Viața, un dar…

Mă numesc Boloș Andreea, fiica cea mai mare în familia părinților mei, Boloș Aron și Aurica. M-am născut într-o zi frumoasă de primăvară, dar m-am născut prematur. După venirea mea în lume, medicii le-au spus părinților mei că nu voi avea șanse de supraviețuire, dar cu toate acestea Dumnezeu avea un alt plan cu mine. A urmat o perioadă destul de lungă, aproximativ 6 luni, în care m-am hrănit doar prin perfuzii. După ieșirea din spital am ajuns la greutatea de 2 kilograme și jumătate. Cu timpul am început să cresc și să mă dezvolt, însă problemele de sănătate nu încetau să apară. La 9 luni părinții mei și-au dat seama că eu nu pot sta în fund. Apoi la împlinirea a 2 ani de viață, a început să se vadă o diferență între piciorul drept și piciorul stâng. A fost nevoie de un diagnostic al medicului, așadar am fost diagnosticată cu tetrapareză spastică. Aveam nevoie urgentă de operație, însă pentru că eram prea mică nu se putea face nimic.

Aș putea spune că am avut o copilărie frumoasă, îmi amintesc că la vârsta de 3-4 ani, aveam un televizor de jucărie cu o imagine care se rotea, dar în același timp televizorul cânta. Acest televizor era jucăria mea preferată. Când eram singură acasă, mă trăgeam pe jos și rămâneam în mijlocul uși. Apoi, când rămâneam în grija bunicilor, de cele mai multe ori se întâmpla să plâng după părinții mei pentru că eram obișnuită cu ei. Anii au trecut rând pe rând, iar la vârsta de 7 ani, am stat în cerc o perioadă de timp, pentru lungirea tendonului la piciorul stâng. Apoi a urmat o perioadă destul de grea în care am fost supusă unei operații pentru lungirea tendonului. După această operație, am stat 3 luni de zile în ghips pe suport de lemn. Timpul a trecut și am început să fac gimnastică recuperatorie. La vârsta de 8 ani a început o nouă etapă în viața mea, pentru că am început școala.

Pentru mine școala a însemnat foarte mult, pentru că încă din clasele primare, Dumnezeu mi-a purtat de grijă ca să pot studia la o școală creștină. Școala primară pe care am absolvit-o se numește Școala Privată Casa Speranței din Timișoara. O experiență frumoasă pe care o trăiam de fiecare dată când aveam serbare la sfârșit de an era faptul că printre cântările pe care le cântam împreună, nu lipsea niciodată o cântare solo, iar solista eram eu și încă o colegă.

Rând pe rând, anii au trecut și am început gimnaziul. Gimnaziul și mai apoi liceul le-am făcut la Liceul Teologic Baptist din Timișoara. O frumoasă amintire din gimnaziu este că de fiecare dată când aveam oră de informatică mă luau câte doi colegi și mă duceau în sala de informatică. Fiecare an a fost o nouă oportunitate de a învăța ceva nou. Amintirile sunt multe și frumoase, îmi aduc aminte că aveam odată pe lună un program făcut de noi, elevii, în biserică în care ne rugam, cântam și ascultam îndemnuri date de către profesorii noștri sau diferiți invitați pe care îi aveam. Și perioada liceului a fost una frumoasă, iar o amintire pe care o păstrez și acum este perioada în care am făcut albumul în care fiecare dintre noi ne-am scris unul altuia gânduri frumoase, care să ne amintească de frumoasa perioadă a liceului.

O altă amintire frumoasă, care îmi amintește de anii de liceu este pregătirea pentru absolvirea clasei a-XII-a, unde am pregătit o scenetă specială, pentru finalul de liceu. Am fost îmbrăcați toți în robe.

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a purtat de grijă până acum, și de asemenea aș dori să mulțumesc și părinților mei, pentru tot ceea ce au făcut pentru mine până aici. Doresc ca Domnul să-i binecuvânteze și să le răsplătească!

Andreea  Boloş