„TOTUL PENTRU EVANGHELIE“: MISIUNEA CREȘTINĂ ÎN EPISTOLELE LUI PAVEL

Când vorbim de apostolul Pavel, vorbim despre cel mai important misionar din istoria creștinismului.1 Așadar, nu este deloc surprinzător faptul că epistolele sale abundă de referințe despre evanghelizare și misiune.2 El, cel care s-a numit „apostolul neamurilor” (Rom. 11:13),3 a înțeles cel mai bine chemarea misiunii mondiale și poate înflăcăra ca nimeni altul pasiunea noastră pentru aceasta. Zelul lui pentru predicare, slujire, ucenicizare, sfătuire și, nu în ultimul rând, dedicarea lui de a-L sluji pe Isus până la capăt, chiar cu prețul vieții (e.g., 2 Cor. 11:23-30), justifică spațiul care i s-a acordat în acest studiu. Dorim să vestim Evanghelia pentru că suntem datori.
În Romani 1:13-15, Pavel scrie: „Nu vreau să nu știți, fraților, că de multe ori am avut de gând să vin la voi, ca să culeg vreun rod printre voi, ca printre celelalte neamuri, dar am fost împiedicat până acum. Eu sunt dator și grecilor și barbarilor, și celor învățați și celor neînvățați. Astfel, în ce mă privește pe mine, am o vie dorință să vă vestesc Evanghelia vouă, celor din Roma.”
Înainte de a trece la analiza și interpretarea acestor versete, doresc să clarific alegerea acestui text ca punct de pornire al analizei. Consider că, înainte de a putea face orice lucrare sau slujire, fie ea spirituală sau seculară, este nevoie de două însușiri fără de care nu se realizează nimic de calitate: voința de a face acel lucru și capacitatea de a îl face. Cu alte cuvinte, este nevoie mai întâi de atitudine și, mai apoi, de aptitudini. În cazul lui Pavel, el declară că are „o vie dorință să vestească Evanghelia”. Nu doar o intenție, o opțiune, o idee; ci își dorește din tot sufletul și este dispus să facă totul ca să vestească Evanghelia. Atitudinea lui este clară și convingătoare; nimic și nimeni din lume nu îl poate opri să facă acest lucru.4 Cât despre aptitudini, educația de „la picioarele lui Gamaliel” (Fapte 22:3), unul dintre cei mai învățați rabini ai vremii și conducătorul unei școli fariseice renumite,5 îl califică în cunoașterea și dezbaterea Legii mozaice (e.g., Fapte 9:22; 17:2-3). Iar în urma întâlnirii cu Isus Hristos cel înviat, pe drumul Damascului, a primit Evanghelia și trimiterea de-a o predica în toată lumea.6
Introducerea epistolei (1:1-7) consemnează două aspecte importante: (1) Pavel este „chemat să fie apostol” al Neamurilor (1:5; cf. Rom. 11:13); și (2) a fost ales în mod special „să vestească Evanghelia lui Dumnezeu”. Cu privire la acestea, Colin Kruse afirmă:
Textul reflectă convingerea lui Pavel că el a fost ales de Dumnezeu pentru această lucrare înainte ca să fi fost născut; că a primit chemarea printr-o revelație primită la timpul ales de Dumnezeu; că aceasta se baza în întregime pe Harul lui Dumnezeu, nu pe nici un merit din partea lui Pavel; că a fost o revelație primită direct de la Isus Hristos, fără nici o intervenție umană; și că destinația misiunii lui erau în mod special neamurile. Două lucruri au fost fundamentale pentru apostolia lui Pavel: el l-a văzut pe Domnul înviat (1 Cor. 15:3-8), și i s-a încredințat predicarea Evangheliei pentru neamuri (1:1-5; 15:15-16; Gal. 1:1, 15). Prin prezentarea lui ca un apostol, către audiența sa din Roma, din care marea majoritate nu îl cunoșteau, Pavel le oferă un motiv bun ca să îi provoace să fie atenți la conținutul scrisorii lui; căci el le scrie ca unul care a fost chemat și trimis de Dumnezeu.7
În opinia lui Douglas Moo, motivele pentru care dorea Pavel neapărat să îi viziteze pe cei din Roma sunt: „ca să vă dau vreun dar duhovnicesc” (v.11); „ca să culeg vreun rod” (v.13); și „să vă vestesc Evanghelia”.8 După cum se poate observa, datoria misionară este cea care primează și care stă la baza cauzalității („ca să… ca să… să”). Identificăm, astfel, în aceste versete, câteva principii misiologice importante:
(1) Comunicarea și părtășia cu cei cu care lucrezi sau pe care dorești să îi slujești este esențială. Pavel îi informează pe cei din Roma despre planurile lui misionare și despre cele legate de biserica de acolo, spunându-le: „Nu vreau să nu știți“. Cu alte cuvinte, vrea să îi informeze cu privire la planificarea pe care o face. De asemenea, le comunică obstacolele care l-au împiedicat să își pună planurile în aplicare, până la data scrierii epistolei:9 „de multe ori am avut de gând să vin la voi, dar am fost împiedicat până acum”. Din această formulare, se vede dependența lui în întregime de Cel ce l-a trimis, de Hristos (cf. Rom. 15:22-33). El nu face nimic fără aprobare și autoritate de la Isus, căci nu poate nimic prin puterile lui. Pavel admite că planurile omenești sunt fără „rod”. Dar, dacă îl lasă pe Domnul să lucreze, atunci își poate atinge scopul: de a culege (măcar) un rod, pe care Dumnezeu îl oferă ca răsplată robilor ascultători: „ca să culeg vreun rod printre voi”.
(2) Ducerea Evangheliei în toată lumea este obligatorie. Pavel afirmă că aceasta este o datorie sau o obligație: „eu sunt dator” (ὀφειλέτης).10 Obligația lui este nu doar față de Domnul, ci și față de neamurile la care a fost trimis să ducă Evanghelia („grecilor și barbarilor”). El nu face aceasta ca să își plătească păcatele trecute, căci nu și le poate șterge singur, nici ca să își afirme calitățile sau punctele tari, căci recunoaște că nu are nimic: „am primit harul și apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinței pe toate neamurile, între care sunteți și voi, cei chemați să fiți ai lui Isus Hristos” (1:5-6). Lucrarea lui Pavel este posibilă doar prin har și cu darurile primite de la Duhul Sfânt (1:5; cf. Rom. 12:6-8). Iar acestea trebuie puse în slujire, căci sunt daruri de misiune și evanghelizare.11 Drept pentru care, apostolul are datoria să ducă Evanghelia fără graniță sau limitare, deopotrivă „pentru greci și barbari”, pentru „cei învățați și cei neînvățați”. Mai mult, El face slujba aceasta nu în nume propriu, ci cu autoritatea care i s-a dat: ca unul care a fost „ales”, „împuternicit” și „trimis” (cf. Fapte 26:16-17).12
(3) Pentru a putea face o lucrare de impact, trebuie să îți dorești aceasta cu ardoare. Pavel afirmă: „Astfel, în ce mă privește pe mine, am o vie dorință să vă vestesc Evanghelia vouă, celor din Roma”. Dorința lui este „vie” în sensul că el nu poate trăi fără să o vadă împlinită.13 În parafrazare, Pavel este gata să treacă peste toate barierele: de limbă, neam, religie, economie, geografie și cultură. Și este gata să își asume toate riscurile, doar să vadă Evanghelia ajungând la Roma și, de acolo, până la marginile pământului (cf. Rom. 15:22-33).
Mihai Borze