Pâna la 75 de ani, am trecut de multe ori prin vadul furios al controverselor, fiind aruncată în ape adânci, care m-ar fi înghiţit, dacă n-ar fi fost mâna lui Dumnezeu să mă susţină.
Domnul Isus este mereu prezent gata să intre pe uşa deschisă a inimii noastre şi capabil numai de acte caracteristice nobleţei lăuntrice.
Când trecem prin suferinţe, El DOMNUL CERESC ne pune la îndemână miraculosul mijloc de a îndura iar prin suferinţe se poate ajunge la adevăr si lepădarea de sine.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am sănătate mentală, sufletească şi fizică, lumină în privire si comportament, o permanentă fericire launtrică, interes crescut pentru surorile şi fraţii credincioşi şi scăzut faţa de valorile materiale.
Mulţumesc fraţilor şi surorilor din casa Domnului “Emanuel” pentru încurajările oferite ce mi-au aşezat pe vatra sufletului meu încrederea că dacă trăim pentru a ne desăvârşi spiritual aceasta rămâne cea mai mare zestre a noastră.

Să ridici ochii la ceruri, când unii privesc în pământ, nu este uşor.
Să ridici ochii la ceruri când alţii sunt orbiţi de fala lumii şi vor să-ţi fure pacea sufletească.
Să trăieşti alături de “cei dragi” fiind dispreţuită că ai altă percepţie decât ei, că te-ai pocăit şi ai un templu sfânt în tine nu este uşor. Eu sunt fericită şi aşa cum scrie în Isaia 44:21 “ Niciodată uitată.”
Anul trecut, când mijloacele de trai mi-au lipsit, Domnul a trimis pe un frate de la biserica “Elim” pe care l-am cunoscut cu opt ani în urmă să mă sprijine financiar. M-am cutremurat întrucât nu spusesem nimănui povara mea şi din vârful picioarelor până în vârful capului m-au cuprins nişte vibraţii necunoscute până atunci a dragostei lui Isus şi a bunătăţii Lui. Această întâmplare m-a făcut să conştientizez şi mai mult că adevărata credinţă face minuni şi toate sunt cu putinţă celui ce crede în El, slăvit să-I fie Numele Lui veşnic.
Regret că mulţi ani m-am încrezut în puterile mele. Fiind văduvă de tânără, ramânând cu două fete, am purtat raniţa grea a vieţii, găsindu-mi raţiunea de a trăi în scris şi încrezându-mă în Dumnezeu dar nu suficient. Dar…a venit ziua încercărilor şi a trebuit să încetez a mă încrede în mine însămi şi am realizat că numai Domnul Isus Hristos mă poate ajuta şi mântui.

Cu sinceritate si cu pocăinţă fac acum acest lucru, nu merit Harul Lui, El a părăsit cerul şi a murit pentru mine şi pentru tine, pentru ca noi să fim iertaţi de multele noastre păcate, ne-a luat sub autoritatea Lui, ne-a dat mari binecuvântări în viaţa noastră iar când vom trece din lumea aceasta El va fi cu noi şi vom privi primul crâmpei din slava cerească.
Ce minune ne aşteaptă!!! Dincolo de umbre vom pătrunde în lumină. Trecând prin perdeaua neagră spre Gloria divină, păşind din noapte spre ziua veşnică, frumoasă. De ce numim noi moartea, întoarcerea acasă? Aşa cum scrie în Fapte 7:55 pentru cei ce se încred în Domnul moartea este ultima umbră a nopţii înainte de răsăritul ceresc. Poate că Dumnezeu ne va lua la sine fără să ne avertizeze. Va fi o glorie instantanee sau poate ne va da timp de pregătire…Oricare ar fi împrejurările , dacă ne-am încrezut în Domnul ca Mântuitor, El va fi cu noi atunci şi ne va primi cu braţele deschise.

Dragi fraţi şi surori care citiţi “Apa Vieţii”, vă rog fierbinte să priviţi doar la Domnul, păstraţi-vă ochii îndreptaţi asupra Lui, lăsaţi ca moartea Lui, luptele Lui, suspinul Lui, slava Lui, mijlocirea Lui să fie permanent prezente în conştiinţa voastră. “ Întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui” Efeseni 6:10. Aşa să vă ajute Dumnezeu, lumina Lui divină să se reverse spre voi dragii mei, Domnul să vă binecuvânteze!

A voastră soră în credinţă,
Aurelia Dobrota