„Nu vreau să nu știți, fraților, că de multe ori am avut de gând să vin la voi, ca să culeg vreun rod printre voi, ca printre celelalte neamuri, dar am fost împiedicat până acum. Eu sunt dator și grecilor și barbarilor, și celor învățați și celor neînvățați. Astfel, în ce mă privește pe mine, am o vie dorință să vă vestesc Evanghelia vouă, celor din Roma.”
(Romani 1:13-15)
Înainte de a trece la analiza și interpretarea celor trei versete de mai sus, doresc să clarific de ce am ales ca acest text să fie primul pentru justificarea Misiunii Evanghelice Apostolice (MEA) din partea Organizației Gemeinde Gottes din Austria. Consider că, înainte de a putea face orice lucrare sau slujire spirituală (sau chiar și lumească), este nevoie de două elemente importante, fără de care nu se poate face nimic (bun și de calitate): voința de a face acel lucru și capacitatea de a-l face, adică este nevoie mai întâi de atitudine și pe urmă de aptitudini.
ATITUDINEA ȘI APTITUDINEA LUI PAVEL
În cazul lui Pavel, el declară că are „o vie dorință să vestească Evanghelia”, nu doar o intenție, o opțiune, o idee, ci își dorește din tot sufletul și este dispus să facă totul ca să vestească Evanghelia. Atitudinea lui este clară și convingătoare; nimic și nimeni din lume nu îl poate opri să facă acest lucru. Cât despre aptitudini, nu cred că trebuie să ne facem griji în acest sens, pentru că educația lui la picioarele unuia din cei mai învățați și renumiți rabini ai vremurilor, Gamaliel, îl califica să cunoască Legea. Întâlnirea cu Isus Hristos pe drumul Damascului, de la care a primit trimiterea, l-a ajutat să cunoască Evanghelia.
Legat de identitatea lui pe când încă era Saul, el se prezintă astfel: „Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei; dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învățat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu de-amănuntul Legea părinților noștri și am fost tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteți și voi toți azi.” (Fapte 22:3).Cât despre ce a devenit Pavel după întâlnirea cu Isus, el scrie: „Cât despre mine, fraților, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înțelepciune strălucită. Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos, și pe El răstignit. Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos și plin de cutremur. Și învățătura și propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înțelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul și de putere, pentru ca credința voastră să fie întemeiată nu pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 2:1-5) și „Fraților, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obârșie omenească; pentru că n-am primit-o, nici n-am învățat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos.” (Galateni 1:11-12).
NUMELE ȘI APELATIVELE LUI PAVEL
Saul prigonitorul, „cel cerut prin rugăciune“ (în ebraică), poartă numele primului împărat din Israel, părinții lui așteptând să ajungă și el un erou, ca să fie mândri de copilul lor;
Pavel (apostolul Neamurilor, Paulus în latină) înseamnă mic, smerit, pentru că slujirea lui Hristos se poate face doar în smerenie, în umilință: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt“;
El se prezintă bisericii din Roma, la care încă
nu ajunsese, ca și: „Rob (sclav) al lui Isus Hris tos“, numele acesta fiind cel mai de onoare titlu pe care îl poate purta un OM și valoarea lui nu stă în el și abilitățile lui, ci în puterea Domnu lui/Mântuitorului lui, în Isus Hristos, iar a fi sclav arată „devotarea lui completă față de stăpânul lui și disponibilitatea lui de slujire necondiționată„
„Chemat să fie apostol“ (gr. Apostolos = me sager, ucenic, împuternicit al lui Hristos, trimis să propovăduiască Evanghelia),
„Pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu“, fiind încadrat în planul de mântuire al lui Dumnezeu, prin Isus care nu aduce o „veste bună“, ci chiar EL este Vestea Bună;
El se numește plin de smerenie: „cel mai neînsemnat dintre apostoli“ și totuși cu aceeași autoritate ca și ceilalți.
VERSETUL 1-7 PAVEL PREZINTĂ DOUĂ IDEI
el este apostolul ”Neamurilor” și
lui i s-a încredințat Evanghelia de către Isus. „Începând cu v. 8 el aduce mulțumiri lui Dumnezeu Tatăl, prin Isus, care este mediatorul, Marele Preot, aceasta fiind făcută într-o notă de pietate caracteristică Psalmilor.”

MOTIVELE PENTRU CARE PAVEL DOREA NEAPĂRAT SĂ-I VIZITEZE PE CEI DIN ROMA, ERAU:
”ca să vă dau vreun dar duhovnicesc” (v.11);
”ca să culeg vreun rod” (v. 13) și
”să vă vestesc Evanghelia”, nu pentru înălțarea lui, ci din cauza datoriei lui misionare.
DIN VERSETELE MENȚIONATE, PUTEM GĂSI TREI IDEI IMPORTANTE:
Este nevoie de părtășie cu cei cu care lucrezi sau pe care dorești să-i slujești. Astfel, Pavel îi informează pe cei din Roma despre planurile lui de slujire, legat de Biserica de acolo, spunându-le: „Nu vreau să nu știți“ adică: vreau să știți că am planificat și m-am rugat ca să pot veni la voi, „de multe ori am avut de gând să vin la voi, dar am fost împiedicat până acum“. A fost oprit ca altădată, de Duhul Sfânt: „Fiindcă au fost opriți de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ținutul Frigiei și Galatiei“ (Fapte16:6). De aici se vede dependența lui în întregime de Cel ce l-a trimis, de Hristos. El nu face nimic fără aprobare și autoritate de la Isus, căci el nu poate face nimic prin puterile lui, „ca să culeg vreun rod printre voi“. Pavel recunoaște că planurile omenești rămân totdeauna fără rod dar, dacă Îl lăsăm pe Domnul să lucreze, atunci ne atingem scopul de a culege (măcar) un rod pe care îl dă Dumnezeu robilor ascultători.

Noi putem și trebuie să căutăm să aducem roade, adică să câștigăm suflete pentru Împărăția lui Dumnezeu, dar această lucrare este făcută de Duhul Sfânt prin Cuvânt. Acesta nu se întoarce niciodată fără rod: „Tot așa și Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea și va împlini planurile Mele“ (Isaia 55), aducând un rod veșnic, „ca printre celelalte neamuri“. Pavel avea deja experiență în această lucrare de evanghelizare/misiune, știa foarte bine ce vrea și cum trebuie să slujească, astfel încât să Îi placă Celui ce l-a trimis în lucrare.
Este nevoie ca lumea întreagă să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Pavel le spune că aceasta este o datorie și că nu face slujba prin puterile lui, ci cu autoritatea care i s-a dat, ca unul care a fost ales, împuternicit și trimis: „căci M-am arătat ție, ca să te pun slujitor și martor atât al lucrurilor pe care le-ai vazut, cât și al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le. Te-am ales din mijlocul norodului acestuia și din mijlocul Neamurilor la care te trimit“ (Fapte 26:16-17). El spune „sunt dator“. Nu face aceasta ca să își plătească păcatele, căci nu le poate șterge singur, ci recunoaște că nu are nimic, căci „am primit harul și apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinței pe toate neamurile, între care sunteți și voi, cei chemați să fiți ai lui Isus Hristos“, slujba lui fiind posibilă doar prin harul și darurile primite de la Duhul Sfânt. Datoria lui nu este numai față de Domnul ci și față de Neamurile cărora i s-a încredințat să ducă Evanghelia și harul primit pentru a-l da mai departe. Darurile Duhului Sfânt sunt daruri de misiune și de slujire „pentru greci și barbari“, cărora le este dator să le împartă. Este dator să le ducă Evanghelia fără nicio graniță sau limitare, pentru „cei învățați și cei neînvățați“, grecii fiind filozofii învățați, iar barbarii fiind cei neînvățați. Căci Evanghelia nu este doar pentru grecul educat și cult, care nu poate pricepe „nebunia crucii“, ci și pentru neamurile și oamenii mai slabi. Evanghelia le vorbește și celor neînvățați, vorbește și îi atinge pe toți cei care o ascultă.
Pentru a putea face o lucrare de calitate trebuie să îți dorești mult aceasta. Pavel le spune: „Astfel, în ce mă privește pe mine, am o vie dorință să vă vestesc Evanghelia vouă, celor din Roma“, Adică el trece peste toate barierele de limbă, neam, religie, economice, geografice și culturale și dorește să vestească Evanghelia (celor din Roma și tuturor celor la care îl trimite Dumnezeu).

Ca aplicație practică pentru noi, care trăim în străinatate, uniți de același Domn și de aceeași credință, „mărturisind că suntem străini și călători pe pământ … dar dorim o patrie mai bună, adică o patrie cerească“ (Evrei 11:13,16) putem:

Să ne unim în rugăciuni de mijlocire și mulțumire pentru români, austrieci și pentru toate neamurile, ca și Pavel, care se ruga mereu pentru biserica din Roma și pentru creștinii de acolo care Îl mărturiseau pe Hristos în capitala lumii de atunci. Pentru că în funcție de cât de mult mijlocim unii pentru alții, aceasta arată iubirea noastră față de Domnul și de oameni, iar cât de mult mulțumim arată cât suntem de uniți în Austria pentru Europa;

Să ne implicăm în încurajare reciprocă prin părtășie. Lui Pavel i s-a încredințat mult și i s-a cerut mult. El dorește să-i facă părtași și pe alții la harul și darurile duhovnicești primite, dar să fie și el încurajat;

Să ne întrebăm ce suntem: consumatori, critici de programe sau mădulare în trup care slujesc unele altora. Este bine să-i facem și pe alții părtași la binecuvântările noastre, căci primim atât cât dăm, iar scopul slujirii noastre trebuie să fie multiplicarea slujitorilor/lucrătorilor în lucrarea de evanghelizare prin Cuvânt, care odată semănat aduce rod, iar noi toți suntem chemați la secerișul Domnului. Căci „Cuvântul lui Dumnezeu produce rod, nu noi!”