ROLUL SEMNELOR ȘI MINUNILOR ÎN MISIUNEA BISERICII

Pentru ca ucenicii să poată să-și îndeplinească misiunea pe care le-a încredințat-o Isus, aveau nevoie să fie împuterniciți. Cei patru evangheliști prezintă, fiecare în felul său, împuternicirea ucenicilor de către Isus în propovăduirea Evangheliei. Ucenicii sunt asigurați de Isus că îi va însoți mereu în facerea de ucenici (Mat. 28:20). Lucrul acesta este confirmat de Marcu care precizează că după ce Isus S-a înălțat la cer, predicarea ucenicilor era însoțită de prezența lui Isus și a semnelor (Marcu 16:20). Așadar, putem observa faptul că proclamarea Evangheliei de către ucenici era însoțită de semne, atât în perioada în care a fost Isus cu ei, cât și după ce Isus Se înălțase la cer.
Minunile din cartea Faptele Apostolilor sunt o continuare a narațiunilor din evanghelii. Evanghelistul Luca în introducerea din cartea Faptele Apostolilor are scopul de a sublinia ideea că există o continuitate a implicării lui Isus în viața Bisericii. Mai târziu, Luca arată că același Duh care L-a împuternicit pe Isus în lucrarea Sa mesianică, îi va împuternici și pe ucenici ca să-L mărturisească pe El.
În articolul de față, Rolul semnelor și minunilor în misiunea Bisericii, ne propunem să analizăm câteva texte din cartea Faptele Apostolilor, cu scopul de a observa rolul acestora în lucrarea misionară a Bisericii prin apostoli. În prima parte vom prezenta o perspectivă de ansamblu asupra sintagmei „semne și minuni”, iar în cea de-a doua parte vom răspunde la întrebarea Ce rol au avut semnele în Biserica primară?
Semnele și minunile în misiunea Bisericii primare au avut un rol important începând cu ziua Cincizecimii. Această expresie „minuni și semne” apare de șaisprezece ori în NT, din care de nouă ori în cartea Faptele Apostolilor (2:19, 22, 43; 4:30; 5:12; 6:8; 7:36; 14:3 ; 15:12). Menționăm faptul că referirea la minuni apare numai în asociere cu referirea la semne în Fapte.
Termenul grec folosit pentru „minune” este τέρας (teras) și apare în NT de șaisprezece ori, dintre care nouă sunt în cartea Faptelor Apostolilor ( 2:19, 22, 43; 4:30; 5:12; 6 : 8; 7:36; 14: 3; 15:12). În același timp, termenul grec pentru „semne” este σημεῖον (sēmeion) și are în NT șaptezeci și șapte de ocurențe, dintre care treisprezece sunt în Fapte (2:19, 22, 43; 4:16, 22, 30; 5:12; 6: 8; 7:36; 8: 6 , 13; 14: 3; 15:12). Pe deoparte, termenul grec sēmeíon apare uneori cu verbe care denotă activitatea umană sau care capătă un caracter obiectiv cu scopul de a indica faptul că poate fi cerut, văzut, acceptat sau negat. Iar, de cealaltă parte, sēmeíon este prezentat ca fiind din cer sau de la Dumnezeu. În NT avem două ocurențe care indică acest adevăr, atât semnul vindecării (Fp. 4:22), cât și cel al Fiului Omului (Mt. 24:30). Astfel, sensul cuvântului este dincolo de competența umană, dar intră în sfera umană prin intermediul lui sēmeíon.
Termenii paraleli „minuni și semne” sunt folosiți cu scopul de a descrie lucrarea miraculoasă a lui Dumnezeu în creație și are rădăcini în VT, în lucrarea lui Moise din cartea Exod (4:8–9, 17, 28, 30; 7:3, 9; 10:1; 34:10–12).2 Ca semne, aceste minuni arătau și confirmau prezența lui Dumnezeu în poporul său.3 Prin urmare, numeroasele apariții ale termenilor din Fapte indică o evidențiere a evenimentelor, nu a unei persoane anume. Unele ocurențe se referă la lucrarea lui Isus (2:22), dar cele mai multe privesc lucrarea celora din Biserica primară.4
Minunile din cartea Faptele Apostolilor pot fi clasificate astfel: minuni de inspirare (2:1-13; 10; 19); minuni de vindecare (2:43; 3:1-10; 5:12-16; 6:8; 8:4-8; 9:10-19, 32-35, 36-43; 14:3, 8-18; 15:12; 16:16-24; 19:11-12; 20:7-12; 22:12-16; 28:7-10); minuni de protecție sau de izbăvire (5:17-21; 8:39; 12:1-19; 14:19-20; 16:16-24; 27:13-44; 28:1-6); minuni de judecată (5:1-11; 9:1-9/ 22:6-11; 12:19-24; 13:6-12).5 Toate aceste pasaje sunt redate de către Luca cu scopul de a îndrepta atenția cititorului asupra puterii lui Dumnezeu care însoțește lucrarea de misiune a Bisericii. Totodată, nu trebuie pierdut din vedere faptul că Isus și-a adeverit misiunea Sa divină prin semne și minuni (Lc. 4:18-21). Prin urmare, lucrarea misionară a apostolilor va fi confirmată de puterea divină care îi va însoți și se va manifesta prin semne și minuni în predicarea Evangheliei.6
Luca ne prezintă în cartea Faptele Apostolilor două criterii despre semne și minuni și predicarea Evangheliei: (1) efectuarea de semne, minuni și vindecări în contextul predicării Evangheliei (Fapte 8:6-7, 14, 25; 14:3) și (2) evenimente individuale de vindecări care duc la predicarea Evangheliei (Fapte 2:43; 5:12–16; 14:3). Ambele au rolul de maturizare a credincioșilor și de răspândire a Evangheliei.
CE ROL AU AVUT SEMNELE ȘI MINUNILE ÎN BISERICA PRIMARĂ?
În primul rând, semnele și minunile în Biserica primară au avut rolul de a confirma atât faptul că Isus Hristos a înviat din morți și este prezent în lucrarea apostolilor, cât și mesajul predicat de apostoli. Sintagma „semne și minuni” apare mai întâi în Fapte 2 în predica lui Petru din ziua Cincizecimii. Acesta îl citează pe profetul Ioel din pericopa în care este descris evenimentul eshatologic a revărsării Duhului Sfânt. Apostolul Petru în citatul profetului Ioel adaugă termenul „minuni” – Voi face să se arate semne sus în cer și minuni jos pe pământ, sânge, foc și un vârtej de fum (v. 19). Adăugarea termenului „minuni” la profeția lui Ioel are un rol important pentru înțelegerea lucrării lui Dumnezeu din ziua Cincizecimii și din Biserica primară.8 În contextul de față, sintagma „semne și minuni” face referire la activitatea mântuitoare a lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său, deoarece numai Dumnezeu este Acela care poate face semne și minuni. Petru folosește această sintagmă cu scopul de a sublinia faptul că Dumnezeu este implicat în activitatea apostolilor.9
Mai apoi, în v. 22 apostolul Petru face referire la lucrările supranaturale ale lui Isus cu intenția de a accentua faptul că semnele și minunile făcute de Isus constituie confirmarea identității sale ca Fiu al lui Dumnezeu. Prin urmare, dacă semnele și minunile lui Isus indică identitatea Lui, atunci este semnificativ faptul că lucrările lui Isus sunt continuate în Biserica apostolică. Autorul leaga intenționat lucrarea lui Isus cu lucrarea apostolilor în scopul acreditării Bisericii apostolice.10 Semnele și minunile săvârșite de apostoli au caracterul de a scoate în evidență că puterea prin care Isus Hristos a făcut semnele și minunile în activitatea Sa mesianică este prezentă și activă în lucrarea de predicare a Evangheliei de către apostoli. Semnele și minunile sunt mijloacele principale de a atrage atenția asupra mesajului Evangheliei predicat de apostoli (Fapte 2:43; 5:12–16; 14:3).11
Rugăciunea apostolilor din capitolul 4:29-30 conține trei cereri importante: o cerere pentru ca Dumnezeu să privească la amenințările la care erau expuși; apoi, o cerere pentru a predica Evanghelia cu toată îndrăzneala, fiindcă ei au înțeles că scopul lor principal este acela de a predica Evanghelia, iar în cele din urmă, o cerere ca Dumnezeu să facă tămăduiri, minuni și semne. Scopul celei de-a treia cereri este acela de a confirma că Isus a înviat și că este activ în lucrarea lor, dar și pentru a confirma Evanghelia predicată de ei.12 Astfel, semnele și minunile sunt în serviciul misiuni, dar nu direct al misionarului.13
În al doilea rând, semnele și minunile din Biserica primară au avut rolul de a deschide noi oportunități de a predica Evanghelia pe noi teritorii geografice. Autorul cărții Faptele Apostolilor prezintă semnele și minunile făcute de apostoli în așa manieră încât creionează contribuția lor la trecerea misiunii Bisericii în noi zone geografice, precum: vindecarea ologului de la poarta templului (Fapte 3:1-10) îl determină pe Petru să predice Evanghelia evreilor din Ierusalim (Fapte 4:4), apoi oamenii din jurul Ierusalimului (Iudeea) vin să fie vindecați (Fapte 5:12-16); Filip predică Evanghelia în Samaria, iar predicarea este însoțită de semne și minuni (Fapte 8:6-7); de asemenea, Petru și Ioan (Fapte 8:14, 25); în cele din urmă, apostolul Pavel începe lucrarea misionară și evanghelică a neamurilor, iar predicarea lui este însoțită de semne și minuni (Fapte 14:3, 8-10,19-21).14 În contextul de față, înțelegem că semnele și minunile din cartea Fapte sunt o rampă de lansare pentru noi dimensiuni ale misiunii Bisericii prezisă de Isus în Fapte 1:8 și au rolul de a deschide noi oportunități de a predica Evanghelia pe noi teritorii geografice.
În al treilea rând, semnele și minunile din Biserica primară au avut un rol important în creșterea numerică a Bisericii primare. Misiunea lui Filip din Samaria 8:6-13 a fost marcată de predicarea Evangheliei însoțită de semne și minuni care i-au marcat pe samariteni. Mesajul predicat a fost crezut de un număr mare de oameni care s-au botezat v.9. Beneficiarii lucrărilor supranaturale au fost îndrăciții, paraliticii și șchiopii. Atât în lucrarea lui Isus, cât și în lucrarea lui Filip aceste lucrări de exorcizare, milă, putere și vindecare au fost „semne” vizibile care au confirmat mesajul pe care l-a proclamat15 și au avut rolul de a-i atrage pe oameni ca să asculte mesajul predicat.16 Oamenii din Samaria au fost atrași de semnele și minunile care însoțeau predicarea Evangheliei de către Filip și s-au convertit.
În al patrulea rând, semnele și minunile în Biserica primară au avut rolul de a-i conduce pe oameni spre credința în Isus Hristos. Minunea din capitolul 9, în care apostolul Petru îl vindecă pe Enea, joacă un rol important în convertirea mai multor orașe. Din cuvintele explicite ale apostolului putem observa faptul că Hristos a fost proclamat pe măsură ce Enea a fost vindecat.17 „Minunile săvârșite de apostoli în Samaria (8:4-8), în Lida și în Iope (9:32-35; 36-42), vindecarea lui Enea și minunea învierii Dorcăi arată o legătură cât se poate de directă între minuni și convertire”.18 Odată cu vindecarea lui Enea și învierea Dorcăi este introdusă tema credinței, iar minunile devin mărturii.19 Atât mărturia prin minuni, cât și cea prin predicare se completează reciproc și sunt importante în contextul de față.20 Secțiunea din capitolul 9 în care Petru îl vindecă pe Enea și o învie pe Dorca, putem observa o nouă funcție a minunilor în activitatea apostolilor. Adică, minunile și semnele care însoțesc predicarea apostolilor au rolul și de a-i conduce pe oameni spre credința mântuitoare în Isus Hristos.
Conchidem prin a sublinia că este important ca Biserica contemporană să reflecte mai mult asupra rolului semnelor și minunilor din viața Bisericii primare, cu scopul de a înțelege necesitatea lor. Credinciosul contemporan trebuie încurajat să caute să experimenteze puterea lui Dumnezeu în contextul predicării Evangheliei.
Ruben Vreme

BIBLIOGRAFIE
Bock, L., Darrell, Acts (ECNT), Grand Rapids, Baker Academic, 2007.
Bruce, F., F., Acts (NCNT), Grand Rapids, Eerdmans, 2010.
Davids, H., P., „Miracole, II: Faptele Apostolilor” în DNT, Daniel G. Reid (ed.), p. 990-996.
Dunn, D., G., James, The Acts of the Apostles, Grand Rapids, Eerdmans, 1996.
Keener, S., Craig, Acts: An Exegetical Commentary, vol. 2, Grand Rapids, Baker Academic, 2013.
Meștereagă, Emil, „Rolul Duhului Sfânt în misiunea din Faptele Apostolilor și implicațiile pentru misiunea contemporana” în Pleroma, Anul II, nr. 1, 2000, pp. 75-100.
Montague, T., George, The Holy Spirit: The Growth of a Biblical Tradition, Eugene, Wipf & Stock Publishers, 2006.
Parsons, C., Mikeal, Acts (PAI), Grand Rapids, Baker Academic, 2008.
Rengstorf, H., K., „σημεῖον” în TDNT, vol. X, Gerhard Kittel și Gerhard Bromiley (ed. gen), trad. Geoffrey Bromiley, Grand Rapids, Eerdamns, 1964, p. 920.
Rossé, Gérard, Faptele Apostolilor: comentariu exegetic și teologic, trad. Silvestru-Robert Bălan, Iași, Sapientia, 2016.
Shelton, B. James, Mighty in Word and Deed: The Role of the Holy Spirit in Luke-Acts, Eugene, Wipf and Stock Publishers, 2000.
Thelen, D., Mathias, Biblical Foundations for the Role of Healing In Evangelization, Eugene, Wipf & Stock, 2017.
Warrington, Keith, „Acts and the Healing Narratives: Why?” în Journal of Pentecostal Theology, vol.14 (2), London, SAGE Publications, 2006, p. 189-217.