cuvântul ne spune:
“În lume veți avea necazuri; dar curaj, Eu am învins
lumea!” (Ioan 16:33); “Frații mei, să priviți ca o mare
bucurie când treceți prin felurite încercări, ca unii
care știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare.”
(Iacov 1:2-3); „Știm că toate lucrurile lucrează
împreună spre binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu,
și anume spre binele celor care sunt chemați
după planul Său.”(Rom. 8:28). Scopul Lui Dumnezeu,
deși e greu de crezut că există un scop divin în
suferință, este să ne facă asemenea chipului Fiului
Său” (Rom. 8:29). Prin Școala suferinței învățăm:
01 SĂ APRECIEM ABSENȚA
SUFERINȚEI;
02 SĂ DEVENIM MAI SMERIȚI;
03 SĂ IERTĂM;
04 SĂ AVEM CREDINȚĂ;
05 SĂ AVEM COMPASIUNE;
06 SĂ AVEM ÎNCREDERE CĂ
IZBĂVIREA VINE DE LA EL;
07 SĂ NE APROPIEM DE
DUMNEZEU.
Hai să avem o viață predată lui Hristos, ca
să nu avem parte de suferință cauzată de ceea ce noi
semănăm „Nu vă înșelați: Dumnezeu nu Se lasă să
fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera. ”
(Gal 6:7), ci să avem parte de voia lui Dumnezeu în
viețile noastre, astfel încât să ne modeleze pentru a
deveni copiii Săi.

Ion Blejuscă