Voi sunteți lumina lumii

Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra?
Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni. 14 Voi sunteţi
lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. 15 Şi oamenii n-aprind lumina ca
s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă. 16 Tot aşa să lumineze şi lumina
voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în
ceruri. Matei 5:13-16

Isus stabilește însemnătatea, responsabilitatea și sco-
pul urmașilor Lui de a trăi chemarea lor de a fi sare, lu- mină, și o cetate așezată pe un munte
care nu poate să rămână ascunsă. Tot în acest timp Isus îi învață conse- cințele de a eșua în acest
lucru.
Urmașii lui Hristos trebuie să fie lumină și sare în lume. (v.13-14)

În Matei 5-7, Isus îi învață pe urmașii și ucenicii Lui folo- sind Vechiul Testament. El nu le
spune să ignore legile, ci din contră completează și îi sfătuiește să păstreze legile și regulile.
În timpul predicii de pe munte Isus vorbește des- pre urmașii Lui ca fiind sarea și lumina lumii.
Un lucru im- portant de observat este că Isus nu spune „voi veți fi” sau „voi urmați să fiți”, ci
spune „voi sunteți sarea pământului” și „voi sunteți lumina lumii”. El nu le dă opțiunea de a ale-
ge, pentru că această alegere de a fi sarea și lumina lumii
a fost făcută în momentul în care ei au ales să Îl urmeze
pe Isus. „Misiunea nu aparține opțional, ci în mod esențial poporului lui Hristos.” Felul în care
ucenicii se comportă afectează calitatea lor de a fi sare și lumină.

Isus le spune ucenicilor că ei sunt sarea pământului

Isus începe partea aceasta din învățătura Lui prin a spu- ne „voi sunteți sarea pământului”. Sunt
încă două locuri unde putem găsi învățături asemănătoare, prima fiind în Marcu 9:50 și a doua în
Luca 14:34-35. Contextul lor e asemănător cu cel din Matei 5:13. Întrebarea pusă „dar dacă sarea
își pierde puterea de a săra cu ce îi veți da înapoi puterea aceasta?” se găsește în amândouă
locuri, iar răspunsul la fel.
Sarea în timpul acela era extrem de valoroasă. Sarea se folosea nu doar pentru a da gust
mâncărurilor, dar se folosea în cantitate mică și ca fertilizator. Erau și situații în care
soldații erau plătiți cu butuci de sare. Dar cel mai import- ant fel în care se folosea sarea era
ca și conservant. Sarea era foarte valoroasă și utilă. Prin faptul că Isus îi compara pe urmașii
lui cu sarea, îi ajuta să înţeleagă importanța și valoarea credinței lor noi și a faptelor bune.
Sarea care își pierde gustul nu poate niciodată să și-l recapete, așa că era aruncată afară pe
stradă, pe acope- rișul casei și pe pământ, unde era apoi călcată în pici- oare de oameni. Chiar
dacă sarea nu își poate recăpăta gustul, un ucenic poate cădea în anumite stări sau păcate prin
care să își piardă gustul. Isus pune o întrebare: “Prin ce își va căpăta iarăși gustul de a săra?”.
Răspunsul este următorul: prin pocăință, cu regret și părere de rău, întoar- cere la Dumnezeu,
recunoașterea păcatelor și acțiunea de a cere clemență (iertare) și putere de a trăi din nou după
voia lui Dumnezeu. Îl avem ca exemplu pe apostolul Petru, ucenicul lui Isus. După ce cade într-un
mod atât de josnic, plânge cu amar, regretă ce a făcut, primește apoi reabilita- rea din partea
Domnului Isus, și este repus din nou în slu- jba care i-a fost încredințată înainte de-a cădea. A
rămas apostol între apostoli.
În ziua de azi mulți ar fi judecat în alt fel cazul lui Petru, l-ar fi iertat de pe buze și nu i-ar
mai fi permis să își facă slujba la care a fost chemat, ștergând astfel din scriptură tot ce avem
relatat despre cum l-a folosit Duhul Sfânt pe Petru după ce și-a recăpătat gustul de a săra.
Dacă cineva nu mai vrea în mod intenționat să își reca- pete gustul de a săra, atunci rămâne
valabil răspunsul pe care Domnul Isus îl dă pentru această categorie de uceni- ci: „Nu mai este
bună de nimic, decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni.”
Ca exemplu în această categorie îl putem lua pe uceni- cul Iuda Iscarioteanul, care chiar dacă a
regretat, s-a căit și a dus banii înapoi, nu a mai crezut că Dumnezeu îl poate ierta și reabilita.
El a trăit o viață duplicitară de mult timp, furând din punga pe care o administra, și chiar dacă a
avut mai multe șanse oferite ca să se oprească și să se pocăi- ască, el le-a refuzat. Astfel a
ajuns să se împlinească fața de el avertismentul pe care l-a spus Domnul Isus: a fost lepădat și
aruncat afară din slujba la care a fost chemat. Matei 27:3-5 și Ioan 12:4-6.

Isus le spune ucenicilor că ei sunt lumina lumii

Tot așa cum a spus „voi sunteți sarea pământului”, a spus și „voi sunteți lumina lumii”. Prin
întreaga Biblie „lu- mina” este asociată cu Dumnezeu, cu Mesia, cu poporul Lui, cu Legea, cu
Templul, cu Ierusalim și cu realizarea și experiența salvării. Tot așa lumina simbolizează în mod
frecvent puritate, adevăr, cunoștință și revelație divină, și chiar și prezență în Noul și Vechiul
Testament. În Matei „lu- mina” se aplică ucenicilor.
Natura luminii e să lumineze, să pătrundă în întuneric cu lumina ei. Tot așa și ucenicii trebuiau
să lase lumina lor (adică credința lor) să pătrundă în întunericul spiritual din jurul lor. Și dacă
ucenicii vor ca lumea să nu fie lăsată în întuneric, atunci ei trebuie să îndeplinească chemarea
lor de a reprezenta Împărăția. Ei sunt acum lumina, care prin strălucirea ei devine speranța lumii.
Ucenicii au fost comparați cu o cetate așezată pe un munte, care nu poate fi ascunsă

Isus a făcut o comparație între ucenici și o cetate așe- zată pe un munte. De multe ori cetățile
erau construite dintr-o piatră albă, făcându-le să strălucească în lumina soarelui și nu puteau să
fie ascunse. O cetate localizată sus pe un munte e ușor de văzut. Isus a spus: „o cetate așezată
pe un munte nu poate fi ascunsă”. El nu a spus că o cetate așezată pe un munte NU AR TREBUI, ci NU
POATE fi ascunsă.
Aici El le spune foarte clar ucenicilor că ei fiind ucenici ai Lui, credința lor trebuie să fie
vizibilă tot timpul ca o cetate albă care strălucește pe vârful unui munte. Așa cum o asemenea
cetate este imposibil să fie ascunsă, în același fel și ucenicilor trebuie să le fie imposibil să
își ascundă credința de cei din jurul lor.
Ucenicii trebuie să fie lumină

În timpul Domnului Isus se foloseau lămpi și torțe pen- tru a avea suficientă lumină noaptea și în
orele dimineții. Ele erau de obicei agățate sau puse într-un sfeșnic. În ver- setul acesta Domnul
Isus începe cu un contrast. Prin acest contrast El dorea să îi ajute pe ucenici să înțeleagă dife-
rența unei lumini puse la vedere și una ascunsă undeva. O lumină nu era pusă sub un obroc decât
atunci când era nevoie să fie stinsă sau ascunsă. Asta nu se putea aplica ucenicilor. Ei erau
chemați de Domnul Isus să fie lumina lumii și o cetate așezată pe un munte, și totuși acum erau
avertizați că o lumină nu poate să fie ascunsă. Domnul Isus dorea ca ei să înțeleagă că ei erau
chemați să lase lumina lor să strălucească, nu să fie ascunsă. Apoi continuă
prin a le spune unde să își pună lumina – pe un sfeșnic. Oricine ar intra în casă ar vedea lumina.
Și oricine ar avea nevoie de lumină ar avea acces la ea prin acest fapt.

Punctul cheie

Versetul continuă și ajungem în locul în care Domnul Isus dă porunca cheie. „Tot aşa să lumineze şi
lumina voastră înaintea oamenilor”. E o provocare. Provocarea acesta era adresată credincioșilor.
Era foarte clar că nu era o chemare de a deveni creștin, ci era mai degrabă o amin- tire că
credincioșii sunt într-o luptă continuă cu forțe- le întunericului, și că ei pot câștiga doar prin
lumina pe care ei au primit-o de la Hristos. Lăsând ca lumina lor să lumineze, urmașii lui Hristos
erau pentru cei din jurul lor un exemplu viu al Împărăției lui Dumnezeu și un exemplu frumos al
unei vieți trăite pentru Hristos.
Faptele bune sunt întotdeauna lăudate. Când bărbați și femei văd faptele bune ale urmașilor lui
Hristos, ei pot să Îl slăvească pe Tatăl în cer. „Ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească
pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” Acesta este și a fost scopul vieții fiecărui creștin, să
aducă slavă Tatălui prin viața pe care o trăiește.
Aplicare
Versetele acestea ni se aplică tot atât de mult nouă astă- zi, cât și ucenicilor în timpul lor.
Verstele acestea ne atrag atenția asupra chestiunii de a trăi credința creștină în așa fel încât să
aducă slavă lui Dumnezeu. Acesta a fost sco- pul cu care Domnul Isus i-a provocat pe urmașii Lui. A
fost scris pentru toți urmașii lui Hristos care au trăit atunci și cei care aveau să urmeze.
Pasajul acesta adresează câteva nevoi. Prima este că toți ucenicii și oricine îl urma pe Hris- tos
avea nevoie să fie instruit cu privire la felul în care să își trăiască viața, în așa fel încât
oamenii din jur să vadă că era un adevărat urmaș al Domnului. Iar rezultatul era că acei oameni
apoi se întorceau la Dumnezeu și Îl slăveau pe El. O altă nevoie era ca ei să înţeleagă și să
priceapă importanța și responsabilitatea de a trăi ca un urmaș al
Domnului Isus, dar și consecințele de a eșua în aceasta.
Aceleași nevoi ne sunt adresate și astăzi ca și atunci. O aplicare potrivită este să ne trăim
credința în fiecare zi în tot ce facem. E important să împărtășim Cuvântul cu toți, să facem fapte
bune ca o mărturie a credinței noastre, și să stăm tari în credința noastră sub orice fel de
circumstanță. Toate acestea trebuie făcute în așa fel încât să aducă slavă Tatălui din ceruri.
Noi avem nevoie să ni se aducă aminte că suntem che- mați să fim sare, lumină și o cetate care nu
poate fi as- cunsă. Acestea sunt lucrurile la care suntem chemați, și atunci când ignorăm această
chemare demonstrăm că nu suntem devotați Celui care ne-a chemat la aceasta. Noi trebuie să fim sare
și să lăsăm pe alții să guste din credința noastră, împărțind-o cu toți pe care îi întâlnim. Și
atunci când refuzăm să fim sarea pe care Domnul Isus dorește ca noi să fim, atunci urmează
consecințele. Una dintre ele este că oamenii ne vor călca credința noastră sub picioa- rele lor.
Noi trebuie să lăsăm ca oamenii să ne vadă lumi- na, să ne vadă credința, și ca rezultat ei vor
vedea faptele bune pe care le facem și vor slăvi pe Dumnezeu. Dar dacă noi refuzăm să luminăm
lumina noastră în întuneric și o ascundem, oamenii nu o vor vedea și nu vor vedea fapte- le noastre
și nu vor putea să slăvească pe Dumnezeu. Noi trebuie să fim cetatea de care vorbea Domnul Isus,
cetatea care nu poate fi ascunsă sub nicio circumstanță, nici în persecuție, nici în moarte. Noi
trebuie să stăm tari și să nu lăsăm ca nimeni și nimic să ne clintească credința noastră în
Hristos. Acestea sunt câteva metode de aplicare la care trebuie să ne gândim și să ne dăm silința
să le practicăm, pentru ca oamenii să poată auzi despre dragostea lui Dumnezeu, să poată vedea
credincioșia și dragostea Lui, și apoi să vină la El și să Îl slăvească pe El pentru credin- cioșia
Lui.
Luiza Neamțu