TREBUIE SĂ FIM LACOMI?

Am rămâne de-a dreptul mirați să aflăm că la această întrebare se poate răspunde și afirmativ, deoarece știm bine că lăcomia este un păcat, o închinare la idoli și că cei lacomi nu vor intra în Împărăția cerurilor. La un asemenea răspuns ni se duce repede gândul la Biblie ca să găsim vreo dovadă care să-l susțină. Dar, mai întâi, să luăm în considerare comparația cu un alt caz asemănător, foarte cunoscut de credincioși. Spunea David în Psalmul 34:4 „Eu am căutat pe Domnul și mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele”. Aceasta este voia Domnului cu privire la noi toți: să ne scape de toate temerile noastre; în afară de una! Aceasta excepție se numește frica de Domnul, singura frică pe care o iubește Dumnezeu.
Pricepând cum stau lucrurile acum, vom pune următoarea întrebare: „Care lăcomie face excepție Îi place Domnului?” Dovada scrisă se găsește în Psalmul 119:131 „Deschid gura și oftez, căci sunt lacom după poruncile Tale”. Uitându-ne cu superficialitate la cuvântul de față, suntem tentați să credem că psalmistul exagerează, având o mare pricină de bucurie. Citind însă cu atenție psalmul 119, vom constata că omul lui Dumnezeu avea, dimpotrivă, motive de întristare și îngrijorare.
De ce să fim lacomi după cuvântul lui Dumnezeu? Lacom înseamnă: „dominat de imboldul de a acapara cât mai mult”. Oare nu așa ceva voia apostolul Pavel să ne comunice: „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea…”.(Col.3:16a). Versetul ca dovadă, pentru a fi înțeles și mai bine, se leagă cu anteriorul din Psalmul 119:130 care zice: „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate”. Nu este așa că tocmai de lumină avem nevoie într-o lume cuprinsă de întuneric și în care „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte”? (Prov. 14:12) Ne aducem aminte de bine-cunoscutul verset din același psalm 119: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea”. (Ps. 119:105)
Pe lângă afirmația „Cuvântul Tău îmi dă lumină și mă face mai priceput”, psalmistul a scris la versetul 160 și următoarele: „Temelia cuvântului Tău este adevărul”. Această declarație trebuie să fie pentru noi o mare mângâiere și întărire a credinței noastre preasfinte, mai ales că suntem conștienți că trăim într-o lume care geme de minciună și amăgire.
Un alt om al lui Dumnezeu, Agur, adăuga în Proverbe 30:5 „Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El”. Adevărul, chiar dacă este amar, ne face liberi, dar cei ce trăiesc în minciună nu vor intra în Împărăția cerurilor. Ar fi indicat să ne rugăm împreună cu psalmistul: „Întărește-mi pașii în cuvântul Tău și nu lăsa nici o nelegiuire să stăpânească peste mine!” (Ps. 119:133)
Spunea Eclesiastul printre altele: „Cine iubește argintul nu se satură niciodată de argint…”. (Ecles. 5:10a). Tot așa putem declara că: „Cine iubește Cuvântul nu se satură niciodată de el”, ci cugetă adânc asupra lui și caută să împlinească tot ce este scris în el. Cine iubește Cuvântul, iubește cu adevărat pe Dumnezeu pentru că îl strânge în inima sa ca să nu păcătuiască împotriva Lui. Un astfel de om se luptă, își dă toate silințele ca să facă totdeauna ce este plăcut Domnului.
Concluzia este Proverbe 16:20 „Cine cugetă la cuvântul Domnului găsește fericirea și cine se încrede în Domnul este fericit”. Ferice de cei temători de Domnul și lacomi după cuvântul Său!
Sebastian Țibu