Timpul eseu

Ce este timpul?

De-a lungul a mii de ani oameni de ştiinţă, fizicieni, astrologi şi filozofi au căutat să între în esenţa timpului ca să-i poată da o definiţie dar nu au găsit, pentru că timpul este un abstract care nu se poate defini. Mi-a stârnit interesul pentru acest subiect o afirmaţie pe care o aud mereu şi pe care nu o cred întotdeauna şi nu de la oricine: „Nu am timp”, este o scuză mincinoasă de care se foloseşte multă lume. Pare plauzibilă dar este o minciună, pentru că este o scuză pentru un lucru pe care nu vrem să-l facem. Eu nu am folosit decât foarte rar această scuză şi acum şi mai puţin pentru că am citit cândva un principiu şi mi l-am însuşit: spui că nu ai timp? Fă-ţi timp şi vei avea timp!
S-au găsit multe adevăruri despre timp, dar nu ce este timpul. Multe lucruri au scris poeţii și scriitorii, artiştii au prefigurat în picturi şi sculpturi fiecare după imaginaţia şi percepţia avută, doar atât.

Timpul este Creaţia lui Dumnezeu

Dumnezeu a creat timpul împreună cu multe alte lucruri văzute şi nevăzute de noi. El nu a aşezat Creaţia Sa în timp, ci timpul în creaţie şi pentru fiecare fiinţă sau lucru a hotărât un timp de existenţă.
Multe întrebări şi-au pus oamenii în legătură cu timpul: de când a început? se poate da înapoi? are sfârşit? etc. La unele întrebări noi ca credincioşi, pe baza Bibliei le putem răspunde, la altele nu.
Cu privire la începutul timpului nu ştim nimic. Oamenii de ştiinţă care susţin teoria Big-Bang şi a găurilor negre spuneau la un moment dat că: timpul, materia, energia şi spaţiul s-au găsit într-un singur punct, la explozia punctului s-au separat conturându-se fiecare, dar ce a fost de la punctul zero până la acest punct şi cine a produs aceea explozie nu poate explica nimeni. Teoriile sunt doar presupuneri. Noi credem că Dumnezeu a creat timpul, materia, spaţiul şi energia fără nici o explozie ci pur şi simplu a spus să ia fiinţă şi s-a întâmplat, dar când a făcut-o nu ştim şi nu ni s-a lăsat niciun indiciu despre acesta.

Timpul are o direcţie

Timpul merge într-o singură direcţie şi noi nu-l putem nici opri nici da înapoi, doar Dumnezeu l-a oprit o singură dată. (Iosua 10:12). Până atunci şi de atunci încoace nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Pe baza Bibliei ştim că timpul va avea şi un sfârşit, cel ce i-a dat un început a hotărât şi un sfârşit pe care-l ştie numai El, dar prin intermediul Bibliei ni se spune că odată vor lua sfârşit toate.

Să nu-L scoatem pe Dumnezeu din ecuaţie

Timpul este ireversibil, noi putem trăi în trecut prin amintirile noastre doar; trecutul, prezentul şi viitorul sunt noţiuni care dau o indentitate fiinţelor şi lucrurilor în existenţa lor.
Eminescu spunea:„Când amintirile-n trecut / Încearcă să mă cheme, / Pe drumul lung şi cunoscut / Mai trec din vreme-n vreme.” În prezent ne amintim de faptele trecutului şi ne facem planuri, vise şi dorinţe pentru viitor, viitorul este timpul care urmează să vină şi tot ce plănuim pentru viitor, o facem pentru un timp care încă nu există sau poate nu există pentru unii din noi. Pentru că ziua de mâine nu o vom trăi niciunul, mâine pentru noi va fi tot azi, ziua de mâine nu este a noastră. Mulţi oameni și-au făcut planuri seara pentru ziua următoare sau pe timp mult mai lung (timp inexistent), dar dimineaţa nu s-au mai trezit. Viaţa omului este asemănată de Biblie cu cele mai perisabile lucruri, suntem aşa de fragili şi de neputincioşi în faţa vieţii. Suntem doar o linie între două date, între două certificate, cel de naştere şi cel de deces.
Biblia nu ne opreşte să facem planuri pentru viitor, dar să nu-l scoatem pe Dumnezeu din ecuaţie, pentru că împlinirea planurilor noastre depinde numai de El, pentru că viitorul şi timpul vieţii noastre este în mâna Lui. (Iacov 4:14-16). A face planuri fără să ţinem cont de voia Lui este o nebunie. Biblia prin autorul cărţii Evrei în capitolul 3 cu versetele 13 şi 15 ne spune: ,,astăzi ”este o zi care există şi putem să facem ceva pentru noi şi sufletele noastre dar ziua de mâine nu ne-o poate garanta nimeni.

Trecerea timpului este relativă-teoria lui Einstein

Oamenii care se ocupă ca observatori în desfăşurarea timpului au emis diferite teorii. Una am ales să o discutăm care pare acceptabilă şi pentru mine: cea a lui Einstein care spune că trecerea timpului este relativă. El împarte timpul în două: psihologic şi fizic. Cel fizic trece pentru toată lumea la fel indiferent de mişcarea şi activitatea individului. Mulţi spun: ,,O! Cred că s-au scurtat zilele!”, dar nu este adevărat, pentru aceasta ar trebui să se modifice tot sistemul solar în galaxia noastră. Viaţa noastră a devenit mai complicată, dar soluţia este simplificarea vieţii şi va deveni şi timpul mai lejer şi aceasta cere o plănuire a timpului şi să nu lăsăm treburile noastre pe ultimul minut pentru că devenim stresaţi că nu reuşim să le facem, vom fi obosiţi şi toate acestea pot duce la dezechilibru personal. Se spune că ce nu poţi face azi lasă pe mâine şi mâine poate nu mai trebuie făcut sau mâine nu va mai exista.
Timpul psihologic trece diferit: imaginaţi-vă că doi oameni sunt în biserică şi ascultă un discurs sau o predică care durează o oră. Unul fiind captat şi interesat de mesajul discursului sau a predicii la sfârşit va spune: aşa repede s-a terminat? Şi timpul de o oră i se va părea doar poate 40 de minute, iar cel pe care mesajul l-a plictisit şi nu a avut interes pentru el, la sfârşit va spune: ,,O! Am crezut că nu se mai termină în veci!” Acestuia timpul de o oră i se va părea cât două ore.
Nu sunt de-acord cu teoria lui Einstein că prezentul şi viitorul sunt doar iluzii, pentru că, prezentul îl trăim prin vedere şi nu trăim iluzii, ci realitatea; viitorul îl trăim prin credinţa în Dumnezeu în a cărui mâini este viaţa noastră.

Timpul este o realitate?

La întrebarea: dacă timpul este o realitate? răspunsul este da, este o realitate pe care o vedem în viaţa altora şi o simţim în viaţa noastră. Timpul în trecerea lui nu pleacă niciodată cu mâna goală, el duce cu el lucruri şi fapte, de asemenea şi pe mulţi dintre noi în fiecare minut şi în acelaşi timp alţii îşi fac apariţia pe pământ, multe din calităţile nostre fizice, dar şi aduce unele psihice cum ar fi înţelepciunea care se câştigă prin experienţele trăite şi văzute şi prin suferinţe. Timpul este împărţit de oameni în aceste unităţi de măsurare pe care le cunoaştem de la secundă la an, dar pentru noi oamenii, pentru că Dumnezeu care a creat timpul nu este în timp, El este în afara timpului, timpul l-a creat numai pentru ceea ce este fizic şi material. Şi acum pe lângă timpul acesta pe care îl pierdem aşa de uşor la tinereţe cu multe lucruri inutile şi pe care la bătrâneţe l-am preţui dar nu-l mai avem, este limitat pentru fiecare.

Veşnicia

Biblia ne vorbeşte de un alt timp care nu mai este măsurat, ci este nedefinit: veşnicia (viaţa veşnică). În timpul acesta care este cel mai scurt capitol din viaţa noastră, avem ocazia să ne pregătim pentru veşnicie, să fim împreună cu Creatorul timpului. Şi trebuie să Îi mulţumim lui Dumnezeu că a îngăduit să ne naştem în lumea aceasta să trăim un timp, cu bucurii, dureri şi tristeţi, căci viaţa este unică şi frumoasă. Cât mai trăim să ne bucurăm de frumosul ce este în lume, să fim mai buni, să iubim mai mult, să ne facem timp pentru cei din jur care au nevoie de ajutor, pentru credinţă, rugăciune, cuvânt, vise şi meditaţii, să nu lăsăm ca lăcomia de material să pună stăpânire pe noi şi pe timpul nostru. Fiind conştienţi de trecerea timpului şi de limitarea noastră în el.

Hoţii de timp

Dar există și hoţii timpului, cei care ne fură timpul nostru, de la tolănitul în pat dimineaţa, la timpul mult prea prelungit pentru cafeaua de dimineaţă, telefon, televizor, computer, ziare şi multe alte preocupări inutile. Timpul cere să fie planificat inteligent, pentru că mulţi se chinuie să-l omoare dar la urmă sfârşeasc ei omorâţi de timp. Spunea cineva că la tinereţe pierdem foarte mult timp şi la bătrâneţe cerşim clipe.
În concluzie ce este timpul? Mă folosesc ca răspuns de o afirmaţie tare inteligentă a Sfântului Augustin care a spus aşa: dacă nu mă întrebaţi ce este timpul o ştiu, dar dacă mă întrebaţi ce este, nu ştiu.

Domnul să ne dea înţelepciune în administrarea timpului!

Doru Sătmărean

 

You may also like...