Tozer, un om a lui Dumnezeu

În 1897 s-a născut undeva în Pennsylvania, în mijlocul unei familii simple de ţărani, un băiat care avea să fie în cursul vieţii lui bine cunoscut ca Aiden Wilson Tozer. El prefera însă să i se spună doar Tozer. Familia din care făcea el parte nu îl cunoştea pe Dumnezeu. Nu aveau nici o biserică în jurul lor şi nici pe cineva care să le spună despre Dumnezeu. Au trăit o viaţă simplă, monotonă şi plină de muncă la ferma lor. Datorită împrejurărilor şi situaţiei de atunci Tozer fusese doar 6 ani la şcoală.

Într-o zi, după o neatenţie a sorei lui le-a ars casa, ceea ce a determinat-o pe familia Tozer să se mute în oraşul industrial Akron, unde Aiden şi-a început viaţa de muncitor la fabrica de cauciuc ‘‘Goodyear‘‘, pe când avea doar 15 ani. În timpul acesta a început să viziteze o biserică metodistă din preajmă. Într-o zi, când venise după-masă de la lucru, a văzut că erau câţiva oameni pe cealaltă parte a străzii care păreau să asculte pe cineva. Când s-a apropiat a văzut că era un om care vorbea ceva despre Dumnezeu. Nu a înţeles prea multe, dar a auzit nişte cuvinte pe care nu le-a mai putut uita: „Dacă nu ştii cum să fii mântuit, cheamă-L pe Dumnezeu spunând: «Doamne, ai milă de mine, păcătosul», şi El te va auzi.“ Cu aceste cuvinte care ardeau în inima acestui tânăr, a mers acasă şi a căutat un loc unde să fie singur. A urcat în mansardă, s-a prabuşit şi şi-a predat viaţa Domnului. În ziua aceea, la 17 ani, a coborât tânărul Tozer din mansardă ca o făptură nouă în Hristos. Din acel moment a început în Tozer o foame şi o sete după Dumnezeu datorită careia a renunţat la orice activitate inutilă. Şi-a aranjat un loc la subsol unde a petrecut de acum încolo în fiecare zi mai multe ore rugându-se şi citind din Scriptură. La scurt timp după aceste lucruri a fost botezat cu Duhul Sfânt în timp ce se ruga împreună cu viitoarea lui soacră.

La 24 de ani a fost chemat să devină Pastor în cadrul ‘‘Alianţei Creştine şi Misionare‘‘. A păstorit o biserică mică şi după aceea încă alte patru biserici în cursul vieţii lui. Una dintre acestea era o biserică din Chicago. La începutul pastoraţiei biserica avea doar 80 de membrii, iar după 30 de ani de slujire a ajuns la 800. La 66 de ani, după ce a trăit o viaţă plină de slujire, a decedat. A fost dus în oraşul în care se convertise şi a fost îngropat acolo. Pe piatra mormântului său s-a scris doar: „ A.W. Tozer, un om al lui Dumnezeu, 1897-1963‘‘.

Se pune întrebarea, de ce s-a folosit Dumnezeu tocmai de el şi nu de alţii? De ce se foloseşte Dumnezeu de unii oameni şi de alţi nu? Ce l-a făcut pe el aşa de deosebit? Nu familia l-a făcut să fie deosebit, pentru că venea dintr-o familie simplă. Nu educaţia l-a făcut să fie deosebit, pentru că nu avea decât 6 clase. Ce l-a făcut pe el să fie deosebit, sunt două lucruri: sfinţire şi dedicare. Sfinţire la nivelul minţii. Nu şi-a ocupat mintea cu lucrurile lumii, scopuri personale sau alte lucruri, ci cu Scriptura, scrierile oamenilor lui Dumnezeu din istorie şi cu lucrurile Domnului. A făcut cu adevărat ce ni se spune în Rom. 12:2. Sfinţire în relaţionarea lui faţă de lucrurile materiale şi faţă de bani. În primii ani de pastoraţie a primit ca salar de la o biserică mică în care slujea doar o colectă în fiecare săptămână. A ştiut ce înseamnă să te rogi pentru pâinea cea de toate zilele. Atunci a învăţat o lecţie care a pus-o în practică tot restul vieţii lui. Drepturile de autor la cărţile pe care le-a scris le-a dat cadou la alţii care aveau mai multă nevoie. A trăit o viaţă simplă şi modestă.
Il putem vedea printre altele ca un om al închinării şi al rugăciuni. În fiecare zi avea de dimineaţă şi până la prânz un timp de cântare, rugăciune şi citire. El obişnuia să spună: „După cum se roagă un om, aşa este el “. Închinarea era forţa din spatele a tot ce făcea. „Lucrarea ce nu decurge din închinare, este inutilă şi nu poate fi alteceva decât lemn, fân şi trestie în ziua în care se va încerca lucrarea fiecărui om. “

După sfinţire a urmat dedicarea. Dedicare nu în lucrare, ci mai întâi faţă de Dumnezeu. Secretul lui nu a fost că a ajuns la un nivel foarte înalt al perfecţiunii în sfinţire, ci faptul că s-a dăruit lui Dumnezeu într-un mod practic. În felul acesta, Dumnezeu l-a ridicat la nivelul sfinţirii pe care l-a dorit de la el. De abia după aceea s-a dăruit în lucrare ca pastor, predicator la conferinţe, lider denominaţional, predicator la radio, scriitor, redactor şi editor.

Ce putem învăţa noi de la el? Cu siguranţă multe, ca de exemplu:
1. Putem să fim de folos lui Dumnezeu, indiferent cât de slab ar fi trecutul nostru.
2. Să fim sfinţi în toate aspectele vieţii noastre. La nivelul minţii, renunţând la o gândire deşartă şi lumească şi ocupându-ne cu Scriptura, cu scrierile oamenilor lui Dumnezeu din istorie şi cu lucrurile Lui. În relaţionarea noastră faţă de materialiasm şi faţă de bani, trăind în simplitate şi modestie, ţinând cont de 1.Tim. 6:8 şi practicând acest adevăr. Şi să fim sfinţi, dedicându-ne lui Dumnezeu în rugăciune, devenind oameni ai rugăciunii.
3. Să fim oameni dedicaţi. Dedicaţi în primul rând faţă de Dumnezeu şi apoi în lucrarea la care el ne-a chemat pe fiecare (1 Petru 4:19).

Ar fi încă multe de învăţat de la acest om, ca şi de la ceilalţi oameni ai lui Dumnezeu de care el s-a folosit de-a lungul istoriei, dar închei cu două citate de ale lui Tozer: „Lupta creştinului este asemenea misiunilor străine: e romantic să vorbeşti despre ea, dar dureros de realist să o trăieşti. “

„Adevăratul urmaş a lui Hristos nu va întreba «Ce mă va costa dacă accept acest adevăr?» Mai degrabă va spune: «Iată adevărul. Dumnezeu să mă ajute să umblu în armonie cu el, fie ce-o fi!» “

Cătălin Mariş