Sărăcia în credință

Am fost inspirat de cuvântul „sărăcie” din Matei 5:3 „Ferice de cei săraci în duh…”pentru a scrie despre sărăcia în credință, o temă la care meditez de o bucată bună de vreme. În luna august a anului 2010 am suferit două accidente vasculare la un interval de timp de doar trei săptămâni între ele. Îi mulțumesc Lui Dumnezeu că mi-a păstrat toate capacitățile mintale, chiar dacă am rămas paralizat pe partea dreaptă. După un accident vascular foarte mulți pacienți nu mai rămân cu toate capacitățile mintale. Dar mi-a rămas mâna stângă bună de care pot să mă folosesc într-o anumită măsură, printre care și scrisul însă doar prin tastare.

Aș vrea să caut să vă aduc la cunoștință câteva cauze care duc la sărăcia în credință. Nu am pretenția că le voi cuprinde pe toate, ci doar câteva. Poate vă este greu să le primiți de la cineva care se află de mai bine de 5 ani într-un scaun cu rotile. Credeți-mă că și pe mine m-a năpădit această sărăcie de suficient de multe ori și știu că este destul de greu să scapi de ea. Este greu, mai ales dacă ai trecut printr-o experiență de un fel sau altul, fără să-ți pui întrebări care duc deseori la deznădejde cum ar fi: „de ce eu?”, „de ce în familia mea?” etc. Nu căuta răspuns că nu găsești, dacă găsești înnebunești.
De la început vreau să specific că mă adresez unor oameni care știu despre ce vorbesc. Dumnezeu ne-a dat credința, dar nu întotdeauna știm să ne folosim de ea, pentru că primele noastre reacții sunt cele pe care vreau să vi le prezint. Primele reacții sunt întotdeauna cele emoționale, abia mai târziu putem să analizăm situația și să acționăm în funcție de temperament și poziție în credință.

1 Panica: este o cauză care ne duce la sărăcie în credință pentru că prima reacție pe care o avem când ni se întâmplă ceva rău nouă sau celor apropiați este panica.

Am ales să vă dau exemplul din Luca 8 22-25, în toate cele trei Evanghelii sinoptice este amintit evenimentul, fiecare dintre ei descriu cu alte cuvinte, dar esența este aceeași. Am să descriu evenimentul pe scurt pentru că este cunoscut de cititori. Domnul s-a urcat cu ucenicii într-o corabie ca să treacă Lacul Ghenezaret și, fiind obosit, în timp ce ei vâsleau a adormit; pe lac s-a iscat o furtună mare și din cauza valurilor, în corabie a intrat apă, ei s-au panicat rău și s-au dus la Domnul să-L trezească, întrebându-L: „nu-ți pasă că pierim?” Desigur că nu au fost egoiști, pentru ca în același timp se gândeau și la El. Domnul a certat vântul, furtuna și când s-a făcut liniște, i-a întrebat: „unde vă este credința?”. La aceasta ei au reacționat cu o altă întrebare: „cine este acesta de-l asculta furtuna și vântul?”. În celelalte Evanghelii este menționat că ar fi fost și alți oameni în corabie, prezenți la cele întâmplate, și că aceștia s-ar fi mirat de cele făcute de Domnul și ar fi întrebat: „cine este acesta?”, dar Luca menționează că ucenicii s-au întrebat unii pe alții, cine este acesta de-l ascultă și vântul și furtuna și valurile?
Vedem că ei aveau credință, dar Domnul i-a întrebat unde le era credința la momentul respectiv. Din cauza panicii uitaseră pe cine au cu ei în corabie și nu este de mirare dacă ei au fost aceia care și-au pus acea întrebare.

2Îndoiala: este o altă cauză, suntem de multe ori ca un om cu tensiune oscilatorie, când sus când jos.

Vă dau un alt exemplu al unui ucenic care era cam așa. Aș vrea să dau tot un exemplu biblic, este un eveniment asemănător cu celălalt, de data aceasta din Matei 14 22-36, (mai descriu Marcu și Ioan evenimentul acesta, dar mai pe scurt): o lecție pe care le-o dă Domnul după ce a făcut o minune mare, înmulțirea pâinilor. Îi trimite pe ucenici înainte să se urce în corabie, să traverseze același lac și să pornească înspre aceeași destinație, Capernaum. El dăduse drumul norodului care l-a urmat și pe care îl săturase cu pâinile înmulțite după care s-a dus pe munte să se roage. A văzut cum ucenicii se luptau cu vâslitul pentru că iarăși vântul le era împotrivă. Noaptea târziu la a patra strajă a vrut să treacă pe lângă ei, dar ei L-au văzut, și crezând că este o nălucă s-au panicat iarăși, însă Domnul le-a zis: nu vă fie frică Eu sunt. Dar Petru, omul îndoielii, l-a pus la încercare pe Domnul spunând: „Dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape. Vino i-a zis Isus”.  La care el a pornit, dar pentru că vântul era puternic, s-a îndoit și a început să se scufunde; atunci s-a panicat și a strigat după ajutor. Domnul îi spune: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”  După aceste două exemple concluzionez că stările de panică şi îndoială dovedesc sărăcie în credință.

3Nestatornicia este de asemenea o cauză. Nestatornicia în credință are mai multe motive:

aIncapacitatea de a deosebi voia lui Dumnezeu de dorințele noastre (Rom. 12: 2). Prin aceasta nu vreau să spun că dorințele noastre nu sunt niciodată bune, dar nu toate sunt după voia Lui, sau nu este momentul să fie împlinite, ori cum spunea cineva că trebuie să-I mulțumim cândva pentru rugăciunile neascultare.

bNematurizarea 1 Cor:3:2,3) aceasta înseamnă să fii încă lumesc și controlat de fire, hrănindu-te tot cu lapte, fiind un copil imatur, chiar având mulți ani de când pretinzi a fi credincios.

c A avea încredere în Dumnezeu numai pentru lucrurile acestea pământești (1 Cor. 15:19) și aceasta ne face nenorociți, din cauză că nu primim tot ceea ce cerem.

dȘi ultima pe care o voi aminti, necunoașterea Cuvântului: Efes.4: 13,14. Dacă nu cunoaștem Cuvântul Lui, suntem expuși învățăturilor eretice, care ne aduc de asemenea în situații de necredință.

4O altă cauză este că am devenit sclavii științei medicale.

Noi în Biserică propovăduim că slujim celui mai renumit medic în fața căruia nu este boală incurabilă, dar la care apelăm ultima dată, căutând pe internet în care oraș sau țară sunt cei mai mari specialiști, ce medicamente noi au mai apărut. Ba alții mai apelează și la alte mijloace, pentru unii chiar adunăm zeci de mii de euro să-i trimitem la doctori lumești, nu am nimic împotriva medicinei, ba chiar o admir ca știință alături de celelalte științe. Dar eu accentuez problema noastră a Bisericii: propovăduim una care se bate cap în cap cu alte probleme pe care le avem la fața locului. Un exemplu pe care aș dori să-l amintesc este cel al femeii cu scurgere de sânge (Luca 8:43-47) care și-a cheltuit toată avuția pe la medici, iar aceştia nu au putut-o ajuta cu nimic. A auzit că Isus trece prin ținutul acela, dorința ei a fost să se atingă măcar de haina Lui. Poziția ei nu a fost a unui om care spune: „văd că nu le-am încercat pe toate, să o mai încerc și pe asta.”  La Domnul nu a costat-o nimic decât să se apropie și să se atingă de El. Unde se termină știința începe credința. Credința crede incredibilul, vede invizibilul și face ca promisiunile lui Dumnezeu să devină realitate.

Aș mai vrea să amintesc și exemplul femeii canaanence (Matei 15 24-30). Această femeie nu a fost ea personal bolnavă, dar fetița ei era stăpânită de un duh rău care o chinuia. Femeii i se rupea inima când își vedea fetița chinuită de acel duh rău. Nici nu era măcar din Israel, a auzit că Domnul trece prin ținutul acela. S-a rugat Domnului să-i scape fetița. La care El i-a spus:
„Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căței!”. Femeia, în disperarea ei, nu a renunțat, spunând: „dar și cățeii se satură cu ce cade de la masa copiilor.” O expresie care i-a plăcut Domnului pentru că a dovedit multă credință și pe baza credinței ei fetița i-a fost eliberată de acel duh.

5O altă cauză: confuzia dintre credință și sentimente.

Este foarte bine că Dumnezeu ne-a creat cu sentimente, este o componentă minunată și foarte importantă a ființei noastre. Suntem chipul și asemănarea Lui, chiar dacă nu a pus în noi tot ce posedă El, fără sentimente am fi reci și calculați poate și programați fără capacitatea de a arăta dragoste, milă și compasiune față de cei dragi și față de semenii noștri și așa sunt unii care parcă nu le-ar avea sau nu le pot controla bine. Dar confundăm credința cu ele; oricât de bune ar fi, în credința trebuie să fim siguri pe ceea ce credem și în cine credem. Oamenii prea sentimentali plâng foarte ușor, râd ușor, nefiind capabili să și le ascundă sau să și le stăpânească. Mie mi s-a întâmplat după ce m-am îmbolnăvit, sistemul meu sentimental este cu totul altfel față de cum era înainte. Înainte mă controlam foarte bine, ceea ce acuma nu mai pot. Unii plâng și râd după voință. Unii pot să fie și credincioși, nu neg faptul acesta, dar unii sunt numai sentimentali și o fac intenționat pentru a crea impresii sau urmăresc unele scopuri. Cu oamenii le merge dar nu cu Dumnezeu; ar face carieră bună ca actori de film sau teatru.

6Ultima cauză pe care o amintesc, fără a avea pretenția că le-am cuprins pe toate, este faptul că în zilele noastre nu se mai întâmplă minuni așa de mari și de frecvente ca acele pe care le-a făcut Domnul atunci și prin apostoli mai târziu. Nu suntem așa de dornici de a vedea potoliri de furtună sau de vânt sau pomi uscându-se, dar știu că am dori cu toții vindecarea celor pentru care ne rugăm; nu dorim chiar atât de mult învieri din morți cu toate că am vrea cu cei dragi să se întâmple această minune sau să nu moară; cel puțin în cazul celor tineri, dar cred că am vrea să vedem minuni ca: ridică-ți patul și umblă, orbul Bartimeu sau mai știu eu care minune din Biblie. Aș vrea să vă relatez o povestioară: Se spune că Papa de la Roma a fost surprins de unul din secretarii lui în cabinet numărând o sumă mare de bani, la care Papa a spus: „Biserica nu mai poate spune «aur și argint nu avem!”, la care secretarul a răspuns: „dar nici ridică-ți patul și umblă nu mai poate spune”. Fraților, Dumnezeu știe de ce lucrează în zilele noastre așa, de ce minunile sunt mai puține sau inexistente, nu este treaba mea să-L judec, sau poate se întâmplă și nu le văd eu. Aș dori să mi se poată spune și mie „ridică-te din scaun”sau „întinde-ți mâna”sau să capăt putere în picior, dar aș vrea să vă asigur că am înțeles voia Lui și dacă o să trebuiască să stau în încercare până la moarte și nu o să mă vindec, rugăciunea mea este să-mi dea putere să o pot purta fără cârtire și cu răbdare, să rămân tare, să-i dau slavă pentru că știu că EL mă va răsplăti după cum m-am comportat în timpul încercării. Cât despre mine, fraților, eu de când m-am întors la Domnul, I-am încredințat viața mea și orice se întâmplă sau s-a întâmplat a fost și va fi voia Lui pe care o respect cu sfințenie, și dacă nu va face nici o minune cu mine, știu că acest trup bolnav va rămâne aici pentru că acolo nu vor mai fi boli, lacrimi și suferință ci trupurile de slavă nu vor mai avea urme de păcat.

Așa că mă rog să mă ajute să nu sărăcesc în credință. Vă îndemn pe toți acei care sunteți în suferință sau veți fi: dacă suntem încercați să ne ajute să ieșim biruitori, dacă vrea să-și facă Numele de slavă, suntem la dispoziția Lui și dacă ne pedepsește cumva, o face ca să nu o facă odată cu lumea. Acum, pe scurt, aș dori să trec de la subiectul minunilor în ce privește problemele umane și să vă îndemn să priviți puțin mai adânc la minunile universale pe care le face zi de zi sub ochii întregi lumi. De la atom și nucleu până la planete și galaxii, ca să fiu puțin mai la subiect: ziua și noaptea, răsăritul și apusul soarelui, faptul că vă ridicați din patul de odihnă fără ajutorul altcuiva sau vă puteți mișca membrele nu ca mine care mă bucur pentru fiecare mică mișcare pe care o pot face azi și nu am putut-o face ieri, dar aceasta după multă terapie. Fraților acestea sunt câteva lucruri pe care le împărtășesc cu d-voastră. Primiți-le de la un frate care vă îndeamnă să nu lăsați aceste cauze și altele pe care le veți mai întâmpina să vă slăbească credința, ci întăriți-vă în credință studiind Cuvântul și înrădăcinați-vă în Domnul și Cuvântul Său. În epistola către evrei autorul scrie în capitolul 11:1 că credința este o încredere neclintită și, adaug eu, în orice circumstanță pentru că credința nu este circumstanțială ci este o încredințare puternică. După care urmează o înșiruire de persoane care au făcut lucruri mari și așa este posibil și cu noi, dacă credința noastră va fi ca a lor.

Doru Sătmărean