Valori sau nu

Viața mea are o țintă. Eu am ales acea țintă. Chiar dacă aș fi hotărât să nu am o țintă anume sau niciuna, prin acest fapt îmi aleg o țintă. Acea țintă o pot atinge în două feluri. Având sau nu valori care le pun deasupra tuturor celorlalte lucruri. Și aceste valori pot fi pozitive sau negative. Viața mea este definită printr-un sistem de valori. Trăiesc după acest sistem. Este turnul de veghe care îmi arată drumul spre casă atunci când mă pierd. Și trebuie să recunosc că mă pierd des.

De ce îl înjur pe omul care mi-a zgâriat mașina, deși una dintre valorile mele este să respect oamenii din jurul meu și să renunț la cuvinte urâte? Oare valoarea sentimentului de răzbunare este chiar așa mare că merită să renunț la un lucru atât de valoros doar pentru a-mi satisface nevoia de exprimare a autorității juste sau nejuste?

De ce mint atunci când sunt întrebat dacă am înfăptuit greșeala de acum cinci minute, când știu exact ce am greșit? Cu ce mă ajută că îmi mânjesc conștiința pentru o eroare care probabil este inteligibilă sau chiar atât de minoră, încât ar fi mai ușor să o recunosc? Ce valoare are inocența falsă față de o conștiință nepătată?

De ce spun că sunt într-un loc când de fapt sunt într-un alt loc? Este rușinos locul în care sunt? Merită să îmi compromit integritatea mea morală vizitând locuri care îmi astâmpără poftele pe moment dar mă macină apoi în fiecare zi?

Care este dar valoarea care o acord răzbunării, inocenței false și poftelor în comparație cu respectul, conștiința și integritatea morală?

Evident că îi acord o valoare mai mare lucrurilor din urmă și totuși când mă aflu la răscruci de drum este așa de greu de văzut acel turn de veghe care reprezintă valorile mele supreme. Vizibilitatea îmi este impedimentată de niște lucruri fără valoare, dar pe moment nu văd prin acea ceață. Mă opresc și mai cuget odată.

Talidu Nagy