Venirea lui Hristos – mai mult decât un ospăț pământesc

„Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belșug“  Ioan 10:10

E vremea ospeţelor pământeşti, da, e timpul ca omul să stea în liniște şi să se bucure de belşugul tuturor lucrurilor şi de odihnă. Şi totuși Dumnezeu poate ca într-o astfel de vreme să îngăduie mari nenorociri. Cine poate ști ce se va întâmpla?

A fost o zi în istoria unui om bogat şi neprihănit, la care nu se aştepta. Toate afacerile îi mergeau bine, toate planurile îi izbuteau, familila îi era fericită, ospețe după ospețe, şi totuşi această zi a venit: o zi cu cele mai nenorocite veşti posibile pentru acest om bogat şi neprihănit pe nume Iov. Da, s-au dus toate lucrurile pământești, chiar ospețele din familia lui și mai dureros este că s-au dus copiii…toți! Vom privi puțin la Iov și familia lui și vom vedea ce înseamnă un ospăţ bun, răspunzând totodată şi la întrebările „De ce a venit Hristos?” şi „De ce venirea lui Hristos e mai mult decât un ospăţ pământesc?”.

„Fiii săi se duceau unii la alţii şi dădeau, rând pe rând, câte un ospăţ. Şi pofteau şi pe cele trei surori ale lor să mănânce şi să bea împreună cu ei” (Iov 1:4). Asta ne spune că Iov i-a învățat pe copii lui să pună preț pe familie, deci fii lui Iov preţuiau familia! Băieții lui nu invitau pe alte fete, ci doar pe surorile lor. Ce învăţăm din asta e, că un ospăţ bun e acela unde se întâlnesc cei din familie. Vorbind de familia lărgită a credincioşilor, nu este suficient ca aceștia să se adune de dragul de-a se vedea sau a fi împreună, ci trebuie să asculte de Capul Bisericii care zice: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine” (Ioan 10 :27).

„Şi, după ce treceau zilele de ospăţ, Iov chema şi sfinţea pe fiii săi: se scula dis-de-dimineţă şi aducea pentru fiecare din ei câte o ardere de tot. Căci zicea Iov: „‚Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor.”’ Aşa avea Iov obicei să facă” (Iov 1:5). Înainte de a începe programul lui pământesc, Iov era interesat de sfinţirea copiilor lui. Deci îşi lua timp să aducă pentru fiecare câte o jertfă. Faptul că Iov avea obiceiul să îi sfințească pe fii săi, le dădea de gândit copiilor lui și probabil că ei discutau între ei despre Iov şi Dumnezeul lui, chiar şi la ospețele lor.

Este Cineva care atât de interesat a fost de sfinţirea noastră „că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:16). La orice întâlnire sau ospăţ să vorbim şi noi despre Dumnezeul nostru şi dacă suntem întrebaţi: „De ce a venit Hristos?” putem răspunde cu Ioan 3:16 şi cu: Pentru că doar prin jertfirea Lui putem fi sfinţiţi: Căci este cu neputinţa ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele (Evrei 10:4), „..am fost sfintiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos o dată pentru totdeauna.” (Evrei 10:10)
„De ce venirea lui Hristos e mai mult decât un ospăţ pământesc?”

Pentru că El S-a dat pe Sine însuşi, ca să ne răscumpere din păcat. „El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege…” (Tit.2:14; Gal.1:4).
După spusele înţeleptului din vechime, putem afirma că „un oşpăţ bun şi necurmat are cel cu inima mulţumită” (Prov. 15:15). Cu toate că viaţa lui Iov era un ospăţ necurmat, totuşi Dumnezeu a îngăduit ca cel rău să-i strice acest „ospăţ”. Într-o singură zi a venit un sol, şi un altul, şi un altul şi ultimul cu cea mai grea veste: „….casa s-a prăbuşit peste tineri, şi au murit…”
(Iov 1:18,19).   A fost nemulțumit Iov că a pierdut toate bunurile lui, inclusiv copii? L-a vorbit de rău pe Dumnezeu sau L-a blestemat? Dimpotrivă! S-a închinat lui Dumnezeu, binecuvântându-i Numele (Iov 1:20-22). O astfel de închinare s-a putut realiza numai cu o inimă iubitoare de Dumnezeu. Citind capitolul 31 din cartea Iov, vedem cum se concretizează relația lui Iov față de Dumnezeu, începând cu abstinența vizuală (legământ cu ochii), gura curată (fără minciuni), alergarea după dreptate (nu după înșelăciune), mâinile curate (fără întinăciune), inima neamăgită (de vreo femeie) continuând cu binefacerile făcute slugilor, săracilor, văduvelor, orfanilor, nenorociților, celor lipsiți şi străinilor. Toate acestea ne spun că Iov era omul de nota 10 în toate domeniile şi de neclintit în neprihănirea lui! Oare în ce domeniu l-ar mai fi putut ispiti Satana? Tot ce a putut face Iov pentru sufletul lui şi pentru semenii lui a făcut. De ce? Pentru că Îl iubea pe Dumnezeu! Într-una din zilele lui de suferinţă, cu durere în suflet afirmă el privind trecutul: „Ce! Mi s-au dus zilele, mi s-au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea… ″(Iov 17:11). A fost oare un singur plan rău din toate planurile lui? Putem răspunde aici cu cuvintele lui: „niciodată n-am călcat poruncile Celui Sfânt”(6:10) şi „n-am făcut nicio nelegiuire, şi rugăciunea mea totdeauna a fost curată”(Iov.16:17). Trecutul rămâne, dacă a fost curat va rămâne curat, dacă a fost murdar nu poate fi schimbat. Dar prezentul, viitorul şi veşnicia pot fi schimbate, pentru că Unul a avut un plan, cel mai măreţ plan vreodată, şi anume: „împăcarea noastră cu Dumnezeu”(Col. 1:19-22). Cunoaştem bine cuvintele Mântuitorului care spune: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui.” De ce venirea lui Hristos e mai mult decât un ospăţ pământesc? Pentru ca noi să avem viaţă veşnică (Ioan 10:10). Slavă Lui!

Deşi Iov nu ştia că Dumnezeu avea să-l binecuvânteze, totuşi el a rămas neclintit în neprihănirea lui. Nu ştim ce versuri ar fi cântat Iov după ce Dumnezeu l-a binecuvântat mai mult decât la început, ar putea cânta următoarele versuri:

Dintre tot ce cuprind, ce iubesc şi simţesc
Vreau un lucru să spun: ”Îl iubesc”
Pe Acel necuprins care braţul şi-a întins
Ca din nou înspre cer să privesc.
Vreau să cânt întotdeauna îndurarea Domnului, şi nespusa-I bunătate, ce mă ţine în braţul Lui!

Orice ar îngădui El să se întâmple în viața noastră, să zicem ca și Iov altădată: „Domnul a dat şi Domnul a luat, fie Numele Domnului binecuvântat!”

Ionel Muthi