Tinerii misionari

Deseori auzim spunându-se despre copiii noştri, că ei sunt: biserica de mâine. Aceasta se va afirma şi luna viitoare, şi peste un an şi peste zece. Ei la rândul lor, vor face şi ei asemenea afirmaţii despre generaţiile ce vor urma. Dorim însă să privim lucrurile mult mai în esenţă. Noi când facem asemenea afirmaţii, transferam oarecum o responsabilitate pe umerii lor, însă ei pot fi utili lucrării, nu doar într-un viitor oarecare, ei pot fi utili chiar şi în prezent. Hristos pentru a-şi extinde împărăţia, are nevoie deopotrivă atât de cei mari, cât şi de cei mici. Fiecare după da-rul care i-a fost încredinţat. Pentru a putea exemplifica mai uşor aceasta, ne vom aminti de acea fetiţă din Israel, luată roabă de sirieni şi care a ajuns în cele din urmă în casa viteazului Naaman. Nu amintesc Scripturile detalii despre vârsta acesteia, însă deducem cu uşurinţă că avea o vârstă fragedă.

Ce pare foarte interesant în comportamentul acestei fetiţe, este faptul că avea o îndrăzneală cum mulţi dintre copiii noştri nu o au. Uneori poate nici cei mari, nu dau dovadă de o asemenea îndrăzneală. Deducem cu uşurinţă că avea o aleasă educaţie în direcţia acea-sta, chiar dacă era departe de casa părinţilor, a folosit din plin prilejul de a-l face cunoscut pe Dumnezeu, celor din casa în care locuia ca roabă. Se dezvoltase în ea un adevărat spirit de compasiune faţă de cei suferinzi, datorită educaţiei primite. Se spune despre copii, că ei sunt copii fidele ale părinţilor.

Dacă în casele şi vieţile   noastre, ei vor vedea un interes deosebit faţă de semenii noştri, la rândul lor şi ei vor face asemenea nouă atunci când vor fi puși în situaţia de a ajuta pe cineva, le vor sluji cu bucurie. Însă dacă noi vom adopta o atitudine critică faţă de cei din jurul nostru, să nu ne aşteptăm ca ei să facă altceva, decât ceea ce ne-au văzut pe noi făcând. În direcţia aceasta, cum totul pleacă de la educaţie, potrivit ar fi să ne învăţăm copiii cum să vină în întâmpinarea nevoilor pe care le au colegii lor.

Nu eşti niciodată prea tânăr, pentru a face un bine. Cea mai mare nevoie a omului este nevoia de mântuire. Dacă vom spune copiilor noştri că ei sunt misionari, har Domnului într-o ţară capitalistă, şi că Hristos trebuie propovăduit tuturor celor din jur, într-o zi vor face aceasta. Dar dacă le spunem că misionari sunt doar cei din Africa, sau din alte colţuri îndepărtate ale lumii, elanul lor va fi înnăbuşit. Ei trebuie încurajaţi de noi părinţii să contribuie în măsura în care pot, la extinderea împărăţiei lui Dumnezeu. Fetiţa din exemplul de care ne-am folosit, nu a ţinut un discurs elevat, nu şi-a întocmit o predică pompoasă, a dat doar o sugestie stăpânului ei, recomandându-i să apeleze la omul lui Dumnezeu din Israel. Un mesaj scurt şi consistent. Iar ca dovadă că întotdeauna cuvintele au putere, stăpânul ei s-a întors acasă, nu doar vindecat de lepra, ci şi cu sufletul eliberat. Deducem aceasta din spusele lui Naaman:, Iată cunosc acum, că nu este D-zeu pe tot pământul, decât în Israel”. 2 Imp 5:15b. O lucrare deosebit de măreaţă, iniţiată de această fetiţă, care a ştiut să vorbească ce trebuie şi când trebuie. „Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere de aur într-un coşuleţ de argint” (Prov. 25:11).

Îndemnul meu pentru toţi părinţii, este ca fiecare din noi să ne educăm copiii în a vesti şi ei Evanghelia la nivelul la care ei o pot face, să-i încurajăm mereu în această privinţă, şi să-i susținem în rugăciune. Făcând așa vom câștiga ţara aceasta pentru Hristos. Socotesc că am fost așezați pe aceste    plaiuri, nu doar pentru un trai mai bun, ci pentru a fi o vie mărturie celor cu care venim zilnic în   contact. Primordial pentru noi ar trebui să fie extinderea împărăției lui Dumnezeu, iar dacă pe lângă aceasta suntem şi beneficiarii unui trai îmbelșugat, slăvit să fie Domnul pentru aceasta.

Nădăjduim că D-zeu se va folosi atât de noi cât şi de copiii noștri, înspre a întoarce această națiune cu faţa spre El.                                                                    Miti Pop