O viață în care nu există grija zilei de mâine, iar binecuvântările lui Dumnezeu se înnoiesc în fiecare dimineață, este garantată
de trăirea prin credință.
Acest lucru l-am putut vedea foar- te clar și în viața mea personală. Atunci când m-am bazat pe
cunoș- tințele, abilitățile, timpul și resursele mele, nu am reușit să înfrunt obsta- colele din
viața mea. Dar când mi-am ațintit privirea către Dumnezeu ca fiind puterea și resursa mea, El
mi-a oferit toate lucrurile de care am avut nevoie pentru a se împlini voia Lui în viața mea.

„Pot totul în Hristos care mă întărește.” (Fil. 4:13)
Călăuzită de aceste cuvinte înain- tez plină de speranță în fiecare zi, și cu fiecare înaintare
credința mea a crescut, încrederea în Dumnezeu s-a intensificat și am descoperit trăirea prin
credință, care nu numai că mi-a dat siguranță, speranță şi pace, dar
m-a și apropiat mai mult de cer. Doar trăind prin credință am ajuns să Îl cu- nosc mai mult pe
Dumnezeu, să am o relație tot mai profundă și bucuria revederii.

Exemple de credință
Dumnezeu ne oferă pe pagini- le Sfintelor Scripturi nenumărate exemple de trăire prin credință. Un
astfel de exemplu este Estera, tânăra
orfană crescută de Mardoheu în ascultare și temere de Dumnezeu, însoțită de înțelepciunea și simplitatea trăirii unei vieți prin
credință, care a devenit regină. Ea a fost chemată să facă ceva total nerealist și irealizabil, iar
visul ei aproape că a ucis-o. Dar a ales să se încreadă în Dumnezeu în ciuda provocărilor și a
pericolului, iar cu ajutorul Lui a reușit să salveze o întreagă națiune de la anihilare.
Avraam, descris de Biblie ca fiind ,,omul care a trăit și a umblat prin credință”, este un model de trăire prin credință pentru noi
așa cum a fost și pentru fiul său Isaac. ,,Dumne- zeu Înșuși va purta de grijă” sunt cu- vintele
lui în călătoria pe care o face împreună cu Isaac pe muntele Moria. Dumnezeu i-a cerut să aducă
jertfă pe unicul său copil. Cu durere în suflet, Avraam s-a supus și s-a încrezut în Dumnezeu.
Atunci, pe muntele Moria, Isaac a văzut cu claritate că Dumne- zeu deținea primul loc în viața
tatălui său.

Înaintând în credință
Prin aceste exemple descoperim că putem avea o viață de credință doar înaintând prin tumultul
acestei lumi fără a ne îngrijora de vremurile ce vor veni. Doar privind la Cel ce Şi-a dat viața
pentru noi și punându-ne încre- derea deplină în EL şi trăind cu spe- ranța revederii. Trăind o
viață de har, primită în dar de la Dumnezeu în care bucuria și mulțumirea să ne inunde
sufletele. Ştiind că cineva e tot timpul disponibil pentru noi. Lăsând la pici- oarele lui Dumnezeu
toate temerile noastre, crezând în promisiunile Lui, și lăsându-ne conduși prin Cuvântul Lui până
vom ajunge la destinația fi- nală, o veșnicie împreună cu El.

Dumnezeu este sursa credinței
Dumnezeu este sursa supremă și inepuizabilă a oricărui lucru de care am nevoie! Eu am răspuns la
chema- rea pe care Dumnezeu mi-a făcut-o pe paginile Sfintelor Scripturi – de a trăi o viață prin
credință – și atunci când au apărut în viața mea lucruri impo- sibile de trecut, Dumnezeu a fost în
control. Mi-am pus toată încrederea în El. Am trăit prin credință zi de zi. Și am descoperit că am
un Dumnezeu măreț!

 

Simona Homojdean