„Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se
apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește
pe cei ce-L caută.“ (Evrei 11:6)

 

Una din întrebările constante în viața
familiilor creștine ar trebui să fie: „Cum să fim
plăcuți Domnului?”. De ce altfel s-ar denumi
familie creștină, dacă cei din familie nu ar
avea niciun interes să tânjească în a urmări
principiile persoanei căruia se datorează acest
nume – însuși Isus Hristos? Poate veți spune
că și-au câștigat dreptul la numele acesta
prin declarația lor: „Dar cum să nu credem în
Dumnezeu? Toată lumea crede în Dumnezeu!”
sau prin alte declarații la fel de mediocre. O
astfel de argumentație este cu certitudine
greșită din punctul de vedere al Bibliei. Nu
ajunge doar să crezi în Dumnezeu, căci „…și
dracii cred…” (Iac. 2:19b). Credința vie trebuie să
se vadă prin fapte, de altfel „…credința fără fapte
este moartă” (Iac. 2:26b).

A fi plăcut Domnului
Lupta pentru a plăcea Domnului
este mai profundă decât pare, deoarece
standardele Lui trebuie mai întâi descoperite
și înțelese, apoi puse în practică. Una dintre
confruntări constă în discernerea faptelor
bune, „…pe care le-a pregătit Dumnezeu mai
dinainte ca să umblăm în ele“ (Efes. 2:10). Deci
oricine ar veni și ar spune că faptele credinței
vii au o conotație subiectivă, adică rămân la
aprecierea și alegerea individului, pierde din
vedere faptul că Dumnezeu ne-a pregătit
deja modul de a ne exprima credința în El,
umblând în faptele pregătite tot de El. Nu noi
ne alegem faptele credinței, ci ele ne sunt
pregătite. În cazul în care declarăm că noi
credem în Dumnezeu, ne asumăm totodată și
responsabilitatea de a arăta această credință.
Altfel ar fi ca și cum ai spune că prea mult
zahăr nu este sănătos, iar apoi să bei un pahar
de Cola.
Voia Domnului în familie
Pentru o tânără familie creștină unde
soțul și soția au deja un anumit stadiu de
credință, există o provocare de a afla voia
Domnului pentru familie și totodată de a
continua relația personală cu Dumnezeu. Pe
lângă faptele care trebuie să împodobească
credința tinerilor înaintea căsătoriei, se mai
adaugă și altele noi, rezultate din unirea
credinței soților. Pentru a fi plăcut Domnului
ca și familie tânără nu mai este de ajuns
să-și trăiască fiecare credința lui într-un mod
independent, ci este nevoie de a înțelege
răspunderile noi pe care Dumnezeu le-a
pregătit pentru entitatea nou formată.

Cum dar să placi Domnului ca familie tânără?
Problema majoră este că se întâlnesc mai multe puteri
la un loc, care încearcă și doresc să dea familiei fragede
o direcție oarecare. Pe lângă experiențele credinței
individuale ale soților, care imprimă comportamentul
în viața spirituală, mai sunt și părinții acestor doi, care
din motive bune sau mai puțin bune, încearcă și ei
să exercite o anumită influență asupra cuplului. Din
afara familiei marchează prieteniile celor doi și biserica
frecventată la fel de tare relația căsniciei. După cum
se vede, tânăra familie creștină are la dispoziție o
sumedenie de resurse pentru a-și găsi cărarea trasată
de Domnul și lucrul acesta nu întotdeauna ușurează
această misiune. Care este calea cea potrivită a voii lui
Dumnezeu?
Dacă cei din jurul nostru ne îndrumă spre
fapte bune, nu ne este admis să le alegem pe cele
care ne plac, ci prin călăuzirea Duhului Sfânt trebuie
să le urmărim pe acelea pregătite de Domnul pentru
noi. Însă s-ar putea ca un apropiat să te îndemne să
faci o oarecare lucrare sau să te împlici undeva, unde
după ce te-ai sfătuit cu partenerul tău și ai căutat în
sinceritate lumina Domnului, să nu primești dezlegarea
pentru direcția respectivă. Partea dureroasă este
că uneori trebuie să spui nu părintelui tău, care
te-a crescut sau unui prieten foarte bun, pentru că
Dumnezeu a pregătit o altfel de cale decât o vede el. La
începutul unei familii lupta cea mare este să continui
să placi Domnului, dar în alte împrejurări.
Ocazia faptelor bune
Statutul tinerilor celibatari s-a schimbat prin
căsătorie: „…se vor face un singur trup” (Gen. 2:24c).
Multe din chemările tinereții rămân și mai departe
actuale, dar Dumnezeu are un plan nou cu fiecare
familie care se formează. Credința trăită în tinerețe
trebuie trăită în continuare, dar pe lângă faptele
ei trebuie să apară și faptele bune ale familiei. Cu
siguranță Dumnezeu nu a pregătit ceva peste
puterile noastre. De exemplu unei familii sărace
nu-i va cere sponsorizarea unui misionar. Noi
însă suntem datori să stăm necurmat în legătură
cu El, ca la momentul potrivit să nu treacă
ocazia faptelor bune pentru a ne dovedi credința
noastră. Ce ar fi mai trist decât ca Domnul să
aibă pregătit un plan măreț cu familia ta, dar din
cauza neatenției voastre să nu-L poată duce la
îndeplinire.
De reținut!
În concluzie se poate spune că familia
tânără creștină nu doar se luptă pentru a plăcea
Domnului, ci încearcă și să placă oamenilor din jur,
după cum și Pavel ne îndeamnă: „Fiecare din noi
să placă aproapelui în ce este bine…” (Rom. 15:2a).
Important este să nu fie neglijată nici o parte nici
cealaltă, „ci cercetați toate lucrurile și păstrați ce
este bun” (1 Tes.5:21). Să nu uităm că Dumnezeu
călăuzește și prin oameni nu doar prin revelații
personale. Domnul să dea dar lumina Sa fiecărei
familii tinere în mersul ei, pentruca credința ei să se
oglindească în fapte bune. Trăind astfel vom aduce
binecuvântările Domnului peste casele noastre,
pentru că El „…răsplătește pe cei ce-L caută” (Iacov
11:6c).
Emanuel Vlas