Mărturiile descrise sunt trăirile vieții mele, cea umană și cea spirituală, având ca rezultat glorificarea Domnului Isus. Lucrând cu oamenii ani la rând, le-am cunoscut poverile și viața, atunci când le mergea foarte rău, când chiar și priveliștea din jur îi tulbura și revolta. Le-am explicat că, dacă ne lăsăm conduși în viață de aceste gânduri, ajungem să nu mai sperăm în nimic.
Credința nu lasă loc acestor gânduri negative. Ea ne ajută să Îl întrezărim în orice lucru pe Dumnezeu. Scopul trebuie să ne fie plin de măreție pentru Ziditorul, care este iubitor, înțelept, ne luminează viața și ne dă pacea Lui. Oricât de întunecoase ne sunt zilele, să ne încredem în El și în Cuvântul Lui!
Gândirea mea pozitivă a fost mereu ghidată și de un orizont spiritual benefic, sfărâmând lanțurile suferinței, conștientizând că, fără Dumnezeu, viața ne este o ruină. Îi sfătuiesc pe cititorii acestor rânduri să-și păstreze mintea ocupată prin muncă, uitând de evenimentele traumatizante.
Istoricul vieții mele îl pot descrie doar parțial… După terminarea studiilor, la vârsta de 23 de ani, m-am căsătorit. Domnul m-a binecuvântat cu patru copii, dintre care trăiesc două fiice – Alina și Mădălina, care este copila Domnului. De tânără am rămas văduvă, purtând povara grea a vieții cu ajutorul Domnului.
Mulțumesc Domnului că la vârsta mea de 82 de ani sunt echilibrată psihic, optimistă, cu o minte perfectă, în ciuda problemelor pe care mi le aduce viața. Trecutul meu a fost destul de distructiv, o povară grea și dramatică la venirea mea în Viena. Am avut toleranța și îngăduința celor din familia mea, și fără a rosti o vorbă, am purtat haina ocării, dar mai apoi voi purta haina slavei.
N-am suportat lăcomia, goana după lucrurile materiale, care îi dezumanizează pe oamenii fără Dumnezeu. Ani în șir am citit și scris multe. Aceste terapii au fost înrădăcinate în mine, mobilizând sufletul meu singuratic cu o credință vie, așa cum scrie în Psalmul 73:25-28. Șiroaie de lacrimi au vărsat ochii mei, suportând trei intervenții chirurgicale la ambii ochi.
În data de 24 decembrie 2018, am făcut al patrulea preinfarct, și înainte de a chema salvarea L-am chemat pe Medicul Suprem. Nu am avut și nici nu am frică de moarte căci știu unde merg. Conștientă fiind, mi-a apărut jertfa Domnului Isus pe crucea de la Golgota, amarele Lui dureri și suferințe îndurate tocmai ca să ne deschidă calea spre veșnicie.
După analize multiple și perfuzii am fost operată două ore pe viu, având dureri inimaginabile, dar așa cum scrie în Psalmul 23:4, Domnul a fost lângă mine. Am rămas în spital până în data de 10 februarie 2019, când am fost externată, ameliorată, dar de Domnul vindecată, slăvit să fie Numele și puterea Sa! Îl voi binecuvânta toată viața și Îi voi sluji cu mai multă ardoare ca până acum.
Mulțumesc consiliului pastoral, surorilor, fraților și copiilor de la casele de rugăciuni, care m-au susținut în rugăciuni și post.

Aurelia-Eva Dobrotă