Cuvântul lui Dumnezeu ne spune căci este cu neputință să nu vină prilejul de păcătuire, dar vai de acela prin care vine. Cuvântul din limba greacă tradus cu expresia „prilejuri de păcătuire” este foarte sugestiv, skandalon. El descrie mecanismul de declanșare a unei capcane în care este pusă momeala și care, atunci când este atinsă de un animal, declanșează și-l prinde înăuntru. Deci, acest ”vai” este adresat aceluia care momește pe cineva într-o capcană.
Citind cu atenție versetul 1 din Luca 17 observăm că este vorba de persoana care pune capcana și de persoana care cade în capcană. Chiar fiind victimă, persoana prinsă în capcană păcătuiește prin faptul că s-a lăsat atrasă. Fără îndoială că și noi am căzut de multe ori în capcană, dar ca să fim eliberați nu trebuie să dăm toată vina pe vânător. Ca să trăim în mod constant fără să fim prinși în capcană, trebuie să dezvoltăm o dependență zilnică de Dumnezeu.
Versetul 2 din acelaș capitol ne spune cine sunt acele persoane care pot fi prinse cu ușurință în capcană: ”acești micuți”, care sunt ființele micuțe, tinere, neajunse la maturitate, cei care sunt inferiori din punct de vedere al cunoștinței celor care pun capcana, autorității sau puterii, oricine de pe urma căruia este ușor să profiți pentru a-ți atinge propriile scopuri. Dacă cineva prinde o persoană mai slabă, mai vulnerabilă în capcana păcatului, Biblia ne spune că ar fi fost mai bine să se fi înecat în cea mai adâncă mare.
Știm că atunci când Hristos s-a referit la acești micuți, a inclus literalmente și copiii, deoarece înainte de a face aceste afirmații, în Evanghelia după Matei, ”a chemat la El un copilaș și l-a pus în mijlocul lor” (Matei 18:2).
CUM PUTEM FACE PE UN COPIL SĂ PĂCĂTUIASCĂ ȘI SĂ FIE VULNERABIL?
Toți oamenii și, în special copiii, au nevoie să se simtă iubiți, acceptați, să li se arate valoare prin faptul că li se acordă atenție. Dar ei devin foarte vulnerabili atunci când se face deosebire între ei, atunci când se scoate în evidență numai ceea ce au făcut greșit. Prin atitudini de genul acesta copiii se simt respinși, neiubiți și neacceptați, fapt care duce la dezechilibru emoțional, dezorientare, nesiguranță, o valoare de sine foarte scăzută etc.
Luca 17:3 ne atenționează să luăm bine seama la noi înșine, ca nu cumva să se afle printre noi astfel de oameni. Nu suntem naivi să credem că astfel de situații nu se întâmplă în familii și chiar în bisericile noastre. Trebuie să fim foarte atenți în ceea ce privește abuzurile spirituale împotriva celor imaturi sau slabi în credință. Să observăm atitudinea robului care bate slugile și slujnicele din Luca 12:45-47: „Dar dacă robul acela zice în inima lui: „Stăpânul meu zăboveşte să vină; dacă va începe să bată pe slugi şi pe slujnice, să mănânce, să bea şi să se îmbete, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul în care nu ştie şi-l va tăia în bucăţi; şi soarta lui va fi soarta celor necredincioşi în lucrul încredinţat lor. Robul acela, care a ştiut voia stăpânului său, şi nu s-a pregătit deloc şi n-a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri.”
Dumnezeu dorește să lucrăm după voia Lui și cu credincioșie în lucrarea încredințată. Unitatea și armonia în trupul lui Hristos aduce echilibru în viața acestor micuți care au nevoie de orientare. Omul credincios lucrării încredințate împarte hrana la vremea potrivită, fără să facă diferențe, vorbește cuvinte care zidesc, după cum este nevoie, ca să dea har celor ce îl aud și știe să mustre în dragoste. Slujitorul autentic slujește de bună voie, nu ca și cum ar stăpâni peste cei cărora le slujește, ci făcându-se pildă pe el însuși. Domnul nostru Isus Hristos să ne ajute să fim astfel de buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, și fiecare dintre noi să slujească altora după darul pe care l-a primit.

Rodica Smerica