TRAIAN DORZ Biografie

În galeria oamenilor credinței, care prin lucrarea și slujirea lor au avut o influență remarcabilă asupra generației lor, dar și asupra generațiilor ce au urmat poate fi inclus și poetul creștin Traian Dorz

Despre el s-au spus și scris multe, intenția mea prin acest articol nefiind aceea de-ai prezenta viața și lucrarea într-un mod exhaustiv, ci doar în linii mari de-a reaminti încă odată celor ce știu deja și de a face de cunoscut celor ce nu știu încă, că pe cel ce se lasă pe de-a-ntregul la dispoziția lui Dumnezeu, Domnul îl poate folosi într-un mod extraordinar la lărgirea Împărăției și la zidirea ei, în ciuda oricăror circumstanțe și condiții potrivnice.
Traian Dorz s-a născut în data de 25 decembrie 1914 în județul Bihor, cătunul Râturi (azi Livada Beiușului), aflat la acea dată sub ocupație austro-ungară. A atins frumoasa vârstă de 75 de ani, plecând la Domnul cu puțin înainte de căderea comunismului, și anume în vara anului 1989, deși viața sa din copilărie până la bătrânețe a fost marcată de multă suferință și durere.
Momentul marcant al vieții sale, care l-a determinat să aleagă pentru totdeauna Drumul Crucii, așa cum mărturisește el însuși a fost acela când la sfârșitul clasei a VII-a, la vârsta de 16 ani a primit ca premiu din partea învățătorului său o carte scrisă de Preotul Iosif Trifa și anume „Corabia lui Noe”. În urma citirii acesteia a fost pătruns de starea de păcătoșie proprie, și îndemnat prin cuvintele finale ale autorului a căzut cu fața în genunchi predâdu-și viața în Slujba Marelui Stăpân. Acela a fost momentul hotărâtor, când a înțeles chemarea la mântuire și i s-a supus. Au urmat ani de căutări și ani plini de râvnă, când în ciuda împotrivirilor familiei sale, intrând în mișcarea de reînnoire spirituală a Oastei Domnului inițiată de Preotul Iosif Trifa, a răspândit Cuvântul lui Dumnezeu printre oamenii din satele dimprejur, atât cât știa și putea el.
Datorită faptului că împotrivirea familiei sale creștea tot mai mult, ajunge la vârsta de aproape 20 de ani să plece de acasă, mai mult alungat, decât de bună voie, prima dată la Oradea, la o școală gimnazială și mai apoi la Sibiu, la chemarea celui ce a fost tatăl său spiritual Iosif Trifa, pentru a fi de ajutor lucrării de propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu, la tipografia Oastei Domnului din Sibiu. Un lucrul interesant în acest moment din viața sa, cum el însuși mărturisește și accentuează în cartea de memorii „Hristos, mărturia mea”, este modul extraordinar cum Dumnezeu l-a luat pe el, un fiu de țăran, din Bihor, crescut cu boii și plugul, numai cu 7 clase și l-a folosit în lucrarea Sa.
„Saltul uriaș pe care îl făcusem de la coarnele plugului până la redacția unei gazete cu sute de mii de cititori în toată lumea nu m-a îmbătat, ci m-a trezit. M-am trezit la marea conștiință a datoriei și misiunii pe care începusem s-o am. […] Venisem complet nepregătit. Un tinerel de la țară în portul lui de sat, trecut doar prin două-trei lecții secundare, încă neștiind să se folosească bine nici de furculiță nici de cuțit. Cu un biet vocabular atât de redus, iată-mă în mână cu un condei în fața unor tipografi care îmi cereau manuscrise pentru o publicație răspândită și citită în lumea întreagă. […] Simțământul copleșitor al inferiorității și al nepregătirii mele îmi erau aproape descurajant. Nu înțelegeam cum marele har al lui Dumnezeu a făcut să ajung acolo tocmai eu, când cei ce scriau și treceau atunci prin Sibiu erau sute și poate mii, mult mai înzestrați și mai corespunzători decât mine pentru acel loc și pentru acel lucru.”
În aceea vreme a anilor 1930, la începutul timpuriu al mișcărilor de reînnoire spirituală din România interbelică, nevoile erau mari în lucrarea lui Dumnezeu, atât din punct de vedere material, cât și spiritual. În acest sens, Iosif Trifa făcea mereu apeluri prin gazetele pe care le publica și le trimitea în toată țara și chiar în diaspora la cititorii săi, că sunt bineveniți să trimită poezii și chiar cântări prin poștă la redacție. Nevoile pe acest plan erau mari, credincioșii, care experimentaseră nașterea din nou în urma citirii revistelor și cărților creștine scrise și tipărite de Iosif Trifa neavând la dispoziție cântări și poezii, ce puteau fi cântate și recitate în Adunările religioase din acea vreme.
Depășindu-și timiditatea, la vârsta de aproape 16 ani, Traian Dorz a răspuns acestei chemări și chiar înainte de-a ajunge să-l cunoască personal pe părintele său spiritual în Sibiu a început să scrie poezii, pe care le-a trimis redacției, urmând ca mai apoi acestea să fie publicate. Astfel a început lucrarea neobositului poet creștin Traian Dorz, ce s-a extins pe parcursul următorilor 60 de ani din viața sa atât de mult încât astăzi, la 31 de ani după moartea sa, însumează un număr impresionant: 35 de volume de versuri, din care 4500 de poezii (cuprinse în 28 de volume) și 7000 de proverbe versificate (cuprinse în 7 volume) și 70 de volume de proză, din care 28 de volume de meditații la texte biblice, 28 de volume de cugetări, 6 volume de îndrumări nemuritoare, 3 volume de povestiri pentru copii, 4 volume de istorie a Oastei Domnului și un volum de memorii autobiografice. Toate scrise și semnate de Traian Dorz.
Lucrarea pentru Împărăție, începută în satul natal, prin evanghelizare și scrierea de poezii a continuat prin munca depusă mai apoi la tipografia din Sibiu, ce a tipărit un număr bun de ani materiale pentru zidirea spirituală a poporului român, atât de flămând de hrană duhovnicească, așa cum s-a exprimat însuși poetul Traian Dorz.
Viața sa nu a fost în nici un fel ușoară, perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial aducând cu sine o prigonire aprigă din partea autorităților comuniste, ajungând până la sfârșitul vieții sale să petreacă 17 ani de zile în închisoare, nemaipunând la socoteală hărțuielile, anchetele nesfârșite, amenințările pe care a trebuit să le îndure toată viața sa pentru lucrarea lui Dumnezeu.
Fiindu-mi imposibil în aceste câteva rânduri să cuprind profunzimea mesajului pe care viața acestui om al lui Dumnezeu, Traian Dorz, a transmis-o poporului român prin poeziile, scrierile, povestirile și prin suferințele sale, voi mai adăuga doar un singur citat:
„Opera lui Traian Dorz este o operă de inspirație divină, de obârșie divină. Dumnealui nu a fost așa cum înțeleg oamenii un om învățat sau un cărturar, spun iarăși în sensul omenesc al cuvântului, ci a fost mult mai mult și mult mai bun decât atât. Și poeziile și scrierile dumnealui, lucrări de însemnătate excepțională sunt de inspirație divină și mii și mii de creștini de-a lungul veacului și în generația noastră și de aici mai departe până la sfârșitul veacurilor s-au hrănit și se hrănesc din scrierile acestea și din poeziile acestea de frumusețe și de însemnătate excepțională. Oameni ca Traian Dorz sunt oameni care nu mor niciodată, sunt oameni care trăiesc veșnic.”
Prin exemplu său, râvna sa pentru Împărăție și pentru răspândirea Cuvântului, care a eliberat atâtea vieți, Traian Dorz ne stă și nouă astăzi ca pildă ca “ Și noi dar, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte.“
( Evrei 12:1)

Maria-Alexandra Drăgoi