Trăim într-o lume modernă, complexă și „parcă“ totul survine în mod neprevăzut, ac- cidental ai spune, sau cum șoptesc alții, așa e
viața. Dar „oare“ așa să fie? Gândirea noastră e conform Bibliei? Sau suntem într-un veșnic regres
al ascultării mai mult de oameni, decât de Dumnezeu? Consecința pentru omul care as- cultă mai mult
de om este declinul sau lepăda- rea de credință. Ce zice omul e literă de lege, dar la ce spune
Dumnezeu avem îndrăzneala și curajul de a-l insulta prin afirmația: nu e așa!
Unde e „Iosif“ de odinioară? Tânăr și sfânt, fecior fain și Făt-Frumos. Unde e „David“? Voinic, cucernic, evlavios, biru- itor cu praștia în mână. Unde e
„Daniel“? O lecție a atitudinii pe care tinerii nu o au și cei în vârstă o disprețuiesc, o lecție a
răbdării și nerăzbunării. Unde e „Timotei“? O alegere prin Duhul Sfânt, de către ceata
„prezbiterilor“. Unde e „Pavel“? Un tânăr care făcea de rușine pe frații lui pocăiți (iudeii) dovedind că Isus este Hristosul din Scripturi. Unde e Isus Hristos din tinerii de azi? Vă spun eu: Nu e! Unde e Duhul Sfânt și lucrarea Lui supranaturală de a transforma vieți? Unde îl gă- seşti pe
Dima? Vă spun eu: peste tot…! Îl găsești la salonul de tatuaje făcând dinozauri; îl vezi pe  stradă cu pantalonii rupți; îl auzi strigând „Vin pompierii!“, îl vezi la biserică, dar e cu câinele în parcare; îi pui întrebări din Biblie, dar nu știe nimic, și multe altele din dragoste pentru lumea de acum.
Vine vremea, spune Romani 1:17, când cel neprihănit va trăi prin credință. Ce înseamnă aceasta?
Înseamnă că noi trăim această vreme a „credinței“ și a încrederii în lucrurile nădăjduite. De
exemplu: 10 ani să te rogi și să nu-ți răs- pundă nimeni, să te uiți în stânga și în dreapta și să
nu mai vezi oameni pocăiți, să ceri o mână de ajutor și nimeni să nu ți-o dea, să cauți o fărâmă de
lumină, dar să n-o găsești în nimeni, să fii o singură oaie în mijlocul lupilor. Ce faci în
momentele acelea? Te dai cu capul de pereți, renunți, de- vii și tu ca ei, te întorci înapoi în
lume? Te avertizez că vei fi de 7 ori mai rău (Luca 11:26). Păi tocmai aici intervine cre- dința,
asta înseamnă să ai o viață de credință, fiecare om trebuie să aibă drumul lui cu Dumnezeu. Să
rămâi doar tu singur cu Dumnezeu. Nu ai voie să renunți niciodată! Dacă toți îl pierd pe Dumnezeu,
tu să nu-L pierzi! Indiferent cât e de greu, chiar toți să te părăsească, tu să continui să mer-
gi, să-i dai bătaie.
„Ochii tăi să privească drept, și pleoapele tale să caute drept înaintea ta.“ (Prov. 4:25) – asta
da credință. În Daniel cap. 2:41 găsim această imagine a celor 10 degete de la pi- cioare ale
chipului, fierul amestecat cu lutul, respectiv ne aflăm în această vreme a bisericii, când Imperiul
Roman a căzut într-un leșin. În Apocalipsa 13:3 scrie : „Unul din capetele ei părea rănit de
moarte, dar fusese vindecată. Și tot pământul se mira după fiară“. Această vindecare com- pletă sau
refacere nu o trăim încă, dar va urma.
În 1 Tesaloniceni 5:3 găsim scris: „Când vor zice: Pace și liniște, atunci o prăpădenie neașteptată
va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată și nu va fi chip de scăpare.“ Asta
nu înseamnă că va fi pace vreodată, dar se va zice că e pace.
Există o vreme a formării bisericii, a formării imperiu- lui care va ținea veșnic. Dumnezeul
cerurilor va ridica o împărăție care nu va fi nimicită niciodată, și care nu va trece sub
stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma și va nimici toate acele împărății, și ea însăși va dăinui
veșnic (Daniel 2:44).
Hristos este piatra dezlipită de pe munte, care va sfărâ- ma la a doua venire orice domnie, orice
stăpânire, orice dregătorie, orice forță demonică sau sfera forțelor demo- nice existente în
văzduh, și va face astfel ordine sau ade- vărata ordine în Univers. Odată cu moartea Lui Împărăția
Lui crește, se dezvoltă, se naște în omul care crede și care se schimbă, în așa măsură că va umplea
pământul.
Credința lipsește tineretului de azi. Prin orice păcat co- mis afirmi că tu nu crezi în Isus
Hristos. În esență, credința adevărată are sau aduce fapte. Citești, memorezi, te rogi, postești,
continui să crezi și aceste fapte bune te salvează, te ajută să nu-ți pierzi mântuirea. Noi facem
și avem fap- te nu pentru a fi mântuiți, ci pentru că suntem. Suntem mântuiți fără fapte, dar
trebuie să avem fapte. Odinioară aveam faptele întunericului, acum să ne îmbrăcăm cu ar- mele
luminii. În împărăția întunericului domnește necre- dința. Toate lucrurile nepermise și rele din
viață au la bază
necredința.
De ce nu te sfințești tinere ? Pentru că nu crezi. De ce nu ai interese duhovnicești? Fiindcă nu
crezi. De ce nu iubeș- ti Biblia mai mult decât mâncarea și apa pe care o bei în fiecare zi? Pentru
că nu e un absolut necesar, deci nu crezi. De ce nu îl iubești pe Dumnezeu? Pentru că nu crezi. De
ce ai preocupări meschine? Deoarece nu crezi.
E mult mai ușor să faci un rău, decât să faci un bun duhovnicesc. De prieteni ai timp, de joacă
este timp, de cumpărat mașină nouă investești timp, de muncă ești har- nic, dar vezi doar bani în
fața ochilor, știi să-i numeri chiar și în somn. Toate aceste lucruri sunt din cauza lipsei de
credință, sunt faptele necredinței și a lipsei de încredere.
În Proverbe 8:36 stă scris: „Dar cel ce păcătuiește împot- riva mea își vatămă sufletul; toți cei
ce mă urăsc pe mine iubesc moartea.“
A crede înseamnă a fi cel mai bogat din lume, a nu cre- de înseamnă a pierde totul. A crede și a
face voia Lui nu înseamnă a crede și a-ți da cu părerea. A crede înseamnă a avea, a nu crede
înseamnă a nu avea nimic, a ajunge fără lăscaie în pungă, lefter de parale. Atunci ești cu adevărat
sarac!

Mihai Pop