Vița de vie (Vitis vinifera L.) este o specie de plante din genul Vitis, familia Vitaceae, originară din regiunea mediteraneană, putând atinge o lungime de până la 35 m. Ea este cel mai de seamă semn al prosperității pe care căpeteniile trimise de Moise îl aduc de pe pământul Canaanului și este întâlnită de peste 500 de ori pe paginile Sfintei Scripturi. Vița de vie este o plantă care nu poate să trăiască de una singură, țăranii din Palestina – felahii – spun că vița de vie e o „sitt” – o delicată doamnă de la oraș care necesită multă îngrijire și atenție, dar întreaga osteneală a țăranului este răsplătită din belșug. În struguri găsim calciu, cupru, fier, magneziu, mangan, fosfor, potasiu, siliciu și sulf.
Potasiul și sodiul sunt stimulenți importanți pentru sistemul nervos, iar magneziul ajută la contracția musculară. Să nu uităm că strugurii reduc febra, combat oboseala și asigură energie organismului. De asemenea, sucul din acest fruct ajută în problemele legate de acnee. Chiar și reumatismul, guta și astmul pot fi controlate cu struguri, deoarece conțin agenți anti-inflamatori.

Strugurii ajută în eliminarea pietrelor de la rinichi, te scapă de migrene, întăresc sistemul digestiv, detoxifică ficatul, cresc umiditatea din plămâni, micșorează tumorile mamare și sunt folosiți în tratamentul bolii Alzheimer. Strugurii stimulează funcționarea ficatului și totodată, sunt buni și pentru inimă. Frunzele de viță de vie, ajută la tratarea mai multor afecțiuni și sunt benefice pentru păstrarea unei sănătăți de fier. Emblema toamnei, strugurele, o adevărată bombă antioxidantă, este, pe bună dreptate, unul dintre cele mai studiate fructe de către cercetători.

Compoziția chimică a mustului a făcut ca acesta să fie supranumit și „laptele vegetal“, datorită aportului nutritiv. Prin conținutul ridicat de lecitină, mustul e leac pentru sistemul nervos. Mustul de struguri este recomandat mai ales în curele rapide de dezintoxicare, este un excelent întăritor pentru convalescenți și pentru cei grav bolnavi. Dacă vrem să folosim mustul ca medicament trebuie să avem grijă ca acesta să nu fie fermentat.  Dar cum ar putea vița de vie să fie atât de folositoare dacă nu ar trece prin diferite procese de curățire și îngrijire? De-a lungul vieții pe pământ Marele Creator la timpul potrivit ne trece și pe noi prin diferite metodete de îngrijire și curățire pentru a putea fi mai roditori și plăcuți Lui. Se spune că atunci când vița de vie trece prin aceste procese de curățire ea începe să plângă, dar chiar de atunci începe să fie folositoare pentru că lacrimile ei sunt adeseori folosite pentru curățarea ochilor cât și dacă sunt administrate intern, în cazuri de dischinezie biliară, colecistită şi litiază biliară.

În versetele din Ioan 15:4-5 „Rămâneți în Mine, și Eu voi rămânea în voi. După cum mlădița nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți aduce roadă, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine, și în cine rămân Eu, aduce multă roadă: căci, despărțiți de Mine, nu puteți face nimic.” Isus ne subliniază așa de clar faptul că fără El nu putem face nimic căci din EL, prin EL avem viața, și numai dacă rămânem în El putem aduce rod. Asemenea mlădiței despărțită de vie suntem și noi fără o trăire cu Hristos. Rodul viței de vie mai este întâlnit pe paginile Sfintei Scripturi atunci când se vorbește despre Cina cea de Taină ca fiind un izvor de viață. Hristos a spus „Căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor” așa cum în vechime jertfirea animalelor era folosită pentru iertarea păcatelor, Hristos s-a jertfit pe sine însuși pentru ca oricine să poată să fie iertat de ORICE păcat, instaurând astfel un Nou Legământ și nu numai, nu trebuie să uităm faptul că atâția oameni care s-au apropiat cu credință de trupul și sângele Domnului au fost vindecați și viețile lor au fost astfel schimbate.
E bine de reținut că fructele viței de vie, strugurii, sunt adevărate laboratoare chimice în miniatură, în boabele de struguri fiind „de toate, pentru toți”: de aceea strugurii nu ar trebui să lipsească de pe mese, și nu doar datorită gustului lor, ci mai ales, pentru efectele lor
asupra sănătății, așadar profitați la maximum de struguri, pentru un efect de durată asupra sănătății.

Gabi Gâlcă